Legea nr. 96 din 20 mai 1998 a proclamat ziua de 26 iunie drept ziua Drapelului Național. În cinstea drapelului, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural- educative cu caracter evocator sau științific, consacrate patriei, precum și ceremonii militare specifice.
Adoptarea tricolorului pe pământul românesc a fost marcată de utilizarea unui steag destinat corăbiilor ce avea trei culori: roșu, galben și albastru și un vultur la mijloc. Acest tricolor a fost cunoscut drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa.
A fost adoptat ca simbol național al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo- democratică ( 1848-1849), 14/26 iunie. Iar o altă ipoteză susține că tricolorul se impune ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse pe orizontală. După venirea lui Carol I, steagul va avea benzile dispuse pe verticală, respectând regulile respectate de steagurile europene.
Ziua de 26 iunie a fost aleasă drept ziua drapelului pentru a comemora ziua de 26 iunie 1848 când guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul să reprezinte steagul național al tuturor românilor.
Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra 3 este numărul perfect. Aidoma steagului nostru, mai sunt alte 3 țări care au steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.
Este atât de frumos să ne păstrăm tradițiile și să perpetuăm frumosul popular peste ani și ani. Așa este și cazul iei, ce este un element atât de frumos și nelipsit din portul popular românesc.
Ziua Universală a iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie pentru a promova cămașa din pănză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Bluza tradițională românească este celebrată de români odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Această sărbătoare a iei a fost lansată în data de 7 ianuarie 2013 și este sărbătorită în peste 50 de țări.
Ia este un element vestimentar specific doar femeii și este croită în formă de cruce
În cinstea iei s-a organizat o frumoasă întâlnire la biblioteca orășenească din Șimleu-Silvaniei pe data de 23 iunie 2017 iar evenimentul a fost intitulat ,,Iubim și simțim românește”, iar acestea au fost cuvintele cu care doamna bibliotecară Pascu i-a întâmpinat pe toți cei prezenți.
Ideile de discuție dezbătute la eveniment au fost: cine poartă ia?, cum sunt confecționate iile, părțile componente ale iei, mituri despre portul românesc (ex. Poalele sunt croite în așa fel încât să apere purtătorul de pericole și vrăji).
În cadrul evenimentului, a avut loc și o expoziție ,,Ia din Ardeal și până în Bucovina”. În acest sens, doamna preoteasă Borz Maria din Bădăcin a prezentat câteva modele de ii din Bădăcin și a vorbit despre importanța păstrării culturii românești.
La eveniment au fost prezente și două interprete de muzică populară: Borz Cristina și Pop Crina, care au interpretat cântece populare românești.
Domnul Costelaș Dumitru a vorbit despre importanța portului popular românesc.
Acest eveniment a fost unul informativ-educativ pentru cetățenii orașului Șimleu-Silvaniei.
Încheirea acestuia a fost într-un stil specific românesc, cu o horă tradițională de excepție.
Victory Cluj și Simex Șimleul Silvaniei s-au întâlnit în uvertura ultimei etape a turului Campionatului României la futnet. Gazdele de la Cluj și-au fructificat avantajul terenului propriu, după o partidă în care oaspeții au luptat în toate meciurile.
Clujenii au luat un avans considerabil după primele două meciuri, câștigate fără set pierdut cu 11-5, 11-5 la dublu și 11-7, 11-8 la simplu. Oaspeții au rămas în joc după ce au câștigat, în set decisiv, primul meci de triplu, cu scorul de 7-11, 11-6, 11-4.
Simex a egalat apoi după un joc de dublu câștigat ușor, cu 11-3, 11-6. Punctul decisiv s-a acordat la al doilea meci de triplu, victorioși fiind cei de la Victory, cu scorul de 15-13, 11-7. Cheia jocului, implicit a partidei, a fost în primul set, câștigat la prelungiri.
Clasamentul Campionatului României arată astfel:
1. Victory Cluj 38 de puncte
2. Simex Șimleul Silvaniei 37
3. Tengo Salonta 36
4. JSF Cluj 34
5. CS Futnet Timișoara 28
6. Tengo U21 Salonta 22
Pe 1 iulie, în cuplaj, la Salonta, se desfășoară ultimele partide din tur: Tengo U21 Salonta – JSF Cluj și tengo Salonta – CS Futnet Timișoara. Cele două întâlniri au fost amânate deoarece astăzi, la Salonta, are loc o etapă a Interligii, competiție internațională la care participă formația bihoreană.
În perioada 09-11.06.2017, Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei a organizat cea dea XIX-a ediție a Cupei Performanței la Karate Interstiluri la care și-au anunțat participarea aproape 100 de karateka de la palate și cluburi ale copiilor din țară, dar și de la alte cluburi sportive: Petrila, Reșița, Oradea, Marghita, Baia Mare, Jibou, Crasna și Șimleu Silvaniei.
Concursul propriu-zis s-a desfășurat sâmbătă, 10.06.2017 în sala de sport “Măgura” a orașului Șimleu Silvaniei, cu sprijinul Primăriei orașului și în colaborare cu Clubul Sportiv Omega din Șimleu Silvaniei, iar sportivii s-au întrecut în probe de kumite individual, secțiunea W.K.F., masculin și feminin.
Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei a evoluat cu un lot de 21 de sportivi susținuti de secțiile C.S.Omega din Șimleu Silvaniei, Jibou și Crasna, sportivi care la finele concursului au obținut nu mai puțin de 36 de clasări pe podium: 10 medalii de aur, 10 medalii de argint si 16 medalii de bronz, fiecare sportiv având posibilitatea să participe la doua probe de concurs.
Au obținut locuri I: Maia Pop(2), Tania Pop, Krisztian Mandel. David Cosma(2), Gabriel Cionca, Matei Bal, Nicolae Gal și Alex Moldovan. Pe locurile II s-au situat: Mara Pop, Tania Pop, Vlad Rogozan, Krisztian Mandel, Patrik Bakai, Matei Bal, Marius Chereches, Krisztian Papp, Rares Pop și Nicolae Gal. Locurile III le-au revenit următorilor: Mara Pop(2), Alexandra Barth(2), Ioana Rad, Ana Costea, Matyas Egeto, Szilard Mak(2), Ianis Teglas, Gabriel Cionca, Marius Chereches, Matei Bal, Krisztian Papp, Rares Pop și Alex Moldovan.
Trebuie menționat faptul că evenimentul se regăsește în Calendarul Activităților Extracurriculare Regionale și Interjudețene al Ministerului Educației Naționale pentru anul 2017 la poziția 1285, iar clasamentul final arată astfel:
* Locul I, Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei 330 de puncte;
*Locul II, Palatul Copiilor din Reșița 135 de puncte ;
*Locul III, Clubul Copiilor din Petrila 125 puncte.
Au arbitrat fără reproș Zoltan Lipan, Marius Sigmirean, Mihaly Takacs, Călin Coste, Paula Radu, Milan Ciusdic și Alexandru Farcas, iar pentru prestația lor le mulțumesc sincer.
De asemenea, mulțumiri tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers, iar sportivilor mult succes în continuare.
Motto: „ Şahul este totul: artă, ştiinţă şi sport”.
Anatoli Karpov (şahist rus, născut în 23 mai 1951), fost campion mondial de şah
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei, au organizat competiţia şahistă Cupa „1 IUNIE” pentru elevi din şcolile gimnaziale. Concursul s-a desfăşurat în clubul şcolii, miercuri, 31 mai 2017, reunind 66 de elevi, fete şi băieţi. În urma tragerilor la sorţi, s-a jucat în „sistem eliminatoriu”, la 16 mese de şah. Unele partide au fost deosebit de interesante, cu răsturnări de situaţii şi chiar cu victorii surprinzătoare, pe fondul unor greşeli elementare cauzate de evidente neatenţii. Totuşi, competiţia a scos în evidenţă un interes ridicat al elevilor pentru şah şi, la unii dintre ei, bune cunoştinţe şahiste, mai ales în finalurile de partide.
Juriul de concurs, format din: prof. Gavril Lungu (Şcoala Gimnazială „Silvania”), prof. Barna Krisztián (Şcoala „Báthory István”) şi instructorul de şah Iván Vasile (pensionar), a stabilit că cei mai buni au fost:
– clasele pregătitoare – IV, fete: 1. Sara Sabou (Şcoala Gimnazială din Valcău de Jos); 2. Luana Ardelean (Şcoala „Silvania”); 3. Geiger Kira (Şcoala „Silvania”);
– clasele pegătitoare – I, băieţi: 1. Dávid Veres (Şcoala „Báthory” István); 2. Tudor Pop (Şcoala „Silvania”); 3. David Man (Şcoala „Silvania”);
– clasele II – IV, băieţi: 1, Ionuţ Pop (Şcoala „Silvania”); 2. Mihai Molnar (Şcoala „Silvania”); 3. Papp Richard (Şcoala „Báthory István”);
– clasele V – VIII: 1. Böti Vivien (Şcoala „Báthory István”) şi Vlad Oros (Şcoala „Silvania”); 2. Köteles Stefánia (Şcoala „Báthory István”) şi Darius Mudure (Şcoala „Silvania”); 3. Andreea Ianicicău şi Ilyes Erik (ambii de la Şcoala „Báthory István”); 4. Paksy Daniel (Şcoala „Báthory István”).
Cel mai tânăr participant a fost elevul David Oprea, de 7 ani (Şcoala „Silvania”).
Organizatorii i-au onorat pe aceştia cu: diplome, cupe şi medalii, nelipsind felicitările binemeritate. Premierile au fost făcute de Szabó Ernö Csaba – administrator public al oraşului Şimleu Silvaniei, care a spus:
„ Din partea Primăriei şi a Consiliului Local Şimleu Silvaniei felicit Şcoala „Silvania” şi juriul de concurs pentru organizarea şi desfăşurarea acestei competiţii cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, concurs care a devenit, deja, o tradiţie în oraşul de la poalele Măgurii Şimleului. Vă mulţumesc pentru perseverenţa de care daţi dovadă, an de an, în organizarea concursurilor la cele mai înalte standarde. De asemenea, îi felicit pe premiaţi, precum şi pe ceilalţi participanţi la acest frumos concurs. Totodată, doresc să vă asigur, în numele meu şi al acelora pe care îi reprezenit, că vă vom susţine şi în viitor, fiind conştienţi că sportul, în general, dar şi sportul minţii, şahul, în special, contribuie într-o mare măsură la dezvoltarea fizică, dar şi psihică, intelectuală a personalităţii voastre, dragi copii. Pentru noi este important să creştem copii care să fie capabili, pe parcursul vieţii, să se integreze în societate, să fie descurcăreţi în orice situaţii, iar practicarea şahului, spun marii pedagogi şi psihologi, dezvoltă caractere puternice de personalitate. Şahul este bine să fie practicat încă de la cele mai mici vârste, aşa cum observ că şi dumneavoastră, organizatorii, aveţi în vedere acest lucru, dând posibilitatea participării unui număr cât mai mare de copii la aceste competiţii. Dragi elevi, de ziua voastră, cea a copiilor, vă spun „La mulţi ani!”. Să aveţi parte de o copilărie fericită, alături de familiile şi de profesorii voştri dragi”.
Motto: „ Adevăratul eroism constă în a fi superior faţă de problemele vieţii, în orice fomă ne-ar provoca la luptă”. Napoleon Bonaparte (1769 – 1821), împărat al Franţei
De 97 de ani (ca urmare a Decretului-lege nr.1693/4 mai 1920), după Praznicul Sfintei Sărbători Înălţarea Domnului (Ispasul), românii sărbătoresc şi Ziua Eroilor. Drept prinos pentru toţi eroii neamului românesc, aceasta a fost proclamată sărbătoare naţională prin Legea nr.379/2003. În acest context, joi, 25 mai 2017, Garnizoana Şimleu Silvaniei, Primăria şi Consiliul Local au organizat activităţi de sărbătorire a Zilei Eroilor.
Festivităţile au început înaintea prânzului, la Cimitirul Eroilor. Din anul 2015, aşa se numeşte Cimitirul Catolic (strada Mihail Sadoveanu), întrucât atunci a fost identificat, în incinta acestuia, mormântul sergentului Emil Barbu (1920-1944), din satul Ludişor, comuna Voila (județul Braşov). Acesta a decedat în urma transportului de muniţie înspre Şimleu Silvaniei. De asemenea, acolo sunt şi 10 morminte ale unor soldaţi germani, căuţi în luptele din zona Şimleului, în perioada 5 septembrie – 16 octombrie 1944, în timpul retragerii lor spre Carei. În prezenţa ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului, a col. Anghel Ioana – comandantul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu” şi a unor cadre militare din Garnizoana şimleuană s-a efectuat un ceremonial de pomenire şi de cinstire a acestora, cu Gardă de Onoare, serviciu religios şi depuneri de coroane de flori. La finalul ceremoniei, trompetul a dat stingerea pentru toţi eroii.
Apoi, activităţile au continuat în jurul Sfintei Troiţe din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1, unde, la ora 12:00, în dangătul clopotelor, începea ceremonia, în prezenţa multor şimleuani şi nu numai. Pe fondul muzical al „marşului de întâmpinare”, Garda de Onoare alcătuită din militari ai Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, sub comanda mr. Adrian Anghel, a dat onorul primarului Septimiu Cătălin Ţurcaş şi colonelului Ştefan Toader – comandantul Garnizoanei şimleuane, care au salutat Drapelul de Luptă şi au trecut în revistă Garda de Onoare.
În continuare, a fost intonat Imnul de Stat al României, urmând Te Deumul soborului de preoţi de la Bisericile Ortodoxe şi Greco-Catolice, cu săvârşirea parastasului de pomenire pentru eroii români căzuţi pe câmpurile de luptă pentru libertate, dreptate şi credinţă, pentru apărarea ţării şi întregirea acesteia. Întreaga solemnitate a fost coordonată de plt. Maria-Claudia Ungureanu, având şi o scută expunere tematică, iar sonorizarea fost asigurtă de dl. Romeo Oltean (Primăria şimleuană).
În discursul său, col. Ştefan Toader a spus, printre altele:
„ […] Cinstirea eroilor este o datorie sacră a oricărui popor, pe cale de consecinţă, şi a fiecăruia dintre noi. Mai mult decât atât, este o datorie a fiecărui popor şi este o tradiţie să cinstim mormintele celor care au căzut pe teritoriul României şi aparţin altor state, indiferent că ne-au fost aliaţi sau ne-au fost inamici. Această sărbătoare îşi are originea în anul 1920, când a fost proclamată cinstirea eroilor. […] De asemenea, în anul 1923 a fost creată instituţia Eroului Necunoscut şi a Ostaşului Necunoscut. Ostaşul Necunoscut a fost identificat de către unul dintre cei mai tineri militari, un elev din Liceul Militar, pe numele său Eusebiu Camilar, care a fost pus să arate, dintre sicriile aflate în faţa sa, unul dintre ele. Trecând prin faţa lor, a ales unul dintre ele şi a spus „acesta este tatăl meu”. […] Să ne aplecăm frunţile în faţa acestor martiri ai neamului, prin sacrificiul cărora suntem astăzi o naţiune liberă. Hristos s-a Înălţat! Glorie Eroilor României!”.
De asemenea, în cuvântarea sa, primarul Septimiu Cătălin Ţurcaş a reliefat, printre altele:
„ […] De fiecare dată, în 25 mai, la marea sărbătoare a Înălţării Domnului, ne adunăm aici şi, cu responsabilitate, ne amintim de cei care au făcut posibilă libertatea noastră de astăzi. […] Am fost în urmă cu o oră şi jumătate în Cimitirul de pe strada Sadoveanu şi, împreună cu cadre militare, am depus coroane de flori, atât la mormântul eroului român, cât şi la mormintele eroilor germani, care au căzut la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aici, în Şimleu Silvaniei. […] Şi în viaţa noastră de zi cu zi există foarte mulţi eroi şi, din păcate, pe majoritatea, noi, cei mulţi, nu-i observăm. Oameni care s-au născut să facă bine, oameni care se apleacă la suferinţele celor de lângă ei. Ar trebui să-i numim şi pe ei, la fel, eroi, pentru că sunt nişte eroi. […] Ar trebui ca în această zi, poate, să ne îndreptăm un gând şi asupra lucrurilor bune pe care oamenii din ziua de azi le fac pentru semenii lor. […] Să le dea Dumnezeu odihnă veşnică tuturor eroilor care s-au jertfit pentru ţară, pentru un ţel. Şi, cu siguranţă, ca în această mare sărbătoare, în care Domnul se Înalţă la Cer, sufletele lor, atunci când au murit, s-au înălţat la Cer pentru libertatea noastră de astăzi. Dumnezeu să-i odihnească! […]”.
Odată cu intonarea Imnului Eroilor, au depus coroane de flori reprezentanţi ai: Primăriei şi Consiliului Local Şimleu Silvaniei; Ministerului Apărării Naţionale, prin Unităţile Militare din Garnizoana şimleuană; Asociaţiilor Naţionale ale Veteranilor de război, Cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi Cultului Eroilor „Regina Maria” (filiale locale); Bisericilor Ortodoxe şi Greco-Catolice; CN „Simion Bărnuţiu”, CT „Iuliu Maniu” şi LT „Ioan Ossian”; Şcolilor Gimnaziale; Partidului Social Democrat; Partidului Naţional Liberal (filiale locale); SC „Simex” SA; Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (filiala locală).
A urmat un program cultural-artistic adecvat, prezentat de un grup de 30 de eleve de la Şcoala Gimnazială „Horea”, pregătit de prof. Traian Albu. Remarc bunăvoinţa directorului şcolii, prof. Cosmin Porcar, care, în nenumărate rânduri, a asigurat participarea unor elevi la desfăşurarea diferitelor evenimente din viaţa comunităţii şimleune. Elevele au fost monitorizate de prof. Cornelia Filip ( prof. Traian Albu a lipsit motivat), iar conducerea şi acompaniamentul orchestral au aparţinut cantautorului Petre Gliguţa (Cercul Militar şimleuan). Au fost citite poeziile: Ziua Eroilor (eleva Alexia Şandor), Sub piatra funerară (Adriana Man) şi Rugăciunea noastră (Dalia Şandor) şi interpretate cântecele: Vă-ntoarceţi din război, Moartea vitează, Cântecul lui Ştefan şi Colind la Înălţarea Domnului. Ca de obicei, asistenţa a răsplătit încântătoarea evoluţie a acestora cu aplauze binemeritate.
Festivitatea s-a încheiat cu atractiva defilare a Gărzii de Onoare, prin faţa Parcului Central al oraşului Șimleu Silvaniei, pe strada 1 Decembrie 1918.
Dupa ce vineri si sambata s-a desfasurat seminarul de zona cu examene de grad pentru membri Asociatiei Nord Amical Karate din Salaj, duminica a avut loc cea dea XIX-a editie a “Cupei Simleului “ la Karate Shotokan. Pentru simleuani acest eveniment este deja traditie si este multasteptat nu numai de catre copii ci si de catre cei mari, care multi dintre ei au fost practicanti de karate.
Competitia s-a desfasurat in sala de sport “Magura” a orasului Simleu Silvaniei, prin bunavointa Primariei si a fost organizata de catre Clubul Sportiv “Omega”in colaborare cu D.J.T.S. Salaj si cu sprijinul Clubului Copiilor din Simleu Silvaniei. Au participat in jur de 80 de sportivi din Maramures, Bihor si Salaj, care s-au intrecut in probe de kumite individual, sectiunile W.K.F. si Shobu Ippon.
Judetul nostru a aliniat la startul intrecerii un lot de 30 de sportivi apartinand Cercului de Karate al Clubului Copiilor din Simleu si sectiilor C.S. Omega din Jibou, Crasna si Simleu Silvaniei, iar la finele concursului acestia au totalizat un numar de 27 de medalii. Au obtinut locuri I urmatorii sportivi: Pop Tania, Teglas Ianis, Cosma David, Bal Matei si Gal Nicolae. Locul II au obtinut: Barth Alexandra, Pop Mara, Pop Tania, Cionca Gabriel, Tirlea Paul, Chereches Marius, Papp Krisztian si Pop Rares. Locuri III si-au adjudecat urmatorii:Pop Maia, Ciurte Mara, Rad Ioana, Mandel Krisztian, Inceu Luca, Sima Andrei, Mak Szilard, Egeto Matyas, Barsan Daniel, Bakai Patrik, Agoston Kevin, Satmari George, Moldovan Alexandru si Borz Eduard.
Au arbitrat fara repros: Demyen Geza, Herteg Ioana, Coste Calin, Petrut Daniel, Mihalcea Stelian si Radu Paula, indrumati de catre Takacs Mihaly si supervizati de presedintele A.N.A.K. sensei Duta Viorel.
A fost o actiune reusita din toate punctele de vedere . Copiii au luptat frumos, n-au fost accidente, iar publicul unul minunat care i-a incurajat pe toti concurentii aplaudandu-i pe fiecare pentru evolutia lui.
Multumim tuturor celor care ne-au sprijinit in acest demers si nu in ultimul rand multumim Primariei din Simleu Silvaniei pentru spatiul de lupta(tatami) achizitionat, am putut astfel desfasura un concurs la standarde demne de o intrecere internationala.
Felicitari tuturor sportivilor si succes pe mai departe !
Memorandumul „Măsuri privind diseminarea principiilor ce derivă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce vizează neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva unui debitor public”
Sâmbătă, 20 mai 2017, s-a desfăşurat în municipiul Reghin (judeţul Mureş), Cupa României la Culturism şiFitness – masculin şi feminin, ediţia 2017. Competiţia a fost organizată de către Clubul Sportiv „Voinţa Sebastiano” Reghin, în parteneriat cu Federaţia Română de Culturism şi Fitness (FRCF) şi Primăria locală. Concursul a avut loc pe scena Casei de Cultură „Eugen Nicoară”, iar la întreceri s-au înscris 138 de sportivi din mai multe judeţe din ţară.
După „proba cântarului” şi şedinţa tehnică, întrecerile s-au organizat la diferite categorii de concurs, în grup (şapte poziţii obligatorii) şi individual (program liber, pe un fond muzical personalizat). De remarcat contribuția substanţială a prof. Gabriel Toncean – preşedinte al FRCF şi membru în conducerea executivă a Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness, la organizarea acestui important eveniment sportiv din România. De fapt, domnia sa, prin CS „Voinţa Sebastiano” (pe care-l conduce) şi parteneriatele cu FRCF şi Primărie, a organizat de 16 ori astfel de competiţii în județul Mureș, 11 fiind consecutive! Coordonator al concursului a fost domnul Marius Portik – ofiţer de presă al FRCF. De asemenea, preşedinte al Comisiei de Arbitraj a fost domnul Ovidiu Mezdrea (Braşov) – preşedintele Comisiei de Arbitraj a FRCF şi al celei din Federaţia Balcanică de Culturism şi Fitness. Concursul a fost transmis, în direct, de unele posturi de televiziune regionale, precum şi pe internet.
Judeţul Sălaj a fost reprezentat de culturişti de la cluburile sportive de profil din Şimleu Silvaniei şi Zalău. Cei doi sportivi de la Clubul Sportiv „Gold Gym” din Şimleu Silvaniei, au concurat la categoria „culturism – master”, obţinând următoarele rezultate: Ioan Dorel SANTAVAN – medalie de bronz, la 40 – 44 de ani, sistem „open” şi Ioan LASLO – locul IV, la + 45 de ani „open”, care n-a putut să concureze la categoria sa preferată (+ 55 de ani), întrucât la Cupa României nu este inclusă această categorie.
Primii trei sportivi clasaţi la fiecare categorie au fost premiaţi de către organizatori cu: diplome, cupe, medalii, pachete cu suplimente nutritive şi câte un „voucher” de 150 de lei, alături de aplauzele binemeritate ale întregii asistenţe.
Aşadar, culturismul şimleuan şi sălăjean a fost, din nou, reprezentat cu cinste la nivel naţional şi pe alte meleaguri româneşti, după ce oraşul Şimleu Silvaniei a fost de trei ori o gazdă bună a desfăşurării Campionatului Naţional de Culturism şi Fitness – Masters, masculin şi feminin (2008, 2012 şi 2016), organizat de către CS „Gold Gym” Şimleu Silvaniei (preşedinte, Ioan Laslo), în parteneriat cu: FRCF , Primăria şi Consiliul Local din Şimleu Silvaniei.
Felicitări, Ioan Dorel SANTAVAN şi Ioan LASLO!
Prof. Marin ŞTEFAN,
Publicist, Şimleu Silvaniei
Te punem la curent cu tot ce contează în orașul Șimleu Silvaniei!
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți în regulă, dar puteți renunța, dacă doriți. Setările cookieACCEPT
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Prezentarea generală a confidențialității
Acest site utilizează module cookie pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile clasificate ca necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcțiilor de bază ale site-ului. De asemenea, folosim module cookie de la terțe părți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dvs. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-urile care asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează informații personale.