All posts by Administrator

Şcoala “Silvania” din Şimleu Silvaniei, calea spre o educaţie europeană

Motto: “Omul nu poate deveni om decât dacă este educat”.
( Comenius / Jan Amos Komensky, 1592-1670, umanist şi pedagog ceh )

Şcoala “Silvania” din Şimleu Silvaniei este o “şcoală europeană”, statut conferit de Guvernul României în urmă cu cinci ani pentru performanţele sale instructiv-educative, cele de formare ale unui cetăţean al Europei moderne, prin diverse oportunităţi de învăţare şi de trai. Şcoala dispune de patru corpuri de clădire cu 43 săli de clasă, câte un laborator de fizică şi de chimie, un cabinet de informatică şi altul de limbi străine (engleză şi franceză), o sală de gimnastică şi două terenuri de sport asfaltate.

1De asemena, deţine un modern centru de documentare şi informare, un cabinet de asistenţă psihopedagogică, altul de educaţie tehnologică şi un club cu diverse funcţionalităţi. În acest cadru instituţional învaţă 854 de elevi, îndrumaţi de 59 de cadre didactice profesioniste, cu sprijinul nemijlocit al celor opt persoane didactice auxiliare şi 13 nedidactice competente, sub conducerea unei echipe manageriale performante: prof. Angela Maria Lipo – director, prof. Mariana Ghile – director adjunct, prof. Delia Vereş – consilier educativ şi Simona Chimişliu – consilier psihopedagogic.
De-a lungul timpului, această prestigioasă instituţie de învăţământ sălăjean şi românesc, s-a implicat cu succes în multiple programe şi proiecte educative naţionale şi internaţionale, sub diferite aspecte ale formării elevilor pentru viaţă.

4În acest context, cu câteva zile în urmă, şcoala a fost gazda organizării activităţilor Proiectului Comenius “Roots and Wings” ( Rădăcini şi Aripi), un proiect de parteneriat şcolar multilateral în care elevi şi profesori din nouă ţări europene ( Germania, Danemarca, Italia, Spania, Cipru, Turcia, Ungaria, Letonia şi România) au format o echipă multifuncţională pentru desfăşurarea activităţilor. Proiectul se desfăşoară între anii 2011-2013, coordonator pentru România fiind profesoara Angela Maria Lipo.

5Principalul scop al acestui proiect este cel de realizare a unei reviste pentru adolescenţi, fructificând experienţa copiilor de 12-16 ani participanţi, acumulată din observarea diferitelor domenii ale vieţii, scrierea unor articole, realizarea de fotografii, desene şi animaţii. Astfel, această inedită revistă va avea peste 200 de pagini în care vor fi relatate/evidenţiate: informaţii despre stilul de viaţă, şcoală, hobby-uri, obiceiuri, tradiţii şi atitudini în raport cu mediul şi schimbările climatice. Copiii promovează o mai bună înţelegere a diverselor moduri de viaţă europeană, iar schimburile de bune practici sunt realizate şi prin găzduirea elevilor la familii din ţările participante.

6De asemenea, proiectul îi motivează pe elevi pentru învăţarea limbilor străine, limba de comunicare fiind engleza. De aceea, se urmăreşe colaborarea teoretică şi practică, folosind tehnologii moderne de comunicare, dezvoltarea aptitudinilor şi cunoştinţelor despre utilizarea tehnologiilor informatice TIC (programul InDesign). în plus, elevii vor avea o revistă “online” cu titlul “ARROWS” (“Săgeţi”, de la Around Real Roots Over the Wings in the european Schools), iar versiunea tipărită a acesteia va fi publicată de toate şcolile implicate şi va fi distribuită în şcolile şi instituţiile locale. Produsul finit va fi un “site” pe “world wide web”, precum şi o versiune tipărită a revistei, care va include un CD cu animaţii, prin contribuţia profesoarei Delia Vereş.

2Temele întâlnirii internaţionale de la Şcoala “Silvania” au fost: “Mâncarea tradiţională” şi “Mediul înconjurător”, specifice fiecărei ţări participante. Timp de cinci zile s-au organizat workshop-uri pe aceste teme (tradiţii, fabricat în România, personalităţi româneşti, România istorică şi geografică, evaluare, costume ecologice, sculptură în fructe, ornamente din pastă de zahăr, InDesign), întâlniri de lucru, un impresionant spectacol cultural-artistic şi sportiv la Casa de Cultură, prezentarea oraşului şi au fost stabilite temele şi sarcinile pentru întâlnirile viitoare.

La reuşita tuturor activităţilor şi-au adus contribuţia: întregul personal al şcolii, comitetul de părinţi şi reprezentanţi ai autorităţilor şi comunităţii locale.

Aşadar, Şcoala “Silvania” din Şimleu Silvaniei a manifestat şi manifestă un mare interes pentru găsirea şi modernizarea căii/drumului spre o educaţie europeană autentică, devenind un real şi important punct de plecare spre Europa şi întreaga lume.

 

Victorie meritată a zălăuanilor

CSS Zalău – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 3 – 1
( 14, 12, -23, 17)

Primul derby sălăjean actual al juniorilor voleibalişti a fost câştigat meritat de zălăuani, după o oră şi 36 de minute. A fost a treia victorie a lor, din patru meciuri disputate, repurtată în urma unui joc destul de elaborat, în care ridicătorul Ilieş i-a pus în valoare pe Bălean şi pe Criste. Şimleuanii au reuşit, doar, setul de onoare, rămânând cu două victorii din patru partide jucate. Poate că, prezenţa coordonatorilor Cristian Lazăr şi Antonio Beili (absenţi motivat) ar fi făcut, cel puţin, întâlnirea mai echilibrată. Poate… Până la urmă, Sîrbu, folosit ca ridicător, s-a descurcat onorabil.

Un sfert din primul set, au condus şimleuanii (1-0, 3-2, 5-3, 7-5), însă zălăuanii au realizat o serie de şase puncte (11-7), cu Bălean la serviciu şi cu Peşteleu, Ilieş şi Criste la fileu şi, apoi, alta de patru puncte, diferenţă de scor suficientă pentru a câştiga la 14. Actul al doilea n-a avut istoric. Oaspeţii au condus o singură dată (3-1), după care gazdele s-au distanţat evident, cu trei serii de câte şase, patru şi iar patru puncte, impunându-se, clar, la 12. Doar în setul al treilea şimleuanii şi-au arătat adevărata “faţă”, câştigându-l la limită (25-23), după o luptă strânsă, în urma unui joc spectaculos şi cu multe răsturnări de scor. Echipa Phoenix a început bine ultimul set, cu patru puncte la rând pe serviciul lui Pop şi cu acţiunile celor de la plasă: Sîrbu, Ivan şi Negrean., dar a fost imediat egalată (4-4). După alte patru egalităţi, echilibrul s-a rupt când, de la scorul de 14-13, gazdele au realizat cinci puncte consecutive (19-13), fapt ce le-a permis, apoi, să-şi adjudece acest act la 17.

Zalău: Paul Peşteleu, Marius Ilieş – cpt.(Răzvan Sabou), Mihai Criste, Claudiu Iov, Dan Băltan, Rareş Bălean şi Andrei Coţe – libero. Prezenţi: Domokos David, Alexandru Bumb, Marius Chende şi Cosmin Taloş. Antrenori: Dan Predescu – principal şi Marin Silaghi – secund.

Şimleu Silvaniei: Adrian Preda, Dacian Ardelean – cpt., George Sîrbu, Sergiu Ivan, Gheorghe Negrean şi Raul Pop. Prezenţi: Rareş Faragău, Dorin Grecu şi Ionuţ Moisi. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Au arbitrat bine: Lucian Husa – principal (Cluj-Napoca), Daniel Hădade – secund, Oana Mastan – scorer, Viorel Lucaciu şi Marius Lazăr – asistenţi (toţi patru din Zalău).

Duminică, 2 decembrie a.c., zălăuanii vor juca, în deplasare, cu echipa CSS Viitorul din Cluj-Napoca, iar şimleuanii, acasă, cu echipa CSS2 UKRO din Baia Mare.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Punct preţios pentru şimleuani

CVM TOMIS Constanţa – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 3 – 2
( -20, 16, -23, 13, 9)

Şimleuanii s-au impus în două seturi la malul mării, pe terenul vicecampioanei României, câştigând un punct mare, unul preţios, prin care au urcat pe locul VII în clasament. Iată că, ei se află acum înaintea campioanei ţării, Remat Zalău şi a Stelei Bucureşti, ce-i drept, ambele cu un joc mai puţin disputat. Ai noştri, plecând cu gândul la o victorie de prestigiu, au fost gata-gata să “cucerească” Cetatea Tomis ! Da, şimleuanii au “asediat” cu succes cetatea de pe litoralul românesc în seturile I şi III, dar s-au speriat, parcă, de un triumf istoric, cedând iniţiativa constănţenilor, spre finalul bătăliei sportive. Atunci, oaspeţilor nu le-a mai ieşit jocul, cu toată strădania coordonatorilor Toth şi Harlişca, din cauza greşelilor la preluarea mingii din serviciile în forţă ale gazdelor. Astfel, localnicii au reuşit să câştige întâlnirea în prelungiri, meritat, dar cu destule emoţii, după exact două ore de la începutul partidei.

Meciul a început într-o notă de superioritate a sălăjenilor (6-0), lăsându-i fără replică pe dobrogeni, prin serviciile lui Bokor şi reuşitele coechipierilor săi: Pop, Bala, Rus, Toth şi Teuşan, în ordinea zonelor terenului propriu. Totuşi, după ce au fost conduşi cu 8-4, la primul T.O. tehnic, constănţenii au revenit treptat în joc, egalând scorul de cinci ori până la 15-15. Oaspeţii, spre meritul lor, n-au cedat în faţa acestei presiuni şi, după trei serii de trei puncte fiecare, s-au distanţat la cinci puncte (21-16, 22-17), câştigând cu scorul de 25-20. Duşul rece le-a prins bine gazdelor, întrucât în setul secund au controlat în permanenţă jocul (3-0, 9-4, 18-12, 24-15), adjudecându-şi acest act la 16. Până aproape de jumătatea setului trei (cel mai disputat), sălăjenii au condus ostilităţile ( 4-2, 9-8, 11-10), însă localnicii au avut o zvâcnire de trei puncte (13-11), pe serviciul lui Stancu şi acţiunile celor din linia întâi: Ojansivu, Terzic şi Spînu. A urmat replica formidabilă a şimleuanilor cu şase reuşite la rând ( 17-13), când Bala s-a remarcat şi prin serviciile sale puternice, la fileu acţionau Rus, Harlişca şi Teuşan, iar în linia a doua se găseau Silaghi şi Pop.

În continuare, jocul a fost dârz, gazdele s-au apropiat la un punct ( 22-23 şi 23-24), dar oaspeţii au fost mai inspiraţi, câştigând la limită: 25-23. Din păcate, acţiunile tehnico-tactice ale şimleuanilor n-au mai avut aceeaşi eficienţă în următoarele două seturi, în ciuda schimbărilor şi timpilor de odihnă la care a apelat antrenorul Abraham. În actul patru, după ce au condus cu 2-1, ai noştri, cu o singură excepţie, au făcut puncte doar la câştigarea serviciului ! Aşa au reuşi gazdele să se distanţeze autoritar (24-12), mai ales pe serviciile lui Terzic Milos, impunându-se clar la 13 (!). După 1-0, 2-1 şi 3-2, se părea că, în setul decisiv, ai noştri sunt pe “baricade”. N-a fost să fie… Pericolul pierderii bătăliei sportive cu nou-promovata echipă în Divizia A1, i-a trezit la realitate pe constănţeni. Aceştia, profitând de greşelile adversarilor, s-au concentrat la maximum, au schimbat terenul în favoarea lor (8-5), au reuşit două desprinderi de câte trei puncte fiecare, impunându-se cu scorul de 15-9.

Tomis: Gonzales Augusto (Marin Lescov), Dan Borota – cpt. (Merkushev Igor), Bojovic Mladen, Ojansivu Olli-Peka, Terzic Milos, Andrei Spînu (Sergiu Stancu) şi Răzvan Tănăsescu – libero. Antrenori: Radovan Gacic – principal şi Togan Erkan – secund.

Phoenix: Ovidiu Teuşan (Florin Filip), Bokor Gabor (Ionuţ Silaghi -cpt.), Cristian Pop (Kis Gabriel), Marian Bala, Ionuţ Rus, Toth Gabor (Andrei Harlişca) şi Paul Olar – libero. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Au arbitrat foarte bine: Dan Forţu – principal (Galaţi) şi Marius Ştefurac – secund (Ploieşti). Observator F.R.Volei: Adrian Pustiu (Braşov).

Sâmbătă, 24 noiembrie a.c., şimleuanii vor juca, acasă, cu echipa REMAT din Zalău, iar constănţenii, în deplasare, luni, 26 noiembrie a.c., cu echipa ŞTIINŢA EXPLORĂRI din Baia Mare.

Clasament
 Nr.Crt. Echipa  Puncte
1  Ştiinţa Explorări Baia Mare  6  6  0  18:7  15
2  CVM TOMIS Constanţa  6  6  1  17:8  15
3  Unirea Dej  6  5  1  16:6  14
4  SCMU Craiova  6  4  2  16:11  12
5  Dinamo Bucureşti  7  4  3  12:10  12
6  VCM LPS Piatra Neamţ  6  3  3  12:14  8
7  Phoenix Şimleu Silvaniei  7  2  5  13:17  8
8  Remat Zalău  6  2  4  11:12  7
9  Steaua Bucureşti  6  2  4  8:12  7
10  CSM Agronomia Bucureşti  7  2  5  10:17  7
11  “U” Cluj-Napoca  7  0  7  2:21  0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Şimleuanii au “spart Piatra” Neamţ !

PHOENIX Şimleu Silvaniei – VCM LPS Piatra Neamţ = 3 – 0
( 12, 16, 22)

Iată că, în etapa a VI-a, şimleuanii au obţinut o victorie categorică şi meritată, una de trei puncte, în urma unui joc combinativ şi eficient. A fost o mare izbândă sportivă prin care, ai noştri – pur şi simplu – au “spart Piatra” Neamţ (!), după 72 de minute de joc efectiv, într-o atmosferă frumoasă , creată de publicul spectator şi de inimoasa galerie şimleuană. Voleibaliştii şimleuani au crezut în puterea lor, întrucât antrenorul Mircea Abraham a ştiut să-i menţină într-o formă sportivă optimă, diminuându-le oboseala fizică şi psihică acumulată în cele două deplasări, în cinci zile, la Craiova şi la Bucureşti. În plus, antrenorul şimleuan şi-a condus foarte bine echipa în teren, iar elevii lui i-au ascultat şi aplicat întocmai indicaţiile tehnico-tactice. Astfel, coordonatorii Toth şi Harlişca i-au pus în valoare pe trăgătorii Pop, Bala şi Teuşan. Moldovenii au fost surprinşi de aplombul ardelenilor, chiar din debutul meciului, negăsind soluţii de contracarare a jocului pragmatic al gazdelor. În absenţa voleibaliştilor Rareş Gavril şi Răzvan Purice, antrenorul Dan Gavril a efectuat toate schimbările de jucători şi a utilizat cele şase T.O. la cerere, dar fără rezultatul scontat, întrucât ridicătorul Moisa, rar a reuşit să-i servească eficace pe Iosif şi Afloarei, la care adăugăm şi 10 servicii greşite ale oaspeţilor.

În primul set, scorul a luat proporţii progresiv, până la 13 puncte pentru gazde, mai ales după cele două serii de câte cinci puncte fiecare ( de la 8-5, la 13-5 şi de la 19-11, la 24-11), în aceeaşi aşezare (!): în linia întâi – Teuşan, Rus şi Pop, iar în a doua – Bala, Bokor şi Toth, la serviciu. Oaspeţii n-au contat în joc, pentru că cele 12 puncte au fost obţinute doar pe câştigarea serviciului (?!), iar localnicii s-au impus clar, cu 25-12, prin atacul lui Pop. După câteva egalităţi de scor la începutul actului secund (la 1, 2 şi 3), sălăjenii s-au distanţat serios, datorită şi celor patru puncte realizate consecutiv (de la 16-11, la 20-11), cu Pop la serviciu şi cu: Bala, Bokor şi Harlişa la fileu, câştigând cu 25-16, prin atacul lui Teuşan. Setul al treilea a fost mai disputat, pentru că nemţenii şi-au pus speranţa într-o redresare evidentă, refuzând o înfrângere de… “forfăit”. De aceea, în prima jumătate a acestui act au fost egali partenerilor de întrecere, ba chiar au şi condus pe tabela de marcaj: 6-2, 8-3, 11-7, ce-i drept şi pe seama celor cinci servicii greşite ale gazdelor (!). Şimleuanii au întrezărit pericolul, au revenit în joc cu mai multă determinare, au egalat scorul la 12, 13, şi 14, preluând, apoi, iniţiativa cu o conducere substanţială (23-18), prin două serii de puncte: una de trei şi alta de patru, prin serviciile puternice ale lui Bala şi Bokor, cu aportul coechipierilor din ambele linii. Atacul puternic al lui Bala a pus capăt ultimului set (25-22) şi meciului, într-o bucurie totală a sălăjenilor, momente în care o parte dintre oficialităţi şi spectatori a pătruns pe terenul de joc, felicitându-i pe voleibaliştii şimleuani. Bravo, băieţi !

Şimleu Silvaniei: Toth Gabor (Andrei Harlişca), Claudiu Teuşan, Ionuţ Rus, Cristian Pop, Marian Bala, Bokor Gabor şi Paul Olar – libero. Prezenţi: Ionuţ Silaghi – cpt., Ivan Sergiu, Kis Gabriel şi Florin Filip. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Piatra Neamţ: George Moisa – cpt.(Cristian Zaha), Ciprian Viţelaru (George Ciupe), Codrin Mocanu, Alin Bălan (Ştefan Cazacu), Laurenţiu Iosif, Vasile Afloarei şi Ionuţ Harbuz – libero. Antrenori: Dan Gavril – principal şi Nicolae Buruş – secund.

Au arbitrat corect: Tudor Pop – principal (Cluj-Napoca), Niculae Stan – secund (Bucureşti), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei) , Nicolae Sârb şi Cristian Boroeanu – asistenţi (ambii din Zalău).

Observator F. R. Volei: prof. Nicolae Călimac (Cluj-Napoca).

Sâmbătă, 17 noiembrie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa CVM TOMIS Constanţa, iar nemţenii, acasă, cu ŞTIINŢA EXPLORĂRI Baia Mare

Clasament
 Nr.Crt. Echipa  Puncte
1  Ştiinţa Explorări Baia Mare  5  5  0  15:5  13
2  CVM TOMIS Constanţa  5  4  1  14:6  13
3  Unirea Dej  5  4  1  13:4  12
4  SCMU Craiova  5  4  1  14:8  11
5  Dinamo Bucureşti  6  3  3  9:10  9
6  Remat Zalău  6  2  4  11:2  7
7  VCM LPS Piatra Neamţ  5  3  2  10:11  7
8  Steaua Bucureşti  5  2  3  8:9  7
9  Phoenix Şimleu Silvaniei  6  2  4  11:4  7
10  CSM Agronomia Bucureşti  6  1  5  7:17  4
11  “U” Cluj-Napoca  6  0  6  2:18  0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Set important pentru şimleuani

CS DINAMO Bucureşti – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 3 – 1
( 20, -19, 16, 13 )

Victorie meritată a dinamoviştilor, obţinută după 101 de minute, într-un meci atractiv şi viu disputat, mai ales în primele două seturi. Dorinţa şimleuanilor, aceea de biruinţă într-o mare luptă sportivă, nu s-a împlinit, în schimb, ei au câştigat un set important, ce va cumpăni foarte mult în meciul retur de pe terenul propriu (miercuri, 28 noiembrie 2012), cel care va desemna echipa care va merge mai departe în această populară competiţie voleibalistică.

Bucureştenii au abordat cu seriozitate partida, acumulând puncte în mod progresiv, în urma unui joc ordonat în ambele linii ale terenului. Aşa au ajuns să se distanţeze şi la 10 puncte în primul set (21-11). Ardelenii şi-au găsit ritmul spre final, când, de la scorul de 16-23 s-au apropiat la trei puncte (20-23), pe serviciul lui Teuşan, în linia întâi aflându-se: Rus, Pop şi Bala. A fost, totuşi, prea târziu, pentru că gazdele şi-au adjudecat setul la 20. Oaspeţii şi-au arătat adevărata valoare în actul următor, pe care l-au dominat de la început până la sfârşit ( 4-0, 8-1, 19-9), câştigându-l la 19. Aflaţi în impas, localnicii s-au trezit repede, tăind întregul elan al sălăjenilor, în următoarele două seturi, printr-un joc diversificat şi pragmatic. Astfel, bucureştenii s-au impus clar: 25-16 ( după 9-4, 20-10, 24-13), în actul III şi 25-13 (după 4-0, 17-7, 22-10), în ultimul set. Ai noştri aşteaptă, cu încredere, revanşa …

Dinamo: Cătălin Dobre, Bogdan Mureşan, Mircea Roman – cpt. (Paul Crăciun), Cristian Dincă (Ricardo Pătran), Marius Soloc, Filip Despotovschi şi Alexandru Călin – libero. A fost prezent: Răzvan Bogdan. Antrenori: Daniel Rădulescu – principal şi Cristache Catană – secund.

Phoenix: Florin Filip (Ovidiu Teuşan), Ionuţ Rus, Cristian Pop (Kis Gabriel), Marian Bala, Bokor Gabor (Sergiu Ivan, Ionuţ Silaghi – cpt.), Toth Gabor (Andrei Harlişca) şi Paul Morar – libero. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Au arbitrat bine: Darius Meşca – principal (Ploieşti) şi Lucian Vlad – secund (Constanţa). Observator F.R.Volei: Claudiu Murgulescu ( Bucureşti).

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

A doua victorie consecutivă

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CSS VIITORUL Cluj-Napoca = 3 – 0
( 21, 20, 21)

Juniorii şimleuani au repurtat a doua victorie consecutivă, una meritată şi tot de trei puncte (şi la Oradea au avut 3-0 ) , după 69 de minute de joc. A fost, însă, un meci de uzură, cu o superioritate evidentă a gazdelor sub toate aspectele tehnico-tactice, dar şi cu unele reuşite ale oaspeţilor.

La jumătatea primului set, clujenii aveau un avantaj de patru puncte (13-9), după ce sălăjenii au condus cu 4-1. Localnicii s-au apropiat la un punct (16-17), au realizat, apoi, o serie de cinci puncte (21-17), când servea Sîrbu, iar la fileu se găseau: Ardelean, Preda şi Lazăr, reuşind să câştige la 21, prin atacul năprasnic al lui Sergiu Ivan. În prima jumătate a actului secund, diferenţa de scor a fost de cinci puncte (5-0, 13-8) în favoarea localnicilor.

Totuşi, oaspeţii au egalat la 13, prin cinci puncte la rând, cu serviciul lui Călin Puia (printre care doi “aşi”) şi atacurile lui Răzvan Băcilă, bine servit de ridicătorul George Buzdugan. Replica gazdelor a venit imediat, cu o serie de patru puncte (17-13), când coordonatorul Cristian Lazăr l-a pus în valoare pe trăgătorul Sergiu Ivan, aflat în linia a doua. Ai noştri şi-au creat, apoi, un avantaj de cinci puncte (23-18, 24-19), impunându-se la 20, prin blocajul lui Ardelean la atacul lui Vasile Moca. În setul al treilea, jocul a fost condus în permanenţă de şimleuani ( 5-2, 16-10, 22-15), adjudecându-şi acest act la 21, după ce clujeanul Andrei Brustur a servit în plasă.

PHOENIX Şimleu Silvaniei: Adrian Preda ( Ovidiu Faragău), Cristian Lazăr (Antonio Beili), Gheorghe Negrean, Sergiu Ivan, George Sîrbu (Raul Pop) şi Dacian Ardelean – căpitan Au fost prezenţi: Ionuţ Moisi şi Dorin Grecu. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.
Au arbitrat bine: Sebastian Borota – principal (Baia Mare), Oana Mastan – secund (Zalău), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu şi Mircea Temian – asistenţi (ambii din Zalău).
Duminică, 18 noiembrie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa CSS Zalău.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Surpriza n-a avut loc

SCMU Craiova – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 3 – 2
( – 18, 17, – 19, 20, 8)

Şimleuanii s-au pregătit în mod special pentru această partidă, deplasându-se în Bănie (la Craiova, adică) cu gândul la victorie. Din păcate pentru ei, surpriza ( declarată ) n-a avut loc, pentru că, din spusele lor, oltenii au cam fost ajutaţi în setul patru, mai ales, de arbitrul principal, Lucian Vlad din Constanţa (?!). Ca atare, gazdele au intrat în setul decisiv cu un moral ridicat şi, profitând de câteva greşeli la preluarea mingii în tabăra ardelenilor, au reuşit să se distanţeze repede şi decisiv, câştigând acest set şi întrecerea după două ore şi 14 minute. Şimleuanii s-au ales cu un punct în plus în clasament, dar şi cu amărăciunea pierderii celorlalte două, în acel moment “crepuscular” din finalul setului patru, când – în plus – Pop a fost penalizat pentru presupuse injurii…
Sălăjenii au început ezitant meciul (0-2, 2-5), dar au reuşit două serii de puncte (patru şi şase) pe serviciile bune ale lui Rus şi Bala, câştigând primul set la 18.

Duşul rece le-a priit craiovenilor, pentru că au reuşit egalarea în actul secund, în urma a trei serii de puncte ( patru, trei şi trei), impunându-se la 17. În primele trei părţi ale setului al III-lea, jocul a fost controlat de olteni (9-5, 15-11, 19-14), însă ardelenii au avut un final fantastic, cu 11 puncte consecutive (!), când servea Toth, iar în linia întâi se aflau: Teuşan, Bokor şi Pop, pironind la 19 punctele gazdelor pe tabela de marcaj a scorului. Al doilea T.O. tehnic din setul patru i-a găsit pe oaspeţi într-un avantaj (16-14) ce da speranţa unei victorii de trei puncte, dar elanul le-a fost stopat de suita celor cinci puncte ale localnicilor (19-16), prin serviciile lui Romanescu şi reuşitele coechipierilor săi. În plus, maniera de arbitraj amintită a descumpănit formaţia noastră, care a pierdut setul la 20. Pe acest fond al frustrării şimleuanilor, sub o mare presiune psihică, dar şi pe revirimentul localnicilor, care au schimbat terenul de joc în avantaj (8-3), craiovenii şi-au adjudecat actul decisiv, cu scorul de 15-8.

Declaraţie, jucătorul şimleuan Marian Bala – căpitan de echipă (component al echipei naţionale de volei a României):

“Craiovenii, publicul spectator, ne-au primit bine, atât pe mine, pe Pop şi pe Rus, ca foşti voleibalişti ai lor, cât şi pe întreaga noastră echipă. A fost un meci frumos, disputat, cu şanse de câştig pentru fiecare, mai ales pentru noi în setul patru când puteam câştiga cu 3-1, dar gazdele au beneficiat de câteva puncte, zic eu, prea uşor acordate, lucru care a făcut, apoi, diferenţa, când am intrat în setul decisiv cu un moral scăzut. Până atunci, cei doi ridicători ai noştri (n.n. Harlişca şi Toth) au fost foarte inspiraţi, mai cu seamă, în seturile unu şi trei. La începutul setului cinci noi am greşit câteva preluări, ei au intrat cu un moral mai ridicat, s-au distanţat şi-au câştigat. Vom avea o săptămână grea: miercuri (n.n. 7 noiembrie a.c.) jucăm cu Dinamo, la Bucureşti, în Cupa României şi, pentru că am văzut meciul lor cu Dejul la televizor, pe care l-au pierdut, vrem să câştigăm şi noi, pentru că, în mare, ştim ce avem de făcut. Apoi, urmează meciul cu Piatra Neamţ, acasă (n.n. sâmbătă, 10 noiembrie a.c.), pe care trebuie să-l câştigăm”.

SCMU Craiova: Teodor Milotin (Nicolae Ghionea), Laurenţiu Vînătoru – cpt.(Ion Teleleu), Bogdan Bratosin (Dragoş Toma), Filip Todor, Mihai Dumitrache (Adrian Briscan), Ştefan Someşan (Ştefan Romanescu) şi Jovic Vladimir – libero. Antrenori: Dănuţ Pascu – principal şi Claudiu Mitru – secund.

CS Phoenix: Ovidiu Teuşan (Florin Filip), Bokor Gabor, Cristian Pop, Marian Bala – cpt., Ionuţ Rus, Andrei Harlişca (Toth Gabor) şi Paul Olar – libero. Prezenţi: Sergiu Ivan şi Kis Gabriel. A lipsit motivat: Ionuţ Silaghi. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Au arbitrat: Lucian Vlad – principal (Constanţa) şi Sorina Niculescu – secund (Bucureşti). Observator F.R. Volei: Adrian Apetrei (Ploieşti).

Clasament
 Nr.Crt. Echipa  Puncte
1  CVM Constanţa  5  4  1  14:6  13
2  Ştiinţa Explorări Baia Mare  4  4  0  12:3  11
3  SCMU Craiova  4  4  0  12:5  10
4  Unirea Dej  4  3  1  10:4  9
5  Steaua Bucureşti  4  2  2  8:6  7
6  VCM LPS Piatra Neamţ  4  3  1  10:8  7
7  Dinamo Bucureşti  5  2  3  6:10  6
8  Remat Zalău  5  1  4  8:12  4
9  Phoenix Şimleu Silvaniei  5  1  4  8:14  4
10  CSM Agronomia Bucureşti  5  1  4  7:14  4
11  “U” Cluj-Napoca  5  0  5  2:15  0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Victorie mare a şimleuanilor !

Publicul, al şaptelea jucător şimleuan !

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CS STEAUA Bucureşti = 3 – 2
( -16, -16, 25, 16, 10)

Iată că, după trei înfrângeri consecutive, şimleuanii “au spart gheaţa”, obţinând o mare victorie, una de răsunet, după două ore şi 18 minute de la fluierul de începere a partidei, cu un câştig de două puncte în economia clasamentului. A fost o victorie mult aşteptată, obţinută cu greu în cele din urmă, pentru că gazdele erau conduse cu 2-0 la seturi şi s-au “văzut” învinse, când steliştii au avut minge de set şi de meci în actul al treilea ! Ai noştri au avut puterea să revină în joc, renăscând precum pasărea Phoenix, fiind mobilizaţi la maximum de schimbările inspirate ale antrenorului Abraham, dar, mai cu seamă, de atitudinea formidabilă a numerosului public spectator, care a fost… al şaptelea jucător al şimleuanilor !

A fost o izbândă meritată şi apreciată, pentru că, se ştie, victoria este unul dintre cele mai sublime sentimente! E-adevărat că, bucureştenii şi-au stricat maniera de joc, prin eliminarea “colericului” jucător Dacovic Rade (şi căpitan de echipă !), pentru comentarii şi gesturi nesportive în setul al treilea, când gazdele conduceau cu 26-25, dar, localnicii, venind tare din urmă şi încurajaţi până la paroxism de o galerie extraordinară, erau de neoprit. Meciul, în ciuda aşteptărilor şimleuanilor şi sălăjenilor, a debutat într-o notă dominantă a oaspeţilor, când coordonatorul Mandea i-a pus în valoare pe: Grigoraş, Carpen şi Nicolov. Primele două seturi au avut, aproape, acelaşi istoric: bucureştenii, eficienţi în acţiunile tehnico-tactice, iar şimleuanii, ezitanţi, cu destule nereuşite, mai ales, la preluarea mingii, cu efecte negative în construcţia jocului, chiar dacă Toth şi Harlişca s-au străduit să-şi servească bine coechipierii, cu precădere, pe Bala şi Pop.

De aceea, primele două acte au fost câştigate de stelişti cu acelaşi scor ( 25-16), după desprinderi serioase, de serii de câte patru puncte (setul I) şi cinci puncte (setul II). În primele trei sferturi din setul al treilea, jocul a fost controlat tot de oaspeţi ( 6-2, 8-3, 16-12, 19-15), dar, cum spuneam, şimleuanii n-au cedat şi au egalat scorul: 19-19 (!), printr-o serie de patru puncte, reuşite prin serviciul puternic, din săritură, al lui Ivan şi acţiunile celor din linia întâi: Bokor, Teuşan şi Bala.

A urmat un final incandescent, cu două anulări de câştig, la: 24-22, pentru noi şi 25-24, pentru ei. Şimleuanii, susţinuţi frenetic de public, au făcut trei puncte la rând, pe serviciul lui Rus, adjudecându-şi setul, în prelungiri (27-25), după 33 de minute de joc, cât a durat acest act ! Ajunşi în setul decisiv, pe care şi l-au dorit atât de mult, sălăjenii s-au văzut conduşi: bucureştenii au făcut repede 4-0. Ai noştri, însă, nu şi-au pierdut speranţa şi, într-o atmosferă sportivă nemaipomenită, au schimbat terenul la scorul de 8-6, s-au distanţat la cinci-şase puncte (12-7, 14-8) şi au câştigat cu scorul de 15-10, când Rus, printr-un atac puternic, a pus capăt setului şi meciului.

Declaraţie după meci: Ionuţ Silaghi – căpitanul echipei şimleuane:

“În primul rând, felicit sincer publicul, care a fost fantastic, susţinându-ne de la început până la sfârşit, şi la bine şi la rău: la început rău, apoi bine, când am spart gheaţa, care a fost cam groasă şi, reuşind să depăşim acel prag psihologic nefast, am obţinut prima victorie în acest campionat. Am revenit de la 0-2, conform zicalei aceleia, întrucât, dacă am încasat-o de la 2-0 la 2-3, cu Baia Mare, iată că şi alţii o încasează… Echipa este într-o creştere de formă sportivă, ne pregătim în funcţie de adversar. Steliştii au o echipă bună, este printre primele în clasament, dar, cum vedeţi, nu se mai ţine cont de numele echipelor. Este şi va fi un campionat strâns, cu multe surprinze. în ceea ce ne priveşte, noi vom merge la Craiova pentru a învinge”.

CS Phoenix: Claudiu Teuşan (Florin Filip), Ionuţ Rus (Bokor Gabor), Cristian Pop (Kis Gabriel), Marian Bala (Sergiu Ivan), Ionuţ Silaghi – cpt., Toth Gabor (Andrei Harlişca) şi Paul Olar – libero. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

CS Steaua: Cătălin Miron, Dacovic Rade – cpt.(Alexandru Borcoş), Andrei Grigoraş (Radu Toboşi), George Carpen (Cornel Miron), Nicolov Risto, Ionuţ Mandea (Raul Oprişor) şi Marius Voicu – libero. Antrenori: George Grigore – principal şi Răzvan Roşu – secund.

Au arbitrat: Alin Mateizer – principal (Ploieşti), Adrian Paşcan – secund (Târgu Mureş), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu, Mihai Bujor, Gheorghiţă Mitraşca şi Cristian Boroeanu – asistenţi (toţi patru din Zalău). Observator F.R.Volei: prof. Ioan Bogendorfer ( Blaj ).

Sâmbătă, 3 noiembrie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa SCMU Craiova, iar steliştii, acasă, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.

Clasament
 Nr.Crt. Echipa  Puncte
1  CVM TOMIS Constanţa  4  3  1  11:5  10
2  Ştiinţa Explorări Baia Mare  3  3  0  9:3  8
3  SCMU Craiova  3  3  0  9:3  8
4  Steaua Bucureşti  3  2  1  8:3  7
5  VCM LPS Piatra Neamţ  4  3  1  10:8  7
6  Unirea Dej  3  2  1  7:4  6
7  Dinamo Bucureşti  4  2  2  6:7  6
8  CSM Agronomia Bucureşti  4  1  3  7:11  4
9  Phoenix Şimleu Silvaniei  4  1  3  6:11  3
10  Remat Zalău  4  0  4  5:12  1
11  “U” Cluj-Napoca  4  0  4  1:12  0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Şimleuanii, doar setul de onoare !

CS UNIREA Dej – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 3 – 1
( 18, 21, – 24, 22)

Meci de bună factură tehnică şi spectaculară, cu destule reuşite de ambele părţi ale fileului şi cu victoria meritată a dejenilor, după o oră şi 55 de minute. Dornici de reabilitare, după cele două eşecuri anterioare, şimleuanii au jucat mai aproape de valoarea lor reală, dar, zeiţa Fortuna nu le-a surâs, obţinând doar setul de onoare… Oaspeţii au început bine partida, conducând cu 8-6 la primul T.O. tehnic. Din păcate, ei au fost egalaţi în mai multe rânduri, cedând iniţiativa în partea a doua a primului set gazdelor, care s-au impus cu scorul de 25-18, după ce se distanţaseră la şase-şapte puncte (21-15, 23-16).

Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi în actul secund, când localnicii de la 7-6, au avut o serie de cinci puncte: 12-6 (!), cu păstrarea unui avantaj considerabil şi liniştitor (16-9, 21-16, 24-18), câştigând cu 25-21. Cel de-al treilea set a fost deosebit de disputat, cu alternanţe la conducere şi cu 17 egalităţi de scor ! Spre final sălăjenii aveau 23-20, dar s-au “văzut”, parcă, învinşi cu 3-0 la seturi, pentru că localnicii, după o serie de patru puncte (24-23), aveau minge de set şi de meci! Totuşi, ai noştri s-au trezit la timp, mai ales, prin cele două schimbări inspirate ale antrenorului Abraham, reuşind să-şi adjudece setul în prelungiri (26-24), prin serviciile lui Bala şi acţiunile celor din linia întâi: Silaghi, Toth şi Teuşan. Actul patru avea să fie şi ultimul, întrucât, de la scorul de 6-6, dejenii s-au desprins repede la patru puncte (10-6), reuşind să menţină relativ diferenţa de scor şi să câştige cu 25-22, după ce Bala a forţat serviciul şi mingea s-a oprit în plasă, sub privirile dezamăgitoare ale şimleuanilor, care-şi puseseră speranţa în disputarea setului decisiv. Păcat …

Declaraţia antrenorului secund Marius Oniga:

“A fost un meci disputat, cu un joc al nostru, pe ansamblu, destul de bun. Au existat perioade de alternanţă în evoluţia scorului, dar ei au fost mai lucizi în acţiuni pe finalurile de set, cu excepţia celui de-al treilea. Puteam să câştigăm şi setul patru, dacă-l tratam mai serios, ne-am apropiat la două puncte: 21-23 şi 22-24, însă ne-am trezit prea târziu. Se vede o creştere considerabilă a valorii echipei, fapt ce ne dă încredere în partida cu Steaua Bucureşti, precum şi în meciurile viitoare”.

CS Unirea: Marius Dascălu – cpt., Ristic Srecko, Mihai Coasă, Lucian Tofan (Tudorel Fărcaş), Ionuţ Badea, Cuk Gojko şi Bogdan Rus cu Horaţiu Gavriş – ambii libero. Au fost prezenţi: Silviu Şuşon, Dan Rus şi Adrian Fuzeşi. Antrenor: Szilagyi Tiberiu.

CS Phoenix: Claudiu Teuşan (Florin Filip), Ionuţ Rus, Cristian Pop (Kis Gabriel), Marian Bala, Bokor Gabor ( Ionuţ Silaghi – cpt.), Toth Gabor ( Andrei Harlişca) şi Paul Olar – libero. A fost prezent: Sergiu Ivan. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Au arbitrat: Răzvan Lupuţan – principal, Cristian Şerei – secund (ambii din Baia Mare). Observator FRV: Nicu Stoian (Craiova).

Sâmbătă, 27 octombrie a.c., dejenii vor juca la Baia Mare, iar şimleuanii, acasă, cu echipa Steaua Bucureşti.

Clasament
 Nr.Crt. Echipa  Puncte
1  CVM Constanţa  3  3  0  9:2  9
2  SCMU Craiova  3  3  0  9:3  8
3  Steaua Bucureşti  2  2  0  6:0  6
4  Unirea Dej  2  2  0  6:1  6
5  Ştiinţa Explorări Baia Mare  2  2  0  6:2  5
6  VCM LPS Piatra Neamţ  3  2  1  7:7  4
7  Dinamo Bucureşti  3  1  2  3:6  3
8  CSM Agronomia Bucureşti  3  0  3  4:9  2
9  Remat Zalău  3  0  3  4:9  1
10  Phoenix Şimleu Silvaniei  3  0  3  3:9  1
11  “U” Cluj-Napoca  3  0  3  0:9  0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Şimleuanii au avut un “start ratat” !

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – DINAMO Bucureşti = 0 – 3

( -22, -17, -21 )

1Nou-promovata echipă în primul eşalon al voleiului românesc, PHOENIX Şimleu Silvaniei, a păşit cu o înfrângere în Divizia Naţională de Volei A1. Spre meritul său, oraşul de sub Măgura Şimleului este la cea de-a treia participare în cel mai valoros campionat de volei al României! Şimleuanii au fost, totuşi, întrecuţi de o echipă cu nume sonor în voleiul de performanţă, multiplă campioană naţională şi câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni şi a Cupei Cupelor ! Din păcate, putem spune că, ai noştri au avut un “start ratat” în acest campionat şi vom vedea ce se va întâmpla pe parcurs… Meciul a fost unul dârz, de mare angajament, în care ambele combatante sportive şi-au dorit victoria.

Au reuşit dinamoviştii, după 83 de minute, în urma unui joc mai pragmatic, în care ridicătorul Despotovschi şi-a pus în valoare coechipierii, în special, pe: Soloc, Dobre, Roman şi Dincă. De fapt, oaspeţii au etalat un joc eficace în ambele linii ale terenului de joc şi în ambele faze: atac şi apărare, cu intervenţii utile ale libero-ului Călin. După evoluţiile bune din meciurile anterioare ( turneul de la Zalău, în care au învins echipele Dinamo: 3-0 şi Steaua: 3-1, precum şi eliminarea din Cupa României a echipei VCM LPS Piatra Neamţ ), suporterii şimleuanilor aşteptau un debut victorios al acestora în campionat. N-a fost aşa, chiar dacă prestaţia sălăjenilor s-a situat în multe momente ale partidei la cote apreciabile, când Toth şi Harlişca şi-au coordonat bine colegii, punându-i în evidenţă, mai ales, pe: Bala, Rus şi Pop. N-a fost suficient, însă, întrucât au existat destule desincronizări la construcţia jocului, ca efect al unor preluări ale mingii nereuşite. În acest context, nici Olar nu s-a mai ridicat la nivelul bun avut în meciurile anterioare.

2Meciul a început cu tatonări şi schimbări alternative de scor. La jumătatea setului întâi, gazdele au avut o “zvâcnire” spectaculoasă, când, de la scorul de 9-13, au realizat o serie de cinci puncte (14-13), în timp ce servea Teuşan, iar în linia întâi se aflau: Rus, Pop şi Bala. După mai multe egalităţi ( 14-14, 18-18, 19-19 ), finalul a aparţinut bucureştenilor, care au câştigat setul cu scorul de 25-22, prin atacul lui Pătran, direct pe şimleuanul Olar. Cel de-al doilea act a fost la discreţia oaspeţilor. Localnicii au condus cu 2-0, dar dinamoviştii au realizat două serii substanţiale de puncte (4-2 şi, apoi, de la 12-8 sau distanţat la 16-8 (!), când, în ambele situaţii, la serviciu era Mureşan, iar la fileu acţionau: Roman, Pătran şi Soloc. În această situaţie, bucureştenii s-au impus clar cu scorul de 25-17, prin finalizarea atacului lui Roman. În setul trei, după câteva alternanţe de scor, sălăjenii aveau 8-7, la primul T.O. tehnic. Ca un făcut, din nou, oaspeţii – cu aceeaşi aşezare a jucătorilor din setul precedent, la reuşitele în cele două serii de care am pomenit, au punctat de patru ori la rând: 11-8. Apoi, de la 16-14 ( scorul celui de-al doilea T.O. tehnic ), bucureştenii s-au dus la 21-14 (!), pe serviciul lui Dobre şi acţiunile de la plasă ale jucătorilor: Mureşan, Roman şi Dincă. De remarcat că, şimleuanii, încurajaţi frenetic de un numeros public spectator, s-au apropiat la două puncte (19-21), când servea Toth, iar în linia întâi se găseau: Teuşan, Rus şi Pop. Revenirea gazdelor şi diferenţa de două puncte (21-23) au dat mari speranţe şimleuanilor şi însufleţitoarei galerii, dar dinamoviştii au avut puterea să-şi adjudece setul (25-21), când Despotovschi i-a pasat perfect lui Soloc, iar atacul în forţă al acestuia a pus capăt întâlnirii, într-o dezamăgire totală a localnicilor şi o evidentă bucurie a oaspeţilor.

Declaraţii după meci: Mircea Abraham:

“Ne-am aşteptat la un meci deosebit de greu, chiar dacă i-am bătut pe dinamovişti în turneul de la Zalău. Încă o dată, s-a dovedit că un meci nu seamănă cu altul, chiar dacă unul este amical şi celălalt oficial, fiind vorba de acţiuni tehnico-tactice pe măsura importanţei competiţiei. Dinamo a ştiut să contracareze jocul nostru şi a câştigat. Mergem înainte, având în vedere o pregătire minuţioasă, pentru că ne aşteaptă alt meci greu, poate mai dificil, cel cu Explorări Baia Mare”. Daniel Rădulescu: “Ştiind că meciurile de pregătire diferă de cele oficiale, nu mi-am făcut probleme în privinţa rezultatului, care a fost unul normal pentru noi. Şimleul, în urma investiţiilor, are o echipă bună, care va încurca multe echipe, mai ