Motto: „Campionii continuă să încerce până când reușesc”.

Billie Jean King (n. 22 noiembrie 1943), mare jucătoare americană de tenis

În perioada 27 august – 2 septembrie 2023, la Liberec (Republica Cehia) s-a desfășurat cea de-a XXI-a ediție a Campionatului Mondial de Radio Orientare. La întreceri au participat sportivi din 31 de țări, printre care și România, cu 12 sportivi: cinci fete și șapte băieți.

Șimleuanul OLÁH Ștefan, primul sălăjean onorat cu titlul de „maestru al sportului” (anul 1976), a câștigat medalia de bronz (!), la categoria M70, proba 3,5 MHz și a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere, alături de Kochergin Alexandr din Kazahstan (la egalitate). Medalia de aur a fost câștigată de către Fursa Oleg din Ucraina,  iar cea de argint a fost adjudecată de către Sukenik Mojmir, din Republica Cehia. La această probă au participat 28 de concurenți, reprezentând țările: Australia, Belgia, Bulgaria, Canada, Republica Coreea (Coreea de Sud), Germania, Kazahstan, Marea Britanie, Polonia, Republica Cehia, România, Statele Unite ale Americii, Suedia  și Ucraina.

Oláh Ștefan, stăruitor din cale-afară, a participat la două ediții ale Campionatului Mondial de Radio Orientare, dorindu-și de fiecare dată o medalie. Iată, la onorabila lui vârstă („merge” pe 76 de ani!), a reușit! Bravo, domnule Oláh Ștefan! Toată prețuirea!

Acest frumos succes încununează cei 54 de ani ai săi dedicați sportului de performanță! La întrecerile/concursurile internaționale de mare anvergură, primul lui succes a fost medalia de bronz la Campionatul European de Radiogoniometrie (așa se numea atunci acest sport), din anul 1973, la Kolmó (Ungaria). Apoi, a fost dublu vicecampion european cu echipa României, la benzile de 3,5 MHz și 144 MHz, în anul 1977, la Skopje (Iugoslavia). A urmat titlul de dublu vicecampion balcanic la probele de 3,5 MHz și 144 MHz și medalia de bronz la proba „sprint”, categoria M70, la Târgu Jiu (anul 2017). Tot în anul 2017, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Radio Orientare din Lituania, la categoria M70, proba 3,5 MHz. Iar la Campionatul European de Radio Orientare din Bulgaria (anul 2021, în Stațiunea Turistică Bonsko) s-a clasat pe locul cinci, la categoria M70, proba 3,5 MHz.

Peste câteva zile, el va începe antrenamentele pentru alte concursuri și, mai cu seamă, pentru Campionatul European de Radio Orientare 2024, care se va desfășura în Ungaria, la Pécs (în luna august).

Mult succes, Oláh Ștefan!

                                                                                                                           Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                                                                                                               Publicist, Șimleu Silvaniei

Motto: „Norocul îi ajută pe cei îndrăzneți, fricoșii se împiedică singuri”.

Seneca cel Tânăr (c. 4 î.Hr. – 65 d.Hr.), scriitor și filozof roman

Șimleuanul Pavel MAGHIAR „merge” pe 90 de ani. Este contabil pensionar de 51 de ani. Paul (cum îi spun rudele și apropiații) a aflat că am scris, în paginile Revistei „PRO MEMORIA 1940-1945”, câteva articole despre ceea ce s-a întâmplat/petrecut cu unele persoane în perioada anilor 1940-1945, ca efect al Dictatului de la Viena.
În acest context, mi-a trimis un memoriu de peste 50 de pagini cu privire la activitatea dumnealui înainte și după Dictat. Iată un rezumat aranjat/rânduit de către mine, conform cu ceea ce a scris domnia sa.
M-am născut la 19 decembrie 1933, în satul Cohani, comuna Abram, plasa Marghita, județul Bihor. Eu sunt primul din cei 10 frați (trei fete și șapte băieți), din care mai trăiesc șase (cinci băieți și o fată). Părinții mei au mai crescut trei nepoți până la maturitate, precum și pe mama lor, grav bolnavă.
Țin minte că în 1939-1940 tata mergea la concentrare, mama și noi, copiii, plângeam. În Abram erau cartiruiți militari români, iar seara cânta fanfara militară. Oamenii maturi știau că se va întâmpla ceva deosebit, steagurile românești erau udate cu lacrimi și ascunse. Le-am revăzut fluturând la sfârșitul lui octombrie 1944, când rușii ne-au eliberat. Prin 8 septembrie 1940, după multe zile de așteptare la poarta de lemn peste Râul Barcău, trupele maghiare horthyste au intrat în satul Cohani. Familia învățătorului Mihai Teodaru s-a refugiat și s-a instalat admimnistrația horthystă. Din școală s-a scos altarul pentru slujbă. Ca atare, s-a amenajat o cameră la bunicul meu, Petru Maghiar, care a servit drept sală de rugăciuni pentru cultul ortodox.
Între anii 1940-1944, am urmat patru clase primare în limba maghiară, alături de copiii maghiari. Toți funcționarii, învățătorii, jandarmii etc. erau aduși din „țara mamă”, nici unul nu știa românește. Totuși, primar a fost numit Osváth Ludovic, foarte iubit, nu tutuia pe nimeni, nu-i certa, cu românii vorbea românește, ajuta familiile cu greutăți materiale, dar și oamenii erau ascultători și disciplinați.
În școală era o singură sală, clasele I-IV la un loc, cu vreo 20 de elevi. Învățătoarea mea a fost o fetișcană de 17-18 ani din Debrețin, Helmeczi Gizella, frumos îmbrăcată, avea bicicletă de damă, iarna se deplasa pe schiuri. A pus suflet pentru a ne învăța. Noi, românii, nu știam ungurește, iar dânsa nu știa nimic românește. Lecțiile le învățam pe de rost. Cu ajutorul colegilor maghiari și a străduinței învățătoarei am învățat limba maghiară: vorbit, citit, scris, fiindu-mi de mare folos în multe ocazii. Iar pe prima învățătoare nu o voi uita, fiindu-i recunoscător. La școală făceam multe excursii, serbări, cei săraci primeam zilnic lapte fiert.
Jandarmii veneau săptămânal în control de la Marghita, pe jos, regulamentar îmbrăcați, cu pene de cocoș, câte doi, în pași vioi. Nu mergeau la chefuri pe la cetățeni! Dădeau ordin să se curățe șanțurile, să se măture ulițele sâmbăta, să se planteze pomi fructiferi și să fie văruiți. Pe marginea drumurilor erau numai pruni și duzi. Au interzis topirea cânepii în Barcău pentru a nu otrăvi peștii și au ordonat curățarea malurilor râului ca să se scurgă ușor apa. Așa că, sătenii consumau apa de băut din Barcău! În vara lui 1944, știind că se apropie frontul, autoritățile maghiare horthyste s-au retras spre vest. Atunci, toate localitățile de pe valea Barcăului au topit cânepa în râu, otrăvind peștii crescuți în cei patru ani, care erau duși de apă la vale cu burta în sus. Tot satul era în apă, prinzându-i cu mâna sau cu ciurul. Multe zile ne-am hrănit pe săturate numai cu pești. Puietul s-a distrus, iar după dezordinea ce s-a reinstalat până în zilele noastre, omul cu poluarea a distrus organismele vii din apa Barcăului. Inundațiile sunt tot mai frecvente din cauza neîntreținerii și curățării albiei râului, iar scăldatul într-o apă curată a devenit imposibil.
Când a știut că vin rușii, prin 15 octombrie 1944, primarul Osváth Ludovic a adunat toți bătrânii, copiii și femeile, animalele mari, ne-a dus la 1 km de sat pentru a ne adăposti în pădure, pivnițe, grajduri și șoproane, ca să fim protejați în timpul luptelor care urmau. În retragere, armata maghiară horthystă a distrus podul de lemn peste Barcău. Apoi, am fost anunțați că satul a fost ocupat de ruși, dar și noi am reocupat satul, fără pierderi, reîntorcându-ne acasă cu toate animalele. Rușii au ocupat satul cu sute de căruțe trase de cai, s-au cartiruit în case, grajduri și chiar în căruțe. Opoziția militarilor maghiari horthyști a fost minimă, pierzând doar doi militari. Rușii s-au gospodărit bine, erau veseli, cântau „Volga-Volga” acompaniați de o armonică, la noi în casă. Un basarabean ne-a povestit cât de rău s-au comportat unii militari români pe teritoriile ocupate în Rusia. Pe noi, copiii, ne-au mângâiat, înțelegând că ne asemuiau cu copiii lor lăsați acasă. Un soldat rus care avea căruța plină cu alimente i-a dat mamei mele 2-3 kg de zahăr tos, iar un ofițer mi-a dat un ceas de buzunar pe care l-am desfăcut în zeci de rotițe, cu un cuțit mare. Ofițerul a dormit singur în cameră. La bunici au eliberat o cameră pentru comandament și pentru două rusoaice care, seara, au bătut la mașina de scris, probabil ordinul de luptă. Caii au fost hrăniți cu furajele localnicilor, fiind adăpați din fântâni, până s-au golit toate de apă. Am avut noroc cu apa din Barcău. În grădinile satului, la 2-3 km, au căzut câteva obuze, dar fără victime.
În dimineața următoare toată armata rusă din sat a pornit cu căruțele și pe jos spre vest, pe drumuri nepietruite, prin noroi. Pe șoseaua Șimleu – Marghita, se îndreptau spre Ungaria armata motorizată, tunarii, tancurile și autocamioanele, zi și noapte. Din Cohani au luat doi cai de tracțiune, lăsând în loc șase cai șchiopi, răniți, care s-au vindecat ulterior. Necazurile au apărut când au venit soldații rămași de unitățile lor, un fel de dezertori din prima linie, care erau vânați de echipe speciale. Aceștia urmăreau să siluiască femei, jefuiau etc. În sat la noi s-a întâmplat ca un grup de militari ruși să violeze o mamă cu șase copii în prezența familiei, iar un nevăzător a fost împușcat pentru că n-a vrut să iasă din cameră, unde voiau să violeze o altă femeie. Acești răufăcători erau urmăriți de comandamentele rusești pentru a fi pedepsiți aspru.
Pe timpul războiului, bărbații români nu au fost trimiși pe front, ci erau concentrați la muncă. A luptat numai Jurja Gavril, un flăcău vrednic, devenind sergent de honved (apărător de țară), dar a părăsit frontul, a stat ascuns în sat până ce a trecut frontul… A fost dat dezertor în armata maghiară horthystă. Tata a fost concentrat la fabrica de armament din Diosgyőr, dar având copii mici și mulți, l-au transferat la fosta moșie a evreicei Man Iluș, de la care a consfiscat-o vremelnicul stat maghiar horthyst. Fosta stăpână nu s-a reîntors din deportare, la fel ca și familiile Butelman și Aron, care locuiau în Cohani. Ferma era la 2 km de sat, avea teren agricol, atelaje cu boi și cai, vaci de lapte, oi merinos, 80-100 de cai tineret, ateliere de fierărie, rotărie, locuințe pentru argați, dar și casă pentru oaspeți. Se cultivau plante furajere, floarea soarelui, trestie de zahăr, plante tehnice. Tata era conducător de cai folosiți la transport. Avea un cal mare cu numele Durțaș și unul mult mai mic, erau de vreo 9-11 ani. Tare mă bucuram când mă lăsa să-i conduc prin sat, să mă vadă colegele!
Tata, fiind concentrat, primea ajutor în alimente îndestulătoare de: făină albă, zahăr cubic, untură, săpun de rufe, lapte și lemne. Era criză de sare, petrol și talpă pentru încălțăminte. Gospodarii înstăriți aveau de dat cotă de alimente la stat, și nu cred că a rămas cineva cu cota nepredată!
Spre sfârșitul verii 1944, auzeam pe bătrâni zicând că vin muscalii. Semnele erau: toată vara prin văzduh treceau zeci de valuri de avioane în formații, luceau ca argintul, fără să sufere atac din partea aviației inamicului. Probabil era după debarcarea anglo-americanilor pe continent, la 6 iunie 1944. Cunoscătorii spuneau că-s bombardiere canadiene. Mergeau spre Oradea și Debrețin. După înserare, pe aceeași direcție, treceau bombardiere rusești, zicându-se că au lansat bombe peste Oradea și Debrețin. Iar nu peste mult timp se reîntorceau pe aceeași rută, cu luminile aprinse, fără a fi atacate. După 23 august 1944, autoritățile maghiare horthyste s-au retras spre vest, iar tata a trebuit să încarce arhiva primăriei din Abram, să o ducă spre vest, în Ungaria, mergând 15 zile cu căruța. Frontul înainta și, după 25 octombrie 1944, când Patria a fost eliberată, tata fără atelaje, s-a întors acasă. Notarul Roman l-a sfătuit să vină numai noaptea, pe jos, iar când a trecut frontul a stat ascuns 2-3 zile în locuri izolate. Ajungând în mijlocul familiei, când l-am revăzut, am plâns toți de bucurie!
Revin la copilărie cu câteva amintiri interesante, care și acum, la 90 de ani, îmi produc emoții de fericire. În primul rând, dragostea mare care domnea în familia noastră, una cu condiții materiale modeste. Pe părinții mei nu i-am auzit să-și reproșeze ceva sau să ridice tonul. Iar noi, frații, nu am „mâncat” bătaie, când ne certam între noi, eram proboziți (dojeniți) de părinți. Câteodată tata mima că scoate cureaua, lăsând timp ca să scăpăm spre ogradă. Sau când venea, seara, câte o vecină să ne reclame că am dat cu bulgări după gâștele sau copiii lor. Sigur. părinții se supărau, obosiți, flămânzi ca și noi, frații, pentru că cei mai mici adormeau pe prispă. Eu, fiind mai mare, mă consideram principalul vinovat și mă refugiam printre porumbi în grădină, de reușine și de frică. Scumpa de mama venea, mă striga și așa de dulce îmi zicea: Pavele, hai că a plecat nana Floare. I-am promis că ești bun, nu vei mai face rele. M-am apropiat de mama, m-a îmbrățișat și, mângâindu-mă, am plâs în hohote. Aveam 6-7 ani!…
Tare plângeam toți când pleca tata la concentrări prin 1938-1939. Eu urcam în podul casei, trăgeam o țiglă și-l vedeam cum se îndepărta cu un cufăr incomod pe umăr, se mai întorcea spre noi, să vadă vârful casei. Sunt sigur că și dânsul lăcrima când nu-l vedea nimeni, știind că întârzia 3-5 zile până va recolta puțina producție, să o ducă la moară. Sau știa că pe când va veni acasă vom fi iarăși mai mulți, fiindcă mama avea deja 4-5 copii. Cei de jos mă întrebau dacă-l mai văd pe tata. Când a intrat în pădurea de la Abram, le-am spus că nu-l mai văd. Am coborât și, împreună cu mama (avea o voce plăcută, când ne cânta, adormeam imediat în leagăn!), am început cu toți a plânge, mai ceva ca în Corul Robilor din opera Nabucco a lui Giuseppe Verdi.
Tata mergea 5-6 km la Marghita, la tren. De-acolo, la Sighetu Marmației, unde era ordonanță, la căpitanul Damian Nedescu. Căpitanul a reușit să-l motiveze, să nu-l dea dezertor. Când a fost soldat în termen, prin 1930-1931, ofițerul Nedescu vorbea cu o fiică de șvabi, și-l cunoștea pe tata. Când a fost la ultima concentrare, s-a semnat arbitrajul de la Belvedere din Viena, din 30 august 1940, căruia mulți îi spun Dictat. Armata română nu s-a retras din teritoriul cedat, militarii concentrați din acest teritoriu au fost lăsați la vatră. Dragul de tata s-a reîntors acasă, dar pe jos de la Sighetu Marmației, prin Baia Sprie, Tășnad, Marghita, Cohani.
Cedarea către Ungaria a Ardealului de Nord a produs multe drame în familii formate din cupluri din Regat și Ardealul de Nord. Ca exemplu, soția și trei copii nu l-au urmat pe căpitanul Nedescu, motivând că socrii doamnei le zicea că-s bozgori. Locuiau la 7 km sud de Caracal, în comuna Redea. Un alt caz s-a petrecut în sânul părinților soției mele, Iscru Aurelia. Tăticul ei a terminat Școala Normală din Râmnicu Vâlcea. Era născut în Grojdibod, județul Olt, la 15 km vest de Corabia. La obținerea diplomei de învățător, prin anii 1930, a fost repartizat la Școala cu clasele I-VII din satul Subcetate, comuna Valcău de Jos, județul Sălaj, întemeindu-și o familie, având și doi băieți. În vacanțe făcea vizite cu familia la părinți, în Oltenia.
În septembrie 1940, învățătorul Iscru Ștefan a părăsit Ardealul, obligat, soacra era însărcinată cu viitoarea mea soție, Aurelia, și s-au înțeles ca după naștere să vină să-i ducă la Grojdibod. Soția mea s-a născut la 14 octombrie 1940, dar tăticu n-a mai apărut… Soacra a rămas cu cei trei copii, să-i crească, ajutată de părinții ei. Abia după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial a aflat soacra că soțul ei a fost trimis pe front, iar în acțiunile pentru cucerirea Odesei a căzut în luptă. În continuare, soarta a fost vitregă cu familia învățătorului Iscru Ștefan. Mama soției mele a decedat când aceasta a început clasa întâi. Autoritățile i-au dus la orfelinat pe cei doi băieți, urmând școli profesionale. Pe Iscru Aurelia au crescut-o bunica sa, Țigle Maria, și unchiul Țigle Iosif, absolvind liceul la Oradea. Ulterior a absolvit și Liceul Economic, secția fără frecvență, în Șimleu Silvaniei. La Oradea a avut pensie și bursă. A lucrat doi ani în învățământ și după căsătoria cu mine (anul 1959), a fost contabilă la Banca Agricolă și de Investiție din Șimleu Silvaniei și Zalău, pensionându-se de la Spitalul din Șimleu Silvaniei. După pensionare a mai condus evidența contabilă la societăți comerciale private. Din păcate, ne-a părăsit acum doi ani! Am rămas cu fiica mea Rodica Dan – absolventă a Academiei de Științe Economice, soțul ei Ioan Dan și nepoata Ioana-Paula Dan, absolventă a Facultății de Matematică și Informatică.
Îmi amintesc de un eveniment memorabil, când o subunitate militară nemțească a poposit în Cohani. Tunuri și aruncătoare de calibru mic tractate de câte doi cai masivi, bucătărie, alimente, furaje, dușuri, tot ce-i necesar era asigurat. Doar cazarea militarilor și cailor era la gospodari. Nu a dispărut niciun pui de găină de la oamenii din sat. Dacă se aprovizionau cu ceva, plăteau. În timpul liber făceau doar instrucție și curățenie.
În urma trecerii trupelor sovietice spre vest, fără o rezistență semnificativă, doar prin abandonarea sau distrugerea stocurilor de muniție, au rămas cantități mari de cartușe, grenade de mână, carabine. Ca atare, unele persoane pricepute și-au procurat arme, cartușe, trăgeau cu arma. Iar noi, copiii, puneam pe foc ce era explozibil sau dădeam cu securea în grenade (?!). Am găsit un proiectil de 122 mm neexplodat. Pe pășunea satului, împreună cu Miron Gheorghe și Jurje Ion, am făcut foc sub proiectil. Neexplodând, am repetat focul. Cetățeanul Strava Alexandru a mers să-și aprindă țigara de ziar, fără să știe că proiectilu-i sub jar. Am strigat: fuigiți, că-i proiectil în foc! Atunci, omul cu țigara, olog de război, s-a aruncat într-o groapă, iar noi am fugit. S-a auzit o bubuitură mare, dar fără victime. În alt caz, Scrobuț Dumitru a găsit o grenadă cu mâner de lemn, din care a zis că-și face mâner la seceră. Începând s-o demonteze, aceasta s-a armat. S-a speriat de sâsâitul pulberii ce ardea și a aruncat grenada peste un lemn, uitându-se la ea. Grenada a explodat, dar a fost zgârâiat superficial.
Timp de două-trei săptămâni a fost o mare debandadă la noi în sat. Unii oameni declasați au meres la pivnițele evreilor Golberghel, Friedman, Stern, Man. Aceștia au avut zeci de hectare de vie hibrid, dar au pierit în camerele de gazare hitleriste. Răufăcătorii, ca să poată fura butoaiele, dădeau drumul vinului să curgă. S-au furat utilajele de vinificație, au demolat pivnițe moderne. Scoțând cărămizi din plafon, acesta s-a prăvălit peste un cetățean, omorându-l. Exact ca după 1989, când s-au jefuit efectivele de animale, construcțiile, uneltele de producție, de cei care nu aveau nici un drept asupra acestora.
Revenind la mine, am terminat două clase de gimnaziu la Marghita. Dar din cauza situației materiale precare a familiei mele, m-am angajat ucenic la Cooperativa de Consum din Marghita. Aveam 14 ani… În această perioadă am absolvit și patru clase de ucenici.
În perioada 1952-1955, am absolvit cursurile Școlii Militare de Ofiței de Artilerie (anul I la Tabăra Militară „Mihai Bravu” lângă București), iar anii II și III la Sibiu. Am fost trecut în rezervă pentru că am refuzat să fiu informator al securității comuniste! Acum am gradul de maior. După aceea, am absolvit Liceul Teoretic și Liceul Economic din Șimleu Silvaniei.
Prin activitățile mele, am adunat 51 de ani vechime în muncă. În acest context, am fost: instructor contabil la Sfatul Raional Șimleu, Regiunea Crișana; contabil-șef la Cooperativa Agricolă de Producție din Șimleu Silvaniei; inspector-șef la Uniunea Raională a Cooperativelor de Producție Șimleu; economist la Direcția Agricolă Sălaj; revizor contabil la Fabrica de Produse Lactate din Șimleu Silvaniei. Iar în paralel cu acestea, am desfășurat muncă voluntară: 30 de ani coordonator al Caselor de Ajutor ale Salariaților din Șimleu Silvaniei și timp de 28 de ani, la Cooperativa de Credit din Șimleu Silvaniei, în calitate de președinte, avându-l drept mentor pe regretatul dumneavoastră socru, Mihai Bălaj, un iscusit specialist în probleme financiare. De la 1.088 de membri în anul 1962, am ajuns la 7.329 în anul 1990, reprezentând 21 de localități sălăjene. Iar de la 174.000 de lei, în anul 1962, fondul social al cooperativei a ajuns la 14.188.000 în anul 1990. După pensionare am avut onoarea să fiu ales președinte al Comisiei de Cenzori la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Șimleu Silvaniei, timp de 25 de ani. În plus, spun că am iubit și practicat sportul (ciclism, tenis de maă și ski) și că am fost corespondent voluntar la publicațiile: Apărarea Patriei, Crișana, Năzuința, Agricultura Socialistă, Gazeta de Duminică, Graiul Sălajului, precum și la Postul de Radio Cluj. Mai spun că, în contextul organizării și desfășurării Festivalului Internațional de Folclor „La Fântâna Dorului”, am avut inițiative caritabile, alăturându-mă spiritual și material multor copii și tineri români din Republica Moldova, Bulgaria, Kazahstan, Serbia, Ungaria și Ucraina, oferindu-le sute de cărți, dicționare, hărți, alimente și bani. Chiar și în deplasările făcute de noi amândoi, eu și dumneavoastră, cu Ansamblul Folcloric „Barcăul” al Clubului Copiilor din Șimleu Silvaniei în Republica Moldova (Chișinău 2006) și în Serbia (Valea Timocului 2009).
Concluzionând, spun că în timpul odiosului Dictat de la Viena pentru multe familii de români și evrei din partea de nord-vest a Ardealului, satul meu de baștină, Cohani, n-a avut de suferit, așa cum au fost crimele sau masacrele de la: Treznea, Ip, Zalău, Ciumărna, Nușfalău, Cerișa, Ip, Marca și Camăr (Sălaj), Mureșenii de Câmpie, Țaga, Sucutard și Huedin (Cluj), Moisei (Maramureș), Brețcu (Covasna) etc. Cele peste 80 de familii trăiau în bună înțelegere și au avut noroc cu altfel de soldați maghiari horthyști. Între cele 35 de familii de români și maghiari existente, acum, s-au cimentat și mai mult relațiile cetățenești, inclusiv prin căsătorii mixte. Acestea beneficiază de un cămin de bătrâni modern, Casa „Ambient”. În schimb, școală nu mai există, fiindcă nu mai sunt copii. Păcat! Tinerii au luat calea occidentului…

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,
Publicist Șimleu Silvaniei

Această carte a fost publicată cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS), Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei și Editurii „Caiete Silvane” din Zalău, fiind tipărită la „Color Print” Zalău, datorită contribuției substanțiale a domnului Daniel Săuca – manager al CCAJS, precum și a domnului Cristian-Mihai Lazăr – primarul orașului Șimleu Silvaniei. Redactor a fost domnul Alexandru-Bogdan Kürti, corectura aparține doamnei Oana-Maria Barariu-Săvuș, iar tenhoredactarea și coperta domnului Major Lóránd. Fotografia și culoarea au fost alese de către profesoara Elena Ștefan, soția mea. Le mulțumesc mult tuturor! De asemenea, mulțumesc mult domnului director Daniel Mureșan și doamnei redactor Alexandra Roșu, de la Ziarul „Magazin Sălăjean” pentru frumoasa prezentare a acestei cărți. Deopotrivă, mulțumesc Bibliotecii Județene „Ioniță Scipione Bădescu” din Zalău, doamnei director Mariana Marian, pentru acces la publicațiile solicitate de către mine! Din nou, mulțumesc mult domnului director Daniel Săuca și pentru „lansarea” acestei cărți, azi, 29 august 2023, online, la sediul CCAJS!
Cartea, în greutate de 1, 300 kg (!), are 824 de pagini, cu un argument al meu și 14 capitole, cu 443 titluri și 586 de imagini/fotografii. Capitolele sunt: 1. Referințe critice (27 titluri); 2. Școală – Educație (39); 3. Religie (10); 4. Armată și Eroi (14); 5. Știință – Istorie – Patriotism (35); 6. Cultură – Artă (14); 7. Lansări de carte (14); 8. Festivaluri – Spectacole – Tradiții (18); 9. Sport – Turism (209); 10. Sănătate – Mediu – Comunitate (34); 11. Holocaust (4); 12. Oameni și fapte (14); 13. Oameni de neuitat (11); 14. Note biobibliografice (patru pagini).
Este o carte de publicistică, continuând demersul meu ziaristic după cea apărută acum doi ani, „Amintiri din zodia Berbecului”. Am botezat-o „Căutătorul de cuvinte. Și de imagini…”, întrucât de fiecare dată, în articolele despre evenimentele la care am participat, am căutat să redau cuvintele vorbitorilor sau o parte dintre acestea, precum și imaginile/fotografiile cele mai concludente, alegând minuțios și cuvintele mele în conturarea generală a activității respective. Toate, pentru adevărul-adevărat! Sunt articole din aproape toate domeniile de activitate, scrise de către mine în cei aproape 60 de ani de jurnalism, editate în 40 de publicații locale, județene și naționale.
Ele sunt „filmele” activităților desfășurate la care am participat, căutând cuvinte și imagini de referință pentru a prezenta cu onestitate, bunăvoință și bună-credință evenimentele respective. Sunt episoade de istorie și viață trăite de mine și protagoniștii acestora, oameni de diferite vârste și profesii. Sunt fapte și imagini despre mine și familia mea, dar și despre rude, colegi, prieteni și personalități. Pe toți i-am apreciat cum se cuvine pentru valoarea realizărilor acestora, în folosul comunităților respective. Se regăsesc în paginile cărții sute de persoane, cu nume și prenume, cuvinte potrivite pentru faptele lor, dar și multe imagini convingătoare, în ton cu acțiunile vizate. În acest mod am căutat să fac publice faptele oamenilor și rezultatele acestora, promovând imaginea corectă, reală a Sălajului.
După „Cuprins”, se găsesc două pagini cu o parte din cărțile apărute la Editura „Caiete Silvane” în ultimii trei ani, specificându-se autorii și titlurile acestora.
Pe coperta a patra se află cu citat în care profesorul șimleuan Octavian Guțu spune: „S-a apreciat că profesorul Marin Ștefan scrie «în stil vechi». În opinia mea, acesta este unul din atuurile textelor sale, care-l fac un autor citit, înțeles și apreciat. Un cetățean de rând, când citește presa o face pentru a se informa, pentru a fi în pas cu lumea în care trăiește. Cine parcurge un text al cronicarului șimleuan neostenit rămâne edificat asupra problemelor abordate, trăind cu plăcuta impresie că și este participant la cele descrise. Spre exemplu, când autorul reflectă un eveniment din viața orașului, el nu se referă doar la actanții principali/oficialități, ci la toate categoriile de participanți, marcând rolul fiecăruia la reușita manifestării. Scenariul ce-l face cunoscut este unul complet, cronicarului nu-i scapă niciun detaliu semnificativ. Citindu-l, oamenii ce-au fost la eveniment se regăsec cei mai mulți cu nume și prenume. Oamenilor le place să se scrie despre ei. Iar imaginile vin, parcă, să însuflețească textele, să le dea un plus de autenticitate, de credibilitate. Și de aceea scrisul lui Marin Ștefan place. El nu se adresează doar elitelor, ci nouă, cei mulți”.
Particularizând, printre alte importante articole și fotografii, sunt cele referitoare la: Școală – Educație; Festivaluri – Spectacole – Tradiții; Știință – Istorie – Patriotism; Lansări de carte (Mircea Miclea, Tudor Topan, Horea Pop, George Mureșan, Cornel Udrea, Dumitru Corbeanu, Ioan F. Pop, Ioan Vasile Bulgărean, Gheorghe Țurcaș, Teodor Crișan, Cristina-Georgeta Teieru, Daniel Săuca, Varga Lajos și Octavian Guțu); Sănătate – Mediu – Comunitate (printre care, nunta de aur 2013, 2016, 2017, 2018, 2020); Oameni și fapte (regretatul prof. Kovács Ștefan – Școala Gimnazială nr. 2/„Horea” Șimleu, Ana Maria Georgescu, Paula Tărău, prof. Gheorghe Tadici, Marioara Vlăduța Lupău, Constantin Daniel Pop, ing. Gavril Balog din Cosniciu de Jos, fosta elevă Delia Ivan, prof. Maria Pîrvu, prof. Gheorghe Pop, karateka Marius Adrian Ilinca); Oameni de neuitat (George Moceanu – primul profesor de educație fizică din România, Dan Spătaru, Petre Borzescu, Adrian Păunescu, dr. Ioan Pușcaș, Constantin Brâncuși, Ioniță Scipione Bădescu, Cristian Țopescu, prof. Constantin (Pilică) Popescu, Gheorghe Păcurar, Doru Dinu Glăvan – fost președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România).
Cei care vor citi această carte, privind și fotografiile, vor descoperi realitatea și autencitatea activităților descrise de către mine, considerând-o, cred eu, drept o cronică veridică a evenimentelor și oamenilor de seamă ai orașului Șimleu Silvaniei, ai județului Sălaj și nu numai.

COMENZI pentru carte: caietesilvane@yahoo.com; 0260/612870;
COMENZI online pentru carte: www.edituracaietesilvane.ro;
COMENZI Facebook pentru carte color: Marin Stefan; 0742.142.641.

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei

Motto (citat): „Ai câștigat? Continuă! Ai pierdut? Continuă!”.

Pierre de Coubertin (1863-1937), pedagog și istoric francez, părintele Jocurilor Olimpice moderne

În Țara Soarelui Răsare, Japonia, s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a Campionatului Mondial de Natație (Fukuoka, 23-30 iulie 2023). La deschiderea oficială a acesteia, David POPOVICI – dublu campion mondial – a primit Premiul „Cel mai bun înotător din lume la masculin 2022”! Totuși, el n-a „prins” podiumul de premiere la 100 și 200 de metri liber, probele lui de înot preferate. Și era marele favorit la câștigarea acestora! Incredibil, dar adevărat! N-a fost să fie. Păcat… Obiectiv vorbind, a patra săptămână a lunii lui Cuptor a fost nefavorabilă pentru el, nu s-a acomodat bine cu vremea de-acolo și, mai ales, cu temperatura apei din bazinul de înot. Și-apoi, cum se știe, nu seamănă campionat cu campionat, concurs cu concurs, întrecere cu întrecere etc.!

La 200 de metri liber David s-a calificat în finală cu cel mai bun timp din semifinale: 1 minut, 44 secunde și 70 sutimi. Pe culoarul 4, a avut un start întârziat. Totuși, a fost primul la cele trei întoarceri (50 de metri: 23,74 secunde; 100 de metri: 50,18 secunde; 150 de metri: 1 minut, 16 secunde și 78 de sutimi de secundă), fiind susținut frenetic de spectatori, printre care multe persoane cu steaguri tricolore românești! Dar, inexplicabil, pe ultimii metri a pierdut din avansul favorabil, ajungând al patrulea la sosire, cu timpul de 1 minut, 44 de secunde și 90 de sutimi de secundă (?), la doar 60 de sutimi de secundă de locul întâi și de medalia de aur(!). Ca atare, el n-a reușit să-și apere titlul de campion mondial, și nici să urce pe podiumul de premiere (?!), spre regretul fanilor săi. Astfel, podiumul de premiere a fost ocupat de: I. Matthew Richard (Marea Britanie) – 1:44.30; II. Tom Dean (Marea Britanie) – 1:44.32; III. Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 1:44.42.

În acest context, David și-a concentrat toată atenția și energia spre cea mai strălucitoare medalie la 100 de metri liber – proba „regină” a înotului, în care a demonstrat că are un finiș irezistibil.

În finala de 100 de metri liber s-a clasat al cincilea (locul doi în prima semifinală cu timpul de 47,66 secunde). A plecat pe culoarul doi, a întors al treilea și a sosit al șaselea cu timpul de 47, 83 secunde (?), la 68 de sutimi de secundă de primul loc și de medalia de aur (!). De necrezut… Pe podiumul de premiere au urcat: I. Kyle Chalmers (Australia) – 47,15 secunde; II. Jack Alexy (USA) – 47,31 secunde; III. Maxime Grousset (Franța) – 47,42 secunde. Ca atare, David nu și-a putut apăra titlul de campion mondial, dar, spre bucuria lui și a noastră, recordul lui mondial la 100 de metri liber (46,86 de secunde) n-a fost… „bătut”!

Așadar, în Japonia, n-a fost concursul cel mai bun al lui David, chiar dacă a lucrat mult să-și perfecționeze din ce în ce mai bine „stilul” de înot. El și-a împărțit timpul între bacalaureat (promovat cu brio!), antrenamente și concursuri. Are 18 ani și este student la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Din păcate, mulți „analiști” au comentat cum nu se cuvine evoluția lui David, punând presiune pe el, fără să înțeleagă mersul/parcursul unui sportiv la o întrecere mondială, cu adversari la fel de valoroși…

Referitor la evoluția lui în această ediție de campionat mondial, cumpătat din cale-afară, David declara unei agenții de presă: „Oricine care a făcut vreodată sport știe că nu ai cum să câștigi întotdeauna și, atunci, când nu câștigi, ai ceva de învățat mult mai valoros! (…) Din fericire, tot ce nu mi-a ieșit poate fi antrenat și va fi antrenat. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar din păcate sau din fericire, de fapt, trebuie să-mi iau și niște timp liber pentru mine. Trebuie să reflectez asupra a tot ce s-a întâmplat, asupra anului care a fost cu suișuri și coborâri. Un an complicat, ciudat, atipic pentru mine și nu e deloc sfârșitul lumii. De-abia aștept să merg la următorul concurs și să le demonstrez adversarilor mei că s-au bucurat prematur, poate, de locurile mele mai îndepărtate de cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și da, sunt și eu un pic bucuros că s-a terminat, pentru că, fie că vreau sau nu să recunosc, a fost un stres”.

Da, nu este „sfârșitul lumii”… Gustul amar al acestor nereușite nu va dura mult. Se va simți cel dulce în viitorul apropiat și, mai cu seamă, la Jocurile Olimpice (JO) de la Paris, 26 iulie – 11 august 2024, fiind unul dintre favoriții la medalii olimpice. David Popovici este încrezător în viitorul său sportiv. Este longilin, cu un corp de înotător, puternic fizic și mental. Acest campionat mondial a fost cea mai importantă „repetiție” pentru JO 2024. Cu ajutorul  antrenorului său, Adrian Rădulescu, și cel al staffului tehnic se va pregăti cum trebuie pentru a rescrie… „istorie”!

AȘA SĂ FIE!

                                                                                           Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                                                                               Publicist, Șimleu Silvaniei

Motto: „Ca să fii liber, trebuie să știi să înoți”.

Pitagora/Pytagoras (c. 570 – c. 500 Î. Hr.), filozof și matematician grec

În perioada 23-25 iunie 2023, s-a desfășurat a 59-a ediție a Sette Colli Trophy de la Foro Italico, în Stadio del Nuoto (Roma) – una dintre cele mai prestigioase competiții de natație din lume. La întreceri au participat 768 de sportivi din 29 de țări, printre care și România, cu nouă înotători, în frunte cu David Popovici – campion mondial en-titre la 100 și 200 metri liber și antrenorul său, Adrian Rădulescu. David a revenit (pentru al treilea an consecutiv) cu mare bucurie în bazinul de natație în care a stabilit recordul mondial la 100 m liber în anul 2022, cu timpul de 46 secunde și 86 de sutimi. Ca atare, a avut o evoluție excepțională, câștigând medaliile de aur la aceste două probe favorite, ambele cu recorduri ale competiției!

Astfel, sâmbătă, 24 iunie 2023, David s-a clasat primul în proba de 100 m liber cu timpul de 48.10 secunde. Podiumul de premiere a fost completat de Alessandro Miressi (Italia) – locul II, cu 48.27 secunde și Matthew Richard (Marea Britanie) – locul III, cu 48.28 secunde. Sportivul nostru a făcut o cursă fenomenală, pe culoarul patru, cel din centrul bazinului. A întors al doilea după 50 de metri, dar finalul (foarte strâns) i-a aparținut lui, confirmând statutul de mare favorit în această probă.

Apoi, duminică seara (25 iunie 2023), campionul nostru a câștigat și medalia de aur în proba de 200 m liber, cu timpul de 1:45.49, învingându-l pe  Thomas Dean (Marea Britanie) – campion olimpic la Jocurile Olimpice Tokyo 2021 (amânate din 2020, din cauza pandemiei de COVID-19), cu un avans de peste o secundă: 1:46.86! Pe locul III s-a clasat Stefano Di Cola (Italia), cu timpul de 1:46.90. David a concurat pe culoarul șase, fiindcă în seria sa a fost întrecut de: Filippo Megli (1:47.21), Stefano Di Cola (1:47.51) și Thomas Dean (1:47.61). Cu toate acestea, înotătorul nostru a fost primul la toate întoarcerile, sosind în stil de mare campion după 1 minut, 45 de secunde și 49 de sutimi! După premiere, David a răspuns bine și cu dezinvoltură la întrebările unui reporter și a acordat cu mărinimie autografe tinerilor săi admiratori!

David Popovici, legitimat la CS Dinamo București, are 18 ani (născut în 15 septembrie 2004)  și a promovat bacalaureatul la finalul lunii mai 2023, alături de sportivii olimpici, cu media de 8,65. În plus, el este primul sportiv din delegația României care a îndeplinit baremul pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august 2024), la Campionatul Național de la Otopeni (5-9 aprilie 2023), proba de 100 m liber, cu timpul 47,61 secunde! Aceasta a fost prima lui competiție în care a concurat în calitate de senior.

Competiția de la Roma a reprezentat ultima pregătire majoră (de verificare) a lui David Popovici pentru Campionatele Mondiale de Natație, care se vor desfășura la Fukuoka (Japonia), între 23-30 iulie 2023. Acolo, va avea de apărat cele două titluri, la 100 și 200 metri liber! Iar aceste campionate mondiale reprezintă cea mai importantă „repetiție de gală” pentru Jocurile Olimpice de la Paris, unde David ar putea să poarte Steagul României și să asculte Imnul nostru național de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere!

După încheierea competiției, David a spus (pentru „swimswam.com”): „Atât eu, cât și antrenorul meu suntem mulțumiți. Cred că a fost o cursă bine structurată, dar acum voi încerca să o găsesc pe cea perfectă. Îmi place foarte mult să înot în acest bazin, îmi doresc ca astfel de facilități să fie construite și în România, pentru că cred că sportul este una dintre  cheile pentru o viață fericită și copiii români merită să fie fericiți. Deocamdată nu pot decât să iau acasă aceste sentimente bune. Am amintiri minunate despre Campionatele Europene de anul trecut, dar nu vreau să rămân blocat în ele. Timpul trece și mereu trebuie să încerci să obții cel mai bun rezultat”.

Felicitări, David Popovici! Felicitări, Adrian Rădulescu!

                                                                                                 Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                                                                                     Publicist, Șimleu Silvaniei

Motto: „Cea mai mare bogăție este sănătatea”.

VERGILIU / Publius Vergilius Maro (70 – 19. Î. HR.), poet latin

Dezvoltarea resursei umane pe tot parcursul vieții a fost și este un deziderat care se subscrie principiilor calității și al respectului față de propria persoană. Iar oamenii școlii (educatorii, învățătorii și profesorii), cei care slujesc cu onoare pe tărâmul nobil al  învățământului, al formării unor capacități cât mai optime pentru integrarea socială a tinerei generații, sunt cei care creează celelalte profesiuni! De aceea, Cercul Pedagogic a reprezentat și reprezintă o modalitate eficientă de formare în învățământul preuniversitar, având în componență schimbul de practici, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialității didactice respective și informarea colegilor de breaslă.

Actualizarea procedurilor de lucru reprezintă un obiectiv major și un imbold pentru realizarea unor analize utile ale activităților desfășurate de fiecare dascăl. Ele permit personalizarea și evidențierea elementelor creative ale dascălului respectiv, prin lansarea de anunțuri, comunicări importante și invitații care merită să fie luate în considerație, întrucât ajută colegii acestuia în dezvoltarea profesională și personală.

Informările au rol de a fixa obiective pentru activitățiile dascălilor, acestora oferindu-li-se posibilitatea de a-și lărgi viziunea de ansamblu asupra modalităților moderne de eficientizare a procesului instructiv-educativ de la nivelul specialității sau de la nivel interdisciplinar și transdisciplinar. Schimbul de bune practici se poate realiza prin nenumărate variante formative: activități demonstrative legate strict de specialitate sau cu caracter extracurricular, intercultural, mixt; episoade cultural-artistice; prezentări diverse; răspândiri ale proiectelor care aparțin programelor naționale sau europene; prezentarea de materiale didactice ilustrative.

În acest context, Cercul Pedagogic n-a fost uitat de profesorii de educație fizică și sport pensionari – școli gimnaziale, din Centrul Metodic Șimleu Silvaniei! Sub imboldul continuității desfășurării de activități sportive pentru un trai sănătos și durabil, în mod organizat și sociabil, aceștia au dat viață unui altfel de Cerc Pedagogic, cel al profesorilor pensionari! Această idee inedită și binevenită aparține domnilor profesori Traian Lupău – Școala Gimnazială din Plopiș și Birtalan Csaba – Școala Gimnazială din Boghiș. La apelul lor, au răspuns „prezent” și profesorii: Gheorghe Robotin – Școala Gimnazială din Nușfalău, Augustin Dănilă – Școala Gimnazială din Pericei, Pavel Crișan – Școala Gimnazială din Marca, Adrian Ignat – Școala Gimnazială din Halmășd, Gavril Lungu și Marin Ștefan – ambii de la Școala Gimnazială „Silvania” din Șimleu Silvaniei (unitatea de învățământ din care s-au pensionat). Prima ediție s-a desfășurat anul trecut (22 iulie 2022) în Pădurea de pe Valea Iazului, satul Iaz, comuna Plopiș, într-un admirabil cadru natural. Organizatori au fost profesorii: Traian Lupău și Birtalan Csaba.

Marți, 20 iunie 2023, în ajunul Solstițiului de Vară, în Pădurea din Zona Drojeștilor – comuna Pericei, s-a desfășurat ediția a doua a acestui… nou cerc pedagogic. Organizatori au fost profesorii: Augustin Dănilă și Gheorghe Robotin. Pe o vreme splendidă (cer senin și soare strălucitor) și într-un cadru natural încântător, participanții s-au implicat cum se cuvine în activitățile planificate. Astfel, după urarea de „bun venit!” din partea domnului Augustin Dănilă și un mic dejun bine asortat (!), am înmânat fiecăruia referatul „Despre un stil de viață sănătos și durabil”, întocmit de către Birtalan Csaba și tehnoredactat de către mine. Acesta a fost citit, individual, în timpul primei pauze. Referatul se referă la factorii care distrug omenirea și au efecte negative asupra naturii, precum și la modul de contracarare a acestora, făcând mișcare în aer liber și având o alimentație sănătoasă. Este evidențiat faptul de a se consuma alimente cât mai naturale, cu exemplicările de rigoare. De asemenea, sunt nominalizate transformările benefice care se produc în organism datorită activităților fizice în aer liber, în natură pe cât posibil, fiindcă factorii naturali de călire a organismului sunt: apa, aerul și soarele. În concluzie, se arată că este bine să: consumăm zilnic până la doi litri de apă, legume și fructe; să facem mișcare în aer liber, departe de traficul rutier, unde aerul este poluat și plin de noxe; să consumăm alimente cât mai naturale și nu procesate; să evităm dulciurile și produsele de panificație care conțin gluten; să evităm sedentarismul. În acest mod, natura, mișcarea și alimentația sănătoasă duc la un stil de viață sănătos și durabil!

În continuare, s-au desfășurat activități sportive: exerciții de dezvoltare fizică generală fără obiecte; joc bilateral improvizat cu rachete și minge de tenis de câmp; alergare ușoară (tempo moderat), pe teren denivelat. În pauza a doua, pe rând și chiar în dialog, profesorii au vorbit despre activitățile desfășurate și rodul acestora, în perioada care a trecut. N-au lipsit trecerile în revistă, cu exemple concrete, a evenimentelor/activităților, unele hazlii (!), din timpul studiilor școlare, universitare și de la catedră, precum și evidențierea succeselor proprii și cele ale elevilor, în procesul instructiv-educativ cu aceștia, în cadrul etapelor Olimpiadelor Naționale ale Sportului Școlar – mediu rural sau urban. S-au făcut comparații pertinente despre cum „arăta” cândva o facultate și o școală (din toate punctele de vedere) și cum „arată” acum! De asemenea, s-a vorbit despre educație și, în special, despre evoluția relației „profesor-elev-părinți”, aducându-se exemple edificatoare.

La sfârșit, atmosfera însuflețitoare, de bună dispoziție, a fost susținută de un meniu bogat, în stil ardelenesc, cu bunătăți preparate la fața locului și presărată cu glume și muzică adecvată.

Așadar, și activitățile acestui altfel de cerc pedagogic, în special cele sportive, sunt un izvor de îmbunătățire a sănătății și îmbogățire sufletească a participanților, în perioada când aceștia parcurg… vârsta a treia! Da, sănătatea este cea mai mare bogăție a omului!

Ediția următoare se va desfășura în anul 2024, în localitatea Marca. Organizatori vor fi profesorii: Pavel Crișan și Adrian Ignat.

                                                                                        Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                                                                           Publicist, Șimleu Silvaniei