All posts by Administrator

Alte evenimente, Noutati, Stiri

Cartea „Amintiri din zodia Berbecului (publicistică)”

Leave a comment

Aceasta a fost publicată cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă Sălaj, datorită domnului Daniel Săuca – manager și editor al Editurii „Caiete Silvane” din Zalău. Volumul are 661 de pagini, cu prefața domnului Daniel Mureșan – director al cotidianului „Magazin Sălăjean”, cu argumentul și mulțumirile mele, cu postfața domnului Daniel Săuca și cuprinsul acesteia. În ultimele două pagini se găsesc 51 de autori și titlurile cărților acestora, apărute la Editura „Caiete Silvane”.
Cartea are 12 capitole, cu 248 de titluri și 532 de fotografii, rânduite de către redactorul Alexandru-Bogdan Kürti și corectura doamnei Oana-Maria Barari-Săvuș. Fotografia de la coperta I (orașul Șimleu Silvaniei-panoramă centru) este de la domnul Ovidiu (Mugur) Teieru, iar tehnoredactarea și coperta aparțin domnului Major Lóránd – manager al Color Print Zalău.
Cele 248 de titluri fac obiectul celor 12 capitole, astfel: Referințe critice; Școală – Educație; Religie; Armată și Eroi; Știință – Istorie – Patriotism; Cultură – Artă; Festivaluri – Spectacole – Tradiții; Sport – Turism; Sănătate – Mediu – Comunitate; Holocaust; Oameni și fapte; Oameni de neuitat.
Am dedicat această carte soției mele, Elena ȘTEFAN – profesoară pensionară, dar și cu gândul la marea și frumoasa mea familie (două fete, doi gineri și patru nepoți), la părinții mei (Domnul să-i odihnească în pace!), la sora și frații mei, precum și la concetățenii mei – harnicii și minunații oameni ai orașului Șimleu Silvaniei!
Cei care vor să intre în posesia acestei cărți, să apeleze la Editura „Caiete Silvane” Zalău: e-mail – caietesilvane@yahoo.com; telefon: 0260/612870.
Voi reda prefața, argumentul, mulțumirile și postfața.

Prefață

În jurnalismul contemporan trăim zile în care decidenții ne îndreaptă penița spre critic, sperând că observarea aspră a realității va duce la schimbarea unor metehne păguboase. Adeseori uităm să vorbim frumos despre oamenii din jurul nostru, despre munca și sentimentele lor. În această lume tumultoasă a gazetăriei avem de ani buni un sprijin – profesorul Marin Ștefan de la Șimleu Silvaniei, publicistul de care ar avea nevoie orice județ. El este cel care nu uită niciodată o aniversare sau o comemorare. Din scriitura lui Marin Ștefan descoperim oameni interesanți, locuri de neuitat sau date istorice inedite. La prima vedere sunt scrieri simple, dar pe măsură ce te adâncești în text simți mirosuri de nou și vechi, de viață și de moarte, de tinerețe și bătrânețe. Întâlnești tărâmuri mai mult sau mai puțin știute, oameni ce își poartă etatea în spate.
Majoritatea articolelor din carte au apărut în cotidianul Magazin Sălăjean și le-am citit pe nerăsuflate la momentul respectiv. Ele reconstituie o lume ce o dorim frumoasă, sunt un amestec de istorie și viață, condeiul autorului portretizând o viață de om. E o călătorie prin slove pe care vă rog să o savurați.
Mulțumim, domnule profesor Marin Ștefan pentru efortul cultural ce îl faceți în fiecare zi!

Daniel Mureșan,
directorul cotidianului Magazin Sălăjean

Argument

A trecut peste o jumătate de veac (mai precis, 57 de ani) de când am venit în Șimleu Silvaniei, pitorescul oraș de la poalele Măgurii Țării Silvaniei! Atunci, în septembrie 1963, am debutat în activitatea didactică la Școala Medie Veterinară, actualul Liceu Tehnologic „Ioan Ossian”. De-a lungul vremii, timp de 46 de ani, am profesat în învățământul gimnazial și liceal, dar am activat și în cadrul Consiliului Raional Șimleu al Uniunii de Cultură Fizică și Sport, regiunea Crișana (ca instructor sportiv), precum și în cel al Consiliului Orășenesc pentru Educație Fizică și Sport Șimleu Silvaniei, județul Sălaj (ca președinte).
Dragostea pentru sport am căpătat-o de mic copil, ascultând diferite meciuri de fotbal la „galenă” (un radioreceptor simplu), și citind articole despre acestea în ziarele aduse de tatăl meu, care era poștaș, în acea perioadă. Această dragoste s-a dezvoltat în timpul cursurilor de la Liceul cu program special de educație fizică și sport din Râmnicu Vâlcea, iar la Institutul de Educație Fizică și Sport din București, s- a consolidat.
În Șimleu Silvaniei am găsit o diversificată și animată activitate sportivă de masă și de performanță, cu întreceri, concursuri și campionate, atât pentru elevi, cât și pentru seniori. La buna organizare și desfășurare a acestora își aduceau contribuția toate cadrele didactice, cu precădere profesorii de educație fizică și instructorii sportivi. Iar sprijinul acestora de la nivelul conducerii orașului, precum și cel al școlilor, întreprinderilor economice și unităților militare, era pe măsura importanței exercițiului fizic și al sportului asupra dezvoltării și menținerii sănătății omului.
De atunci, am remarcat și importanța popularizării diferitelor întreceri sportive și, mai cu seamă, a câștigătorilor acestora, trimițând „date” la Ziarul „Crișana” din Oradea, care erau publicate. Apoi, din anul 1968, odată cu reorganizarea teritorială a României , am trimis articole la ziarul sălăjean „Năzuința” și la „Sportul” din București, devenind corespondent al acestora, cu legitimații oficiale.
Cu timpul, am fost rugat să scriu și despre alte activități, nu doar despre cele privind educația fizică și sportul. Vrând-nevrând, după anul 1989, am ajuns corespondent la aproape 40 de publicații (ziare și reviste) locale, județene și naționale, relatând despre nenumărate și felurite activități organizate și desfășurate în orașul Șimleu Silvaniei, în județul Sălaj, în alte județe românești și chiar în străinătate. În plus, în ultimii ani, articolele respective au fost însoțite de fotografii și înregistrări video, pentru a prezenta „filmul” activităților desfășurate și rezultatul acestora.
Așa am ajuns, aproape, un împătimit al scrisului, un publicist, fiind membru al Asociației Jurnaliștilor din Sălăj (AJS) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)! Datorită acestor fapte, domnul Daniel Săuca – președintele AJS m-a onorat cu Diploma Aniversară, la împlinirea a 50 de ani de activitate în slujba presei. De asemenea, domnul Doru Dinu Glăvan – președintele UZPR, cu prilejul sărbătoririi „Zilei Ziaristului Român” (ediția a V-a, 2019), mi-a conferit distincția „Credință și loialitate”, cu cocardă tricoloră, „pentru consecvența, abnegația și pasiunea de care dă dovadă în demersul jurnalistic și loialitatea față de profesie”. Pentru activitatea jurnalistică, implicarea în activități culturale și sportive și promovarea în presă a orașului Șimleu Silvaniei, am fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Șimleu Silvaniei (2018).
În acest context, am găsit de cuviință că este bine ca, dintre sutele și sutele de articole publicate de mine (însoțite de fotografii), unele să fie cuprinse în această carte de publicistică, drept dovadă a implicării mele în acest domeniu de activitate, și de a prezenta, în primul rând, fapte și imagini despre mine și familia mea, în acest demers al unei părți din „istoria” orașului Șimleu Silvaniei. Ideea mi-a venit mai demult, dar a „încolțit” la sfârșitul anului trecut (2019), gândindu-mă la faptul că această carte va apărea în anul în care voi împlini trei sferturi de veac de viață! Cum trec anii… Parcă, de dragul familiei și al scrisului, am uitat să îmbătrânesc!… În plus, public această carte (vor urma și altele), întrucât „cărțile sunt ultimii noștri prieteni care nu ne înșeală și nu ne reproșează că îmbătrânim” (Émile Faguet, 1847-1916, critic și istoric literar francez).
Când scriu aceste rânduri, este luna lui Brumar 2020, adică noiembrie, în timpul nenorocitei pandemii de coronavirus, care s-a abătut peste lumea întreagă. În acest răstimp, s-au închis și, apoi, s-au deschis, oarecum, multe „orizonturi”, la propriu și la figurat. Baiul este că această boală s-a lăsat cu decese în rândul tuturor categoriilor de populație, în ciuda măsurilor luate și a restricțiilor impuse de guvernanți. Ce va mai fi, vom vedea… Acest an 2020, atât de încercat din multe puncte de vedere, este spre sfârșit. Mă uit pe fereastra ce dă spre Măgura Șimleului și meditez… Mă gândesc la tot felul de amintiri. Trăiesc în urbea de la poalele falnicei Măguri de aproape șase decenii, printre oameni de omenie, harnici și educați. Când privesc spre Măgură, mi se face dor de ai mei, cei de lângă Dealul Viilor de la Râmești-Beica, acum Șușani, aproape de Drăgășani. Nu știu de ce, peste vremuri, meleagul meu natal a fost rebotezat așa. Doar de la „Râm” ne tragem, cei care-am venit pe acel pământ, năzuind spre stele, spre lumina lor miraculoasă, de un albastru infinit și contemplativ. Soarta a făcut să schimb Beica cea tumultoasă în timpul averselor de vară, cu Crasna cea zădărnicită în inundațiile ei de Barajul de la Vârșolț și de malurile abrupte, cu impunătoarele lor sălcii plângătoare, care o flanchează – în aval – în drumul ei sinuos spre Ceheiul șimleuan și spre Careii Mari. Nu-mi pare rău, sunt mândru de marea mea familie, cu o soție minunată, cu două fiice, doi gineri și patru nepoți admirabili, dar și de oamenii din acest minunat colț de țară…
Cum spuneam, privesc spre minunata Măgură și văd cum Copacii Legii, desfrunziți prea devreme, tresar la ecoul fiecărui cuvânt de „minte, inimă și literatură”, ce vine de dincolo de ea, dinspre Bocșa lui Simion Bărnuțiu și Bădăcinul lui Iuliu Maniu, și a cărui reverberație se împletește într-un tradițional leagăn spiritual. Da, Măgura silvană este de dor. Și de istorie… De pe ea, se ridică semeț Dacidava ca să se salute cu Porolissum-ul, deschizându-și larg porțile pentru a auzi – din vechile lor vetre – cuvintele venite pe aripile timpului: Hai să fim mai buni!
Pentru activitatea mea didactică, cultural-sportivă și publicistică, am ajuns cunoscut și apreciat în Șimleu Silvaniei, în Sălaj, în România și chiar peste hotarele ei. Toate atributele acestor prețuiri se răsfrâng pozitiv asupra orașului Șimleu Silvaniei, cel care m-a adoptat și din care n-am plecat, întrucât aici am primit „diploma maturității mele depline”!
Mulțumesc, ȘIMLEU SILVANIEI!

Marin ȘTEFAN

Mulțumiri

Această carte a fost publicată cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și cel al domnului Daniel Săuca – manager al Centrului de Cultură și Artă Județean Sălaj și președinte al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, cărora le mulțumesc!
Mulțumesc și lui Daniel Mureșan – director al Redacției „Magazin Sălăjean”, Doru Dinu Glăvan – președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Sorin Ivan – director al Revistei „Tribuna Învățământului”, Tiberiu Stama – redactor al Ziarului „Sportul”, Ioan Buda – redactor șef al Redacției „Năzuința”, Ioan Nichita Săbăduș – redactor șef al Redacției „Graiul Sălajului”, Cristina Puie – secretar general al Redacției „Sălăjeanul”, Florica Pop – redactor șef al Revistei „I. D. E. I.” a Bibliotecii Județene Sălaj, Daniela Fizeșan – director al Redacției „Sălajul European”, Călin Onicaș – director al Redacției „Sportul Sălăjean”, Barbu I. Bălan – director onorific și redactor coordonator al Revistei „PRO MEMORIA 1940 -1945”, Alin Crețu – redactor șef al Redacției „Gazeta”, precum și Bibliotecii Județene I. S . Bădescu Sălaj – pentru punerea la dispoziție a bazei de date din presa locală și tuturor redacțiilor care mi-au publicat articolele de-a lungul celor peste 55 de ani de publicistică!
De asemenea, sunt recunoscător Primăriei, Consiliului Local Șimleu Silvaniei, societăților economice șimleuane și prietenilor, care m-au sprijinit material și financiar în procurarea de aparatură foto-video și pentru participarea la activitățile care au făcut obiectul articolelor mele.

Autorul

Postfață

O adevărată cronică a evenimentelor și oamenilor de seamă ai orașului Șimleu Silvaniei
Mă bucur că am putut contribui la editarea cărții profesorului Marin Ștefan, membru al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cetățean de onoare al orașului Șimleu Silvaniei. Prof. Ștefan scrie de mulți ani despre ce se întâmplă în orașul de sub Măgura, așa că pot spune, fără să greșesc, că „Amintiri din zodia Berbecului” e și o adevărată cronică a evenimentelor și oamenilor de seamă ai Șimleului. Prof. Ștefan scrie pe „stil vechi”, echilibrat, atent la detalii și declarații, urmărind latura pozitivă ori pilduitoare a întâmplărilor și personajelor cuprinse în articolele domniei sale. Voluminoasa carte se cere parcursă cu atenție și răbdare, demers facilitat de prezența fotografiilor, parte a cronicii amintite. Lucrarea de față e și „opera de o viață” a autorului-jurnalist. Bine ar fi ca în Sălaj să existe cât mai multe cărți – document precum cea despre care vorbim astăzi, cărți scrise de gazetari (și nu numai). Până ce jurnalismul, pe „stil vechi”, va dispărea cu totul. Cu siguranță, dl. Ștefan e printre ultimii „mohicani” ai unui anume fel de a face și de a înțelege gazetăria. Îl felicit, și pe această cale, pentru întreaga activitate și pentru volumul dedicat Șimleului.

Daniel Săuca,
Președintele Asociației Jurnaliștilot din Sălaj

Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei

Noutati, Stiri

O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”: Marin Ștefan, Amintiri din zodia Berbecului (publicistică)

Leave a comment
Volum apărut cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și al Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei.

Marin Ștefan s-a născut în localitatea Rîmeşti-Beica (acum Șușani, aproape de Drăgăşani), la 1 aprilie 1945. Este licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. A venit în Șimleu Silvaniei în anul 1963, profesând la Şcoala Tehnică Veterinară (acum LT „Ioan Ossian), Școala Specială, Liceul „Simion Bărnuţiu” şi Școala „Silvania”, până la pensionare (2009). A fost instructor sportiv la Consiliul Raional Șimleu al Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, regiunea Crișana (1966-1967) şi preşedinte al Consiliului Orășenesc pentru Educaţie Fizică și Sport Șimleu Silvaniei (1972-1990). A debutat în activitatea jurnalistică, cu tematică sportivă, la ziarul „Crişana”, în urmă cu 55 de ani. Apoi a publicat articole despre multe domenii ale vieții cotidiene în 38 de ziare şi reviste, la nivel local, judeţean şi naţional. Este membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj și al Uniunii Ziariştilor Profesioniști din România (UZPR).
A scris „Retrospectiva sportului şimleuan” (2013), fiind coautor şi prezent în nouă volume: „Profesorul – protagonist al Reformei Învăţământului” (1997); „De ce merg unii elevi «încruntaţi» la şcoală?” (2000); „Copiii, Sportul şi Natura” (2002); „Conjuncturi şi permanenţe. Breviar 2000-2003” (2003); „Educaţia 2003” (2003); „Educaţie Interculturală (2004); „30 de ani de profesionalism şi performanţă la Clubul Sportiv Școlar Zalău (2008); „Contribuţia unor personalităţi locale la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc şi universal” (2008); „Șușani, istorii familiale locale” (2015).
Deţine: titlurile „Profesor Evidențiat” (1980) şi „Membru de Onoare” al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” (2014); distincţiile „Fruntaș în gospodărirea oraşului Șimleu Silvaniei” (1980); „Merite deosebite în activitatea sportivă” (1982); „Cercurile Olimpice” (2002); Distincția „Credinţă și Loialitate” (2019); trofeele de excelenţă „Direcția pentru Sport Sălaj (2009); „Volei – 30 de ani” (2013); Trofeul de Excelență „Respect pentru Șimleu” (Primăria Șimleu Silvaniei, 2013) şi „Oameni de Seamă ai Sălajului” (2010) şi este Cetăţean de Onoare al orașului Șimleu Silvaniei (2018).

 

Prefaţă

În jurnalismul contemporan trăim zile în care decidenţii ne îndreaptă peniţa spre critică, sperând că observarea aspră a realităţii va duce la schimbarea unor metehne păguboase. Adeseori uităm să vorbim frumos despre oamenii din jurul nostru, despre munca şi sentimentele lor. În această lume tumultoasă a gazetăriei avem de ani buni un sprijin – profesorul Marin Ştefan de la Şimleu Silvaniei, publicistul de care ar avea nevoie orice judeţ. El este cel care nu uită niciodată o aniversare sau o comemorare. Din scriitura lui Marin Ştefan descoperim oameni interesanţi, locuri de neuitat sau date istorice inedite. La prima vedere sunt scrieri simple, dar pe măsură ce te adânceşti în text simţi mirosuri de nou şi vechi, de viaţă şi de moarte, de tinereţe şi bătrâneţe. Întâlneşti tărâmuri mai mult sau mai puţin ştiute, oameni ce îşi poartă etatea în spate.
Majoritatea articolelor din carte au apărut în cotidianul Magazin Sălăjean şi le-am citit pe nerăsuflate la momentul respectiv. Ele reconstituie o lume ce o dorim frumoasă, sunt un amestec de istorie şi viaţă, condeiul autorului portretizând o viaţă de om. E o călătorie printre slove pe care vă rog să o savuraţi.
Mulţumim, domnule profesor Marin Ştefan, pentru efortul cultural ce îl faceţi în fiecare zi!

Daniel Mureşan,
directorul cotidianului Magazin Sălăjean

 

O adevărată cronică a evenimentelor şi oamenilor de seamă ai oraşului Şimleu Silvaniei

Mă bucur că am putut contribui la editarea cărţii profesorului Marin Ştefan, membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, cetăţean de onoare al oraşului Şimleu Silvaniei. Prof. Ştefan scrie de mulţi ani despre ce se întâmplă în oraşul de sub Măgura, aşa că pot spune, fără să greşesc, că „Amintiri din zodia Berbecului” e şi o adevărată cronică a evenimentelor şi oamenilor de seamă ai Şimleului. Prof. Ştefan scrie pe „stil vechi”, echilibrat, atent la detalii şi declaraţii, urmărind latura pozitivă ori pilduitoare a întâmplărilor şi personajelor cuprinse în articolele domniei sale. Voluminoasa carte se cere parcursă cu atenţie şi răbdare, demers facilitat de prezenţa fotografiilor, parte a cronicii amintite. Lucrarea de faţă e şi „opera de o viaţă” a autorului-jurnalist. Bine ar fi ca în Sălaj să existe cât mai multe cărţi – document precum cea despre care vorbim astăzi, cărţi scrise de gazetari (şi nu numai). Până ce jurnalismul, pe „stil vechi”, va dispărea cu totul. Cu siguranţă, dl Ştefan e printre ultimii „mohicani” ai unui anume fel de a face şi de a înţelege gazetăria. Îl felicit, şi pe această cale, pentru întreaga activitate şi pentru volumul dedicat Şimleului.

Daniel Săuca,
preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj
Caiete Silvane, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.
http://www.culturasalaj.ro

Noutati, Stiri

NU VREAU O EPIDEMIE DE URĂ!

Leave a comment

MOTTO: „Țineți cu poporul dacă nu vreți să rătăciți !”(Simion Bărnuțiu, 1808-1864-, istoric, filosof, profesor , om politic, liderul mișcării revoluționare din Transilvania)

Prezentele rânduri mi-au fost stimulate de câteva aspecte, dintre care amintesc  doar patru. În urmă cu mai mulți ani, într-o discuție colocvială cu poetul Petre Got, la un moment dat acesta îi spune soției sale, Miorița Got, să nu-l mai întrerupă când are ceva de spus pentru că, de câte ori o face, omoară în el o metaforă. La începutul acestei luni , pe canalul TV Pro Cinema am vizionat filmul „Dă mai departe ”. Este vorba în el de un profesor care le dă elevilor la început de an școlar o temă în care să propună o idee aplicabilă pentru ca lumea să devină mai bună. Unul dintre elevi le propune colegilor de clasă sistemul „Dă mai departe”. Mai precis, le recomandă acestora ca în compunerea lor să facă trei propuneri de favoruri gratuite pentru trei oameni, iar aceștia, la rândul lor, să facă și ei trei bucurii pentru același număr de semeni.

Protestele/manifestările de stradă din aceste zile m-au bulversat din varii motive. Ele, însă, mi-au reamintit de aserțiunea lui Simion Bărnuțiu pe care am ales-o drept motto al articolului și de marele adevăr ce-l exprimă aceasta. La ce concluzii am ajuns pornind de aici? Trăim într-o perioadă în care pandemia de Covid-19 aduce după sine doar boală, moarte, suferințe, izolare, restricții, șomaj, închidere de școli, suspendare de spectacole, de festivaluri, de târguri de carte, meciuri fără spectatori, momente cruciale din viața omului obligate a se desfășura într-un cadru foarte restrâns ș.a.m.d. Aproape nimic nu mai este sub semnul firescului, normalului, logicii, tradiției, necesarului, ceea ce provoacă stări de suflet și de spirit atât de diverse și de îngrijorătoare încât oricât ai avea de puternic sistemul nervos și echilibrul interior, puterea de autostăpânire, tot nu poți rămâne neafectat. În astfel de momente istorice bulversate se vede, se testează personalitatea unei țări, puterea ei de-a nu cădea victimă vitregiilor, de-a face față furtunilor istoriei.

Orice om obiectiv și de bună credință își dă seama că pe agenda de lucru a actualului guvern problema pandemiei este prioritară. Despre efectele celor întreprinse la nivel central, nu am competența să vorbesc. Mă neliniștește profund că pe lângă pandemia Covid-19 se pare că își face tot mai mult apariția o nouă formă a epidemiei, cea a urii, la toate nivelele societății. Membrii guvernului, deși au semnat o alianță, în multe privințe sunt divergenți, partidele politice aflate în opoziție nu stau la masa tratativelor cu cei aflați la putere, concediații îi blagoslovesc pe patroni, părinții acuză școala și ministerul de resort că nu găsesc cele mai bune măsuri pentru ca școala șă fie școală, actorii sunt dezolați când văd sălile de spectacol goale, pe ultimul drum nu-i mai putem conduce pe cei dragi câți am dori, nunțile au ajuns a semăna cu o cină în familie, hotelurile, din locuri căutate, au devenit adevărate muzee etc. , etc. Toate cele enumerate și multe altele au generat nu numai nemulțumiri, ci și multă ură. S-a ajuns să fie admonestați până și medicii ce fac eforturi pentru a ne face să putem supraviețui!

Nemulțumirile transformate în ură înveninează relațiile interumane, le abat de la specificul lor binefăcător. În situații de criză, ura este epidemică și considerată o formă superioară de manifestare a nemulțumirilor, dar deopotrivă și una a disperării. Ura îl face pe om de nerecunoscut, el atunci nu se gândește la vorbele și faptele necugetate pe care le săvârșește. Dimpotrivă, pentru moment simte în aceasta un mod de a se „răcori” măcar,dacă altceva nu poate face.

De ce am pornit în scrierea articolului de la cele patru aspecte? Pentru că, în opinia mea, în ele găsim și posibile soluții la a stăpâni măcar ura, nemulțumirea cetățenilor.

Azi oamenii au libertatea de a se exprima liber. N-o fac. De ce? Pentru că ori nu-i ascultă nimeni până la capăt, ori s-au convins că au făcut-o degeaba. Oamenii au soluții concrete, viabile testate de practică, dar pentru aceasta ei trebuie încurajați și unele din ideile lor promovate. Au ieșit în stradă mulți oameni, în mai multe orașe. Cine i-a ascultat, cine le-a ascultat doleanțele? De ce cei din guvern și nici președintele țării nu au avut curajul să aibă un dialog social cu cei revoltați?

Aici văd eu o cauză principală a nemulțumirii oamenilor față de cei pe care i-am ales: absența comunicării. Cei aleși stau față în față cu cetățenii doar atunci când sunt în campanie electorală. S-au luat măsuri multe și protectoare. Cei care le-au conceput s-au  mulțumit să le transmită sub forma unor comunicate. Dacă acestea se și explicau concret cetățenilor de ce s-au luat, cine le-a luat, care va fi efectul lor etc. , atunci astfel erau primite măsurile luate. Aceste explicații ar fi fost similare cu instrucțiunile de aplicare a legilor. A nu se uita că structura poporului este una eterogenă. Poate în felul acesta nemulțumirile față de restricții erau mai bine înțelese, iar puține din ele se transformau de-a dreptul în ură. Și aici, spusele lui Simion Bărnuțiu își dovedesc actualitatea, viabilitatea. „Țineți cu poporul dacă nu vreți să rătăciți ”. De fapt ce înseamnă a ține cu poporul ? Înseamnă a fi alături de cei mulți, a te baza pe ei, să le reprezinți interesele. Presupune a asculta de vox populi, adică vocea realității. Înseamnă , practic, a ține cu țara, pentru că, așa cum spunea Tudor Vladimirescu, „patria este poporul și nu tagma jefuitorilor”. Totodată, presupune a te baza și pe înțelepciunea lui. Înțelepciunea(„capacitatea superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, implicând o adâncă cunoaștere a realității, experiență și echilibru”) este un tezaur spiritual peren. Ea s-a născut întâi în satele românești și s-a materializat în bogăția paremiologiei noastre, adică a proverbelor și zicătorilor. Despre sorgintea înțelepciunii, însuși poetul Lucian Blaga în poezia „Sufletul satului” sugerează: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. Oare comoara de înțelepciune pe care o reprezintă proverbele și zicătorile noastre nu este o formă a veșniciei( „calitate a ceea ce există din toate timpurile și va    exista întotdeauna”)? Desigur, sensul termenului de înțelepciune nu se rezumă doar la atât.

Dacă legiuitorii noștri n-ar uita nici de îndemnul bărnuțian, vor fi mult mai temeinic fundamentate legile țării, hotărârile de guvern etc. Atunci, noi, cei mulți și nebăgați în seamă decât o dată la patru ani, ne-am simți cu adevărat reprezentați și guvernați în interesul nostru. Nemulțumirile nu vor dispărea niciodată, dar măcar numărul lor s-ar diminua semnificativ. Procedând astfel, s-ar asigura mult dorita pace socială, cu toate consecințele ei.

Un ultim aspect pe care-l abordez pornește de la filmul „Dă mai departe”. Această peliculă cinematografică ne oferă un mod de a pregăti pentru viața activă, creativă a viitorilor cetățeni. Cel mai mult și mai bine învață elevii/tinerii făcând ceva concret. Avem un mod de a face o investiție inestimabilă prin consecințele ei: investiția în tinerețe, în inteligență, izvor cert al viitoarelor valori ale neamului. De aici, m-am dus cu gândul la modul în care se promovează la noi cei meniți a ne conduce. Normal, logic, benefic, mai ales, ar fi ca aceștia să fie selecționați dintre cei mai buni/valoroși/competenți oameni pe domenii de activitate. Mă refer la competențe confirmate în activitatea propriu-zisă și nu la titluri științifice dobândite de oameni care n-au stat până atunci decât în biblioteci. Dacă Dumnezeu a fost generos cu neamul nostru, un aspect pe care eu îl relev este acela că ne-a dăruit mult „aur cenușiu”, așa cum cu decenii în urmă Mircea Malița a numit metaforic inteligența, talentul. Că așa este, o pot dovedi reamintind cunoscătorilor faptul că, în diverse domenii, românii sunt pionieri ai lor, ei au fost deschizători de drum. De la Aurel Vlaicu și până la Nadia Comăneci sau la tânărul român premiat mai anul trecut la NASA.

De ce marile valori confirmate în practica din zilele noastre nu se regăsesc decât în infimă parte pe listele electorale ? Pentru că ei nu sunt înregimentați politic. Listele electorale cuprind doar membrii unui partid sau alianțe. Cartea lor de vizită, ce are primul cuvânt, îl constituie carnetul de partid și nu faptul de a fi o autoritate moral-spirituală-profesională într-un domeniu. Ajunși în vârful piramidei performanțele lor sunt de cele mai multe ori dezamăgitoare. Și, de-aici, un motivat izvor de nemulțumiri. Nerezolvate, ele se transformă în ură, pentru că acestea nu se referă în primul rând la închiderea teraselor, ci la faptul că tot mai mulți oameni au ajuns pe drumuri și n-au nici speranța că mâine vor putea duce acasă o pâine pentru copii.

Deși sunt la vârsta la care viitorul meu se numește trecut, sunt optimist că în România ura nu va ajunge să fie epidemică. Să-ncepem prin a avea răbdarea de a ne asculta unii pe alții și să facem precum ne-ndeamnă elevul din filmul „Dă mai departe”. Așa, treptat, epidemia de bine va prinde viață și vom putea răspunde afirmativ dorului unei creatoare:

„Îmi bate primăvara în geam/ Cu crengi de zarzări înflorite, / Și mă întreabă ce dor am/ Ce vise tot neîmplinite-/ Eu răspund, zâmbind ușor, / Că visu-i cel de altădată/ Că ele de se nasc nu mor/ Precum o zarzăre uscată ”.

Octavian Guțu,

dascăl de cetire și simțire românească.

Noutati, Stiri

Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace

Leave a comment

Motto: „Sportul reprezintă vigoarea vitală a umanității”.

George CĂLINESCU (1899 -1965), scriitor, critic și istoric literar, academician

În fiecare an, în 6 aprilie se sărbătorește Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace. Aceasta a fost adoptată, în 23 august 2013, prin rezoluția 67/296 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, ca urmare a inițiativei Comitetului Internațional Olimpic (CIO), având scop de promovare a exercițiilor fizice și sportului drept limbaj universal și mijloc inovator pentru sănătate, educație, dezvoltare și pace. În acest context, au fost organizate multiple activități educaționale, artistice și, bineînțeles, sportive, demonstrând impactul social pe care sportul îl are asupra comunității și bunăstării noastre în fiecare zi.

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, la nivel național, Academia Olimpică Română (AOR), cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a organizat o sărbătoare virtuală. Aceasta s-a desfășurat timp de patru zile, în perioada 6 – 9 aprilie 2021, prezentându-se diferite activități, precum: interviuri video cu povești de viață ale unor oameni de cultură și sport, fotografii și articole, pentru promovarea valorilor și principiilor de pace, prietenie, statut și drepturi ale omului, dezvoltare durabilă.

Astfel, doamnele Anita STEREA – istoric și membru în Consiliul de Conducere al COSR și Simona TABĂRĂ AMÂNAR – triplă campioană olimpică la gimnastică artistică (sărituri, J.O. Atlanta – 1996; individual compus și cu echipa, J.O. Sydney – 2000) și director al AOR, au realizat 16 interviuri-video cu următoarele personalități: Mihai Claudiu Covaliu – campion olimpic la scrimă (sabie individual, J.O. Sydney – 2000) și președinte al COSR; Radu – Principe Consort al României – susținător al sportului și al promovării valorilor olimpice; Octavian Morariu – membru al CIO pentru România (din anul 2013), președinte al Rugby Europe și fost președinte al COSR (2004 – 2016); Ana-Maria Popescu (alias Ana Maria Brânză) – campioană olimpică la scrimă cu echipa (spadă feminin, J.O. Rio de Janeiro – 2016); Cătălina Ponor – triplă campioană olimpică la gimnastică artistică (bârnă, sol și cu echipa, J.O. Atena – 2004); Arthur Hoffmann – membru fondator și director onorific al AOR, caracterizat drept „sufletul AOR”; Adrian Mihai Cioroianu – istoric, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, Ambasador-delegat permanent al României pe lângă UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) și fost ministru de externe al României; Alina Rotaru – vicecampioană la săritura în lungime, la Jocurile Olimpice pentru Tineret (Singapore – 2010); Marius Manole – actor la Teatrul Național din București; Marian Drăgulescu – vicecampion olimpic la sol și medalii de bronz la sărituri și cu echipa (J.O. Atena – 2004), 8 titluri de campion mondial și 10 titluri de campion european; Marian Preda – rector al Universității din București, mare iubitor și practicant al sportului, susținător al sportivilor de performanță; Camelia Alina Potec – campioană olimpică la înot, 200 m liber (J.O. Atena – 2004) și președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern; Chris Simion-Mercurian – scriitoare și regizoare româncă de teatru, susținătoare ferventă a construirii Teatrului „Grivița 53” din București – primul teatru privat construit de la zero în ultimii 70 de ani (!); Larisa Iordache – medaliată olimpică la gimnastică artistică (bronz cu echipa, la J.O. Londra 2012) și dublu vicecampioană mondială la gimnastică artistică (la sol și individual compus, Nanjing, China – 2014); Eliza Samara – de patru ori campioană europeană la tenis de masă (simplu, Ekaterinburg, Rusia – 2015; dublu feminin, Stuttgart, Germania – 2009; dublu mixt, Istanbul, Turcia – 2011 și Buzău, România – 2012) și Tiberiu Soare – director artistic la Opera Națională din București.

Interviurile au fost captivante, cu întrebări și răspunsuri pe măsura evenimentului sărbătorit, vizând: copilăria, școala, viața în familie și societate, munca, responsabilitatea și sacrificiile în obținerea performanțelor sportive și profesionale, până la urmă, rolul sportului în formarea personalității acestora. Da, și despre principii, căi și metode de antrenament cu sportivii, despre „fair-play” în întrecerile, concursurile și campionatele sportive, despre interacțiunea dintre știință și sport, dintre cultură și sport, dintre artă și sport, dintre sport și pace. În plus, au vorbit despre ceea ce înseamnă pentru ei „împreună”, despre nenorocita de pandemie, despre speranță și provocări viitoare, despre participarea României la Jocurile Olimpice, Tokyo – 2021 (23 iulie – 8 august). N-au lipsit, desigur, evidențierile sportivilor români de mare valoare mondială și mesajele pentru practicarea exercițiilor fizice și sportului, indiferent de vârstă și gen, de vreme și loc de desfășurare. În această conjunctură, cei interesați pot vedea sau revedea aceste interviuri pe internet, precum și fotografiile postate de AOR în albumul „Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace”, cu membri ai COSR, AOR și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), cu sportivi, directori și membri AOR, reprezentând filiale din București și județele țării, printre care și cea cu Mihai Ionuț Grăjdeanu – inițiatorul proiectului „Olimpiada de Benzi Desenate”.

De asemenea, a fost evidențiată alăturarea AOR în campania digitală mondială „#WhiteCard”, cea care promovează valorile pozitive și constructive ale sportului. Cartonașul alb ținut în mână (ca un arbitru) reprezintă o acțiune/atitudine care simbolizează puterea pozitivă a sportului. Este în contrast cu cartonașul roșu, cel care înseamnă cea mai serioasă/gravă abatere în sport. Acesta este un gest de incluziune, egalitate și pace!

În comentariul domniei sale, Mihai Claudiu Covaliu a spus: „(…) Sportul și școala, nu doar trebuie, ci fac parte din viața noastră (…) Sportul te învață că, atunci când întâlnești un moment dificil, să treci mai departe, să mergi mai departe, că, atunci când ai căzut, să te ridici. Sportul te călește, practic, pentru ceea ce vei întâmpina mai târziu în viața de adult. (…) Organizația Națiunilor Unite, în parteneriat cu Comitetul Internațional Olimpic, a recunoscut sportul ca importanță de cel mai înalt nivel în prevenția și recuperarea după această pandemie de Covid 19. (…) Întreaga planetă a recunoscut rolul pe care sportul îl are în viața fiecărui om. (…) Chiar dacă au fost perioade în care sălile de sport au fost închise, chiar dacă competițiile au fost anulate sau amânate, sportivii și oamenii care iubesc sportul au continuat, și speră să revină pe stadioane, să participe la competiții și, astfel, pot spune că sportul a intrat și mai puternic în viața fiecăruia dintre noi, după această perioadă foarte dificilă din viața noastră. (…) Pentru tânăra generație, mesajul nu poate fi decât unul: faceți sport, e vorba de sănătatea fizică, de sănătatea mintală, de a dezvolta ceea ce înseamnă omul. Omul a fost creat pentru a face sport, pentru a face mișcare. Viața fără sport este una mult mai săracă și, cred că, la un moment dat, fiecare dintre noi are datoria de a alege o disciplină sportivă și de a descoperi frumusețea pe care sportul o dă, indiferent de anotimp. (…) Este o bucurie pe care viața și Bunul Dumnezeu ne-au dat-o și, anume, aceea de a face sport. Așa că, transmit tuturor acest mesaj: Bucurați-vă de viață, prin sport! (…) Mulțumesc mult, Simona! O zi bună și sănătate multă, tuturor!”.

Așadar, cam așa a fost celebrată, în România, Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace – 2021, cu aducerea în prim plan a unor „povești de viață” ale unor personalități de cultură, artă și sport, constituindu-se într-un liant activ între factorul educațional și cel sportiv, pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor, oriunde s-ar afla aceștia.

Felicitări și mulțumiri, TUTUROR!

                                                                                              Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                               Președinte al Comisiei de Educație și Cultură Olimpică

                                                                    a Academiei Olimpice Române, filiala Sălaj

Stiri

ZECE „ICOANE POETICE” DE NEUITAT ALE UNOR SCRIITORI APROAPE UITAȚI

Leave a comment

MOTTO: „Poezia este haina de sărbătoare a limbii române”.(Marcel Lucaciu, profesor, poet, eseist).

Subtitlul acestui articol îl constituie o aserțiune a lui Nicolae Manolescu-„Cum să respecți valorile naționale dacă nu le cunoști ?”. Eu mă voi referi doar la cele literare. Am susținut și susțin din convingere aprecierea că literatura română este una bogată în valori perene în toate etapele ei de dezvoltare. Din cauza modului în care este, însă, studiată în liceu, în bună parte ea nu este cunoscută. În ultimele decenii, literatura noastră nu s-a studiat diacronic, adică în mod evolutiv, de la Scrisoarea lui Neacșu din 1521 și până azi. Elevii au făcut cunoștință doar cu scriitorii considerați canonici. Aceștia sunt cei incluși în manualele școlare și în programele de examen. Nu sunt puțini, dar mai mulți din scriitorii ce merită a fi așezați pe raftul întâi al istoriei literaturii noastre au fost pur și simplu văduviți nemeritat de acest drept valoric pe care îl au.

Într-un articol-colaj despre „Cartea și beneficiile lecturii”, propuneam cititorilor citate care argumentau titlul meu. Azi, acelorași destinatari, mulți, puțini, le ofer zece „icoane poetice” din autori aproape uitați pentru a-i convinge că bucuria lecturii poetice nu o găsim doar în volumele lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Mircea Cărtărescu, ci și in multe creații poetice ce-au format cândva pentru Eminescu „zilele de aur ale scripturii române”.

Prin urmare, rândurile mele de azi sunt sinonime cu o invitație la a descoperii împreună „lumi de frumuseți artistice” în creația multora fie uitați azi, fie că nu au fost cândva cunoscuți prin studiu în școală.

Evident, propunerile mele sunt pur subiective. Ce-i foarte bine de reținut este ideea că oricare iubitor de poezie necanonică poate oferi un set de strofe memorabile și tot mai rămân și altele , poate mai îmbietoare la a trăi și simți omenescul din noi. Este tocmai ce-și propune adevărata poezie cea care poate da glas acelor intimități de gând și simțire pe care niciun aparat modern nu a făcut-o încă. Când ai asemenea valori lirice și-ți permiți să le treci între paranteze, e semn că astăzi dorești să ai doar pentru o literatură a elitelor și pentru ele. Și pentru acest motiv, pledez pentru revenirea la studiul istoriei literaturii  române în anii de liceu.

În sfârșit, „icoanele poetice” promise, cu însoțitoare motivare a alegerii lor.

Ce-nseamnă, de fapt, „picior de plai”? Ne convingem citind prima strofă a poeziei „Mama” a lui George Coșbuc(1886-1918), dar, deopotrivă, le vom reaminti, celor care, poate, am uitat de iubirea de mamă: „În vaduri ape repezi curg/Şi vuiet dau în cale,/Iar plopi în umedul amurg/Doinesc eterna jale./Pe malul apei se-mpletesc/Cărări ce duc la moară -/Acolo, mamă, te zăresc/Pe tine-ntr-o căscioară.”

Într-o lume inundată de monotonie, doar iubirea mai dăinuiește, chiar dacă și ea are o vârstă crepusculară: „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Un bătrân şi o bătrână -/Două jucării stricate -/Merg ţinându-se de mână…”(Ion Minulescu, 1881-1944 poezia „Acuarelă”).

Eu cred că niciun istoric n-a definit mai plastic și mai convingător ce este istoria decât a făcut-o „poetul pătimirii noastre”, Octavian Goga(1881-1938), în capodopera sa „Oltul”: „ Mult iscusita vremii slovă/Nu spune clipa milostivă/Ce ne-a-nfrăţit pe veci necazul/Şi veselia deopotrivă…”. Uneori,  textul poetic dezvăluie misterul marelui interes al puternicilor globului pentru anumite zone ale Terrei: „Bagdadul! Bagdadull! şi el e emirul./Şi el e emirul, şi are-n tezaur,/
Movile înalte de-argint şi de aur,/Rai de-aripi de vise, şi rai de grădini,/Argint de izvoare, şi zare-aurită/Şi el e emirul, şi toate le are…/E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu,”(colaj din poemul lui Alexandru Macedonski -1854-1920-„Noaptea de decemvrie”).

„Poetul florilor”, simbolistul Dimitrie Anghel(1872-1914), în creația „Ex-voto”, ne sugerează un mod discret de-a ne încheia parcursul terestru: „Pășește-ncet, să nu deștepți tăcerea,/ Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu/ Și ascundeți bucuria ori durerea”.

Prin poezia „Bunica”, scriitorul Ștefan Octavian Iosif(1875-1913) se adresează celor ce n-au bunici pe pământ, ci doar în gând și-n suflet, iar amintirea lor este un elixir împotriva uitării „De cîte ori priveam la ea,/Cu dor mi-aduc aminte/Sfiala ce mă cuprindea,/Asemuind-o-n mintea mea/Duminicii preasfinte…”

Eminescu prin arta poetică „Epigonii” și-a  preaslăvit înaintașii pe care-i  consideră că sunt în literatura noastră „Zilele de aur”,  a făcut-o motivându-și superlativele evaluării. La fel o face unul dintre urmașii săi, poetul Alexandru Vlahuță(1858-1919) prin binecunoscuta creație: „Lui Eminescu”: „Să plângi tu plânsul tuturora…/Din zbuciumul eternei lupte./Să smulgi fulgerătoare versuri,/
Bucăți din inima ta rupte…”. Cred că cei care au scris despre Eminescu sunt mai mulți decât numărul poeziilor sale antume. În mare parte, le-am parcurs. În niciun text critic nu am întâlnit o metaforă atât de revelatorie precum  „fulgerătoare versuri” , așa cum mai mult decât inspirat, cel considerat la început de veac un „nou Eminescu”, a făcut-o.

Autorul „Baladelor vesele și triste”, George Topârceanu(1886-1937), prin omniprezența umorului, ironiei și a elementelor ludice, reușește și azi să ne stârnească măcar un zâmbet nevinovat. În binecunoscuta lui  „Balada chiriașului grăbit” eu văd în ea  întruchiparea dâmbovițeană a lui Don Juan: „ C-aşa mi-e viaţa – o goană,/Şi astfel durerile trec…/Rămâi sănătoasă, cucoană,/
Că-mi iau geamantanul şi plec!”.

Scriitorul Ștefan Cazimir în „România literară”, nr.12/2021 ne face cunoscut faptul că Victor Eftimiu în 1942 considera că versul „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate” din poezia „Umbra lui Mircea. La Cozia” de Grigore Alexandrescu  este unul din cele mai frumoase din cuprinsul poeziei române. Și lui Ion Luca Caragiale îi plăcea să recite mereu din această creație a scriitorului pașoptist. Într-adevăr,   prima strofă a acestei meditații poetice are ceva din grandoarea poemelor  eroice: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,/Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,/Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate/Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.”

Versurile prefigurează măreția personalității celui care va fi evocat-Mircea cel Bătrân, cel pe care inclusiv „Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.”(Excepțional vers!)

Bardul din Mircești, Vasile Alecsandri(1821-1890), supranumit „rege al poeziei” de către Eminescu în poezia „Epigonii”, rămâne și până în zilele noastre unul din marii noștri pasteliști. „Miezul iernei” nu este doar o imagine a acestui anotimp, ci autorul sugerează și în ce constă esența miezul acestui anotimp hibernal: „În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!/Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,/Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare/Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.”

Desigur, poezia noastră clasică are în cuprinsul ei și alte nenumărate „icoane poetice”. (Eminescu definea poezia drept un „voluptuos joc de icoane”). Fiecare iubitor de frumos artistic își poate alcătui propria antologie. Are de unde să aleagă.

                                                                                                            Octavian Guțu,

                                                                                          dascăl de cetire și simțire românească.

Stiri

Liceul îi face pe elevi să nu iubească literatura?

Leave a comment

Motto: „Școala cu adevărat școală este aceea care mă ajută să fiu eu. ”(Octav Dângeanu)

Subtitlul este- de ce unor elevi nu le place la școală. Aceste rânduri se doresc a fi un minieseu despre rolul literaturii în liceu. Ele însumează doar păreri ale mele. Eu cred că o evoluție în a judeca ceva este următoarea: pornești de la o părere, o transformi în opinie, prin ea se ajunge la o idee, aceasta permițându-ți o judecată pe baza căreia să formulezi o concluzie. Bazându-te pe ele, forurile abilitate pot elabora legi, decrete, programe adecvate. Am aflat din mass-media că din anul școlar următor se va schimba programa la limba și literatura română pentru liceu. În sfârșit! De aceea, îmi permit să-mi fac cunoscute unele păreri despre cea în vigoare și altele despre cea care acum prinde viață.

În al doilea rând, ca „bătrân dascăl”  mă adresez și celor care vehiculează falsa idee că liceul îi face pe elevi să nu iubească literatura, că aceasta pe mulți nu-i interesează, pasionează. Îmi pare rău că prea sunt numeroși părerologii de serviciu care își permit ca despre sport, agricultură și învățământ să facă aprecieri denigratoare fără a le motiva, fără a fi în cunoștință de cauză. Într-adevăr, de când a apărut internetul și alte forme ale  digitalizarii societății interesul elevilor pentru școală a scăzut. Nici literatura nu face excepție. Da, rezultatele la Bac nu sunt cele așteptate, se citește tot mai puțin, se cumpără rar cărți de belertistică, bibliotecile sunt tot mai puțin frecventate etc. Azi adolescenții se îndreaptă spre altceva decât le oferă școala, rămasă încă tributară unor vremuri apuse.

Dacă interesul elevilor pentru literatură nu este cel dorit, are două cauze interne esențiale din interiorul școlii: programa de specialitate și modalitatea unor oameni de la catedră de a-și concepe demersul didactic. În ce constau aceste cauze: în motto ales pentru ceea ce aștern pe hârtie se exprimă sintetic ideea că școala adevărată este cea care îl ajută, care-l formează pe elev să devină el însuși, adică să-și croiască propria personalitate. Cum se poate îndeplini un asemenea obiectiv cu adevărat benefic în viață? Învățându-l pe elev cum să facă, cum să fie, cum să trăiască frumos, cum să gândească liber și critic. Altfel spus, să poată merge în viață pe picioare proprii. Prevăd actualele programe de literatură astfel de obiective? Mai puțin. Profesorul la clasă este obligat să respecte întocmai programa școlară. Ea este „Biblia” care-l călăuzește în ceea ce face. El nu-și permite să se abată de la ea pentru că pe baza ei se stabilesc subiectele pentru teze, examene, testări. De asemenea, aceasta stă și la baza  evaluării cadrului didactic în inspecția școlară. Această realitate îl determină pe profesor ca vrând nevrând să devină „machiavelic”, adică să subordoneze ceea ce face obiectivelor cerute.

Spre nemulțumirea dascălilor și a elevilor actuala programă școlară dezumanizează ora de literatură. În ce sens? În acela că pune pe prim-plan cunoașterea de către elevi a conceptelor operaționale specifice disciplinei și mai puțin abordării operei literare sub aspectul universului uman pe care-l propune cititorului. Pe elev nu-l interesează aceste concepte. El nu vine la școală  să se pregătească pentru a fi teoretician literar, ci om care să înțeleagă mai bine lumea în care trăiește și felul în care își poate găsi un rost în ea. Azi a dispărut dictonul „Magister dixit !”, a fost înlocuit cu „Viața dixit”.

Un profesor care se respectă și care nu-și face datoria precum un funcționar conștiincios și care dorește să fie așteptat cu plăcere și curiozitate la clasă , iese din șabloane, din tipare, din limitele programei și deschide lecția spre viață, ceea ce îl face pe elev să vadă că nu s-a dus degeaba la școală și că aceasta îi oferă ce n-o face internetul. Profesorul umanizează informația, internetul doar o livrează.

Prin operele literare adolescentul face cunoștință cu lume nouă. Aceasta-i opera literară, o lume creată de un Demiurg terestru-scriitorul. Cine nu-i curios să afle cum este această lume nouă? Ca să-l introduci pe elev în noul univers uman, presupune să abordezi opera ca pe un inedit țarâm ce are alte coordonate și alte principii decăt ale noastre. Ce învățăm din  această lume de hârtie(opera literară), ce modele umane ne oferă, ce răspunsuri la problemele noastre ne propune. Răspunzând la aceste câteva firești curiozități ale vârstei, elevii nu rămân indiferenți față de literatură.

Elevii de liceu nu mai sunt în dimineața vieții. Ei parcurg acum drumul de la copilărie la majorat. Ca urmare, ei încep să-și afirme tot mai mult personalitatea. Așa se explică și faptul că sunt mulți printre ei care spun că operele ce se studiază nu mai sunt actuale, că nu le mai spun nimic. Nu mai sunt actuale creații epice precum: „Moara cu noroc”, „Ion”,  „Moromeții” etc.? Orice literatură europeană s-ar simți îmbogățită prin astfel de opere. De ce le consideră cei din bănci neactuale aceste opere? Aici eu consider că vinovată nu este doar programa școlară cu cerințele ei desuete , ci în primul rând profesorul. Pentru ce? Pentru că le abordează doar prin cerințele programei și nu ca niște opere cu o problematică general- umană. Dacă vom cantona discuția despre „Moara cu noroc” doar la efectele goanei după înavuțire, despre „Ion” și  „Moromeții” ca imagini realiste ale satului românesc de odinioară, e normal că elevii nu le vor considera de interes. Se știe că o creație literară este cu atât mai valoroasă că cât semnificațiile ei sunt mai de interes general și mai perene.

În activitatea mea didactică am abordat în orele dedicate creațiilor clasice amintite probleme precum: La nuvela „Moara cu noroc” scrisă de Ioan Slavici tematica nuvelei propusă de mine spre dezbaterea elevilor: compromisul și consecințele lui; este omul supus sau nu unui destin implacabil?; absența comunicării în familie și efectele ei ; mediul în care trăiești îți influențează viața? ; este această operă una cu caracter religios? ; oare nu am putea vorbi și despre mitul faustic în nuvelă? etc. , etc.

Ce proces literar interesant se poate organiza pe baza „dosarului” inculpatului Ghiță! Ca discuțiile/dezbaterile să nu fie sterile, obligatoriu este să se pornească de la episoade narative din text. Aici trebuie căutate argumentele. În felul acesta, elevul nu va uita niciodată această operă. Dacă le-am da la Bac astfel de teme, n-ar mai trebui camere de supraveghere,  nici supraveghetori. Elevii nu ar avea ce copia. Viața nu-ți cere analize literare, ci să fii în stare să ai un punct de vedere despre un aspect sau altul al vieții, despre oameni, să nu fii  o marionetă. Ca o concluzie a mea la cele expuse în pretinsul meu microeseu este aceea că din învățământul românesc lipsește în primul rând factura pragmatică. De aceea, mulți dintre absolvenții noștri de liceu ajung în viață și dovedesc multă stângăcie, de parcă ar fi fost crescuți în eprubetă.

Menirea școlii de azi s-a  schimbat mult, astăzi internetul oferă tinerilor informații detaliate despre orice, nu-i nevoie să le-o stocăm noi în memorie. Dacă școala nu-și va reorienta obiectivele instructiv-educative, va ajunge într-o „cădere liberă”, vorba preauitatului scriitor Grigore Zanc (sălăjan), cu al său roman cu acest titlu.

                                                                                                     Octavian Guțu,

                                                                             dascăl de cetire și simțire românească

Noutati

Adunarea Generală anuală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Leave a comment

Motto: „Nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul”.

    Gabriel Garcia MÁRQUEZ (1927-2014), scriitor columbian

În cadrul unui eveniment fără precedent, Adunarea Generală anuală  a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), desfășurată online, sâmbătă, 20 martie 2021, a implicat, pe lângă sesiunea de vot exprimat electronic, o amplă întâlnire a conducerii centrale cu coordonatorii tuturor filialelor, care reprezintă vocea celor aproape 4.000 de membri ai celei mai mari organizații de breaslă din țară și care au discutat despre temele pe agenda Uniunii, au făcut propuneri pentru activitatea UZPR din anul 2021, au evaluat mersul organizației și au adus în prim plan preocupările presei din toată țara.

În acest context, Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii, spunea: „UZPR este o legătură cu țara și cu filialele de peste hotare – Chișinău, Austria (Graz, Viena, Salzburg), Serbia (Pancevo), SUA (New York, Carolina de Nord), Canada (Montreal, Toronto), Marea Britanie, Italia (Roma)”.

În deschiderea discuțiilor, s-a ținut un moment de reculegere pentru jurnaliștii și membrii UZPR recent trecuți în neființă, apoi președintele Doru Dinu Glăvan a reiterat faptul că Uniunea este „o organizație solidă, puternică, în continuă ascensiune și vizibilitate, și mai ales, care consemnează relații de excepție între membrii care o alcătuiesc”. Menționînd că tot ceea ce întreprinde Uniunea este „statutar și în temeiul legii”, precum și faptul că „detractorii, câțiva, sunt reduși la tăcere de justiție, unul câte unul”, Doru Dinu Glăvan a amintit de faptul  că Filiala Chișinău a UZPR are personalitate juridică în conformitate cu statutul UZPR și că „Uniunea este o legătură cu țara a filialelor de peste hotare, prin intermediul membrilor săi din  Graz, Viena, Serbia, New York, Canada, Carolina de Nord, Marea Britanie, Roma”.

Dan Constantin, președintele Comisiei de Atestare Profesională: „De când activez în această comisie, am avut plăcerea să reîntâlnesc vechi colegi care, prin intermediul UZPR, se reconectează cu marea familie a presei”. Sintetizând raportul Comisiei de Atestare Profesională, care a fost supus votului membrilor,  Dan Constantin a reliefat faptul că s-au prelucrat în anul 2020 sute de cereri de intrare în Uniune și de atestare a calității de jurnalist. „Au fost atestate 209 dosare, apoi validate de președinte. Cererile sunt verificate amănunțit, cu mult efort, la nivelul Secretariatului, apoi ajung la Comisie. Demn de menționat este faptul că în componența comisiei intră jurnaliști din diverse segmente mass-media, ceea ce conferă o abordare complexă și completă a fiecărui dosar”, a spus  Dan Constantin. A constatat că sunt foarte mulți jurnaliști și publiciști care susțin fără recompensă presa locală în părți ale țării mai puțin conectate cu mass-media centrală, acțiuni de presă desfășurate în jurul școlilor sau instituțiilor de cultură, publicații susținute de animatori culturali care dezvoltă fluxul mass-media în România profundă și care sunt un izvor de întărire a UZPR și a presei”. Dan Constantin a remarcat calitatea UZPR de liant între jurnaliștii înstrăinați și  risipiți de vremurile pline de provocări profesionale.

Șerban Cionoff, membru al Comisiei de Onoare și Arbitraj a UZPR, prezentând pe scurt bilanțul pe anul 2020 al comisiei, a punctat faptul că în anul care a trecut nu s-au semnalat cazuri de încălcare gravă a Statutului organizației. „Este remarcabil faptul că nu am mai avut situații de derapaje care să ne impună să intervenim. Membrii UZPR sunt solidari, conlucrează, susțin conducerea centrală, sunt activi și implicați, iar aceste atitudini elimină din fașă orice încercări de dezbinare, care se mai petrec, pe ici, pe colo, și în UZPR, ca, de altfel, în întreaga societate”, a spus Șerban Cionoff.

Mădălina Corina Diaconu, secretar general: „Activitatea UZPR în 2020 a fost extrem de densă și diversă”. Realizând o trecere în revistă  a activităților UZPR din anul 2020, prezentate în raportul președintelui, supus, la rândul său, la vot, Mădălina Corina Diaconu a amintit Seratele „Eminescu jurnalistul”, festivalurile și parteneriatele organizației, evenimentul online „Săptămâna Presei Românești”, care va continua și în anul curent, activitatea Teatrului NostruM, concursul UZPR, care va fi încununat cu o Gală a Premiilor, continuarea demersurilor pentru recunoașterea prin lege a zilei de 28 iunie ca „Ziua Ziaristului Român”, apariția regulată  a publicațiilor editate sub egida Uniunii, Revista UZPR și „Cronica timpului”, volumele editate de editura UZP. „Am punctat doar câteva dintre nenumăratele activități care demonstrează importanța și utilitatea publică a Uniunii”, a spus Mădălina Corina Diaconu.

Ilie Cristescu, președinte al Comisiei de Cenzori: „Bilanțul UZPR este remarcabil – există excedent chiar în condițiile unei activități foarte intense, cu o multitudine de acțiuni”. Detaliind pe marginea performanței financiar-contabile a UZPR, președintele Comisiei de Cenzori a menționat faptul că Uniunea a funcționat în anul 2020 cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare și că a cheltuit mai puțin decât  a încasat. Ilie Cristescu a supus Adunării Generale Raportul a cărui aprobare duce la descărcarea de sarcini a Uniunii pentru anul 2020, adăugând că „finanțele UZPR au fost gestionate cu responsabilitate, în condițiile legii, fapt atestat și de un expert independent, care a confirmat raportul Comisiei”.

La rândul său, vicepreședintele Sorin Stanciu a lansat propunerea către filialele Uniunii ca, membrii care doresc, să redirecționeze impozitul pe venit către UZPR, iar vicepreședintele Roxana Istudor a propus șefilor de filiale ca viitorul număr al publicației-etalon a UZPR să fie centrat pe activitatea de presă pe care o desfășoară membrii Uniunii în acele zone din România, care nu sunt conectate cu rețelele principale ale mass-media, dar fac informare profesională în zone din România profundă.

Ioan David, coordonator al Filialei Timiș, a propus introducerea în viitor în Statutul UZPR a existenței unor cercuri sau cluburi ale Uniunii, care să funcționeze alături de filiale. De asemenea, a vorbit despre crearea unui Centru de presă pentru Timișoara, în orizontul evenimentului de mare vizibilitate „Timișoara, Capitală culturală europeană”. A propus ca intrarea în UZPR să se facă după 15 ani de activitate profesională și cel puți 300 de  materiale publicate, precum și diferențierea între cotizațiile pe care le plătesc beneficiarii de îndemnizații la pensie, dat fiind faptul că între pensiile jurnaliștilor, completate de această îndemnizație, sunt diferențe foarte mari. Această propunere a fost susținută și de Ion Pamparău, coordonatorul Filialei Brașov a UZPR.

Una dintre ideile pe care le-a punctat George Coandă, președintele Comisiei de Onoare și Arbitraj a UZPR, a fost aceea ca „Uniunea să ia inițiativa și de a înainta Parlamentului o formulă de lege a presei, care să reglementeze presa online”.

Marina Bădulescu, coordonator al Filialei Agerpres a UZPR, și-a anunțat susținerea pentru ediția din Săptămâna Presei Românești, care va avea ca temă principală evoluția Agenției Naționale de Presă. „Am o propunere din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român: o întâlnire a copiilor care participă la concursul Un condei numit fair-play cu jurnaliști din UZPR”, a spus Marina Bădulescu. Propunerea a primit răspuns afirmativ imediat de la președintele Doru Dinu Glăvan, care a afirmat că această acțiune ar fi „mai mult decât benefică pentru micii condeieri din rândul cărora se pot naște viitori jurnaliști sau cronicari sportivi și care trebuie să deslușească tainele meseriei de la profesioniștii UZPR”.

Despre susținerea deplină pe care Filiala Prahova a UZPR o acordă conducerii și programului  Uniunii a vorbit pe scurt coordonatorul filialei, Claudius Dociu, membru al Consiliului Director, care a punctat faptul că „activitatea Uniunii ne determină, la nivel de filială, să aprobăm documentele supuse la vot și să ne dorim în continuare o activitate cât mai fructuoasă”.

Intervenind în dezbatere, Dorina Sgaverdia, coordonator al Filiaei Caraș-Severin, a propus  includerea viitorului Muzeu al Presei din Banatul Istoric, într-un program transfrontalier și, de asemenea, , înființarea unei baze de informații despre membrii UZPR.

De peste hotare, a transmis un mesaj Mircea Popi, realizatorul emisiunii Vocea României, de la Postul de Radio din Graz (Austria), membru al UZPR, care în fiecare vineri transmite o emisiune pentru românii din Austria, reamintind colegilor despre faptul că UZPR realizează o legătură specială, unică, între românii din țară și Diaspora, prin intermediul unor profesioniști care sunt cel mai aproape de comunitate – jurnaliștii.

Coordonatorul Filialei Târgu Mureș a UZPR, jurnalistul și scriitorul Nicolae Băciuț, membru al Consiliului Director, a adus în reuniune o veste de excepție. „În ultima perioadă, în UZPR au început să se înscrie și jurnaliști de etnie maghiară, de la publicații în limba maghiară, ceea ce este un semn foarte bun al existenței organizației în presă și în societate, fenomen care merită salutat. Pe de altă parte, deși mi-am exprimat rezervele, țin să punctez faptul că această întâlnire este un real succes, platforma online extinsă prilejuind o reuniune care cu greu ar fi putut fi realizată fizic. De altfel, dintre toate uniunile de creație în care sunt implicat, UZPR este singura în care solidaritatea se substanțializează cu adevărat”, a spus Nicolae Băciuț, propunând, pe parcursul intervenției, elaborarea unui Dicționar al presei și jurnaliștilor de după 1989.

La rândul său, gen. (r) Gheorghe Văduva, membru al Consiliului Director, a detaliat pe marginea unora dintre ideile pe care le-a expus pe larg în revista UZP, referitoare la evoluția jurnalismului online, menționând că „oricine poate scrie, dar asta nu înseamnă că este jurnalist”, iar Paulian Buicescu, coordonator al Filialei Olt a UZPR, a amintit câteva exemple de publicații locale care se realizează prin efortul și abnegația unor persoane dedicate presei.

Salutul filialelor pe care le reprezintă a fost adus în reuniunea online prilejuită de Adunarea Generală anuală a UZPR de Ion Damaschin, de la Constanța, precum și de Dragoș Bako, de la Sibiu.

Cu ocazia Adunării Generale anuale a UZPR au fost prezenți în același răstimp, prin videoconferință, toți șefii de filiale UZPR din România și din Diaspora, precum și alți invitați din filiale. Până la ora 18:00, delegații desemnați au aprobat prin vot electronic Raportul  președintelui Doru Dinu Glăvan, Raportul Comisiei de Atestare Profesională, Raportul Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj, Raportul Comisiei de Cenzori și descărcarea de gestiune a UZPR pentru exercițiul financiar din anul 2020, înregistrându-se o participare la votul electronic de peste 90%.

Așadar, Adunarea Generală anuală a UZPR din anul 2021 a fost o dovadă fără precedent a unității și solidarității celei mai mari organizații de breaslă din România!

 

                                                                              Din partea Departamentului de Comunicare,

                                                                                                        Prof. Marin ȘTEFAN, membru al UZPR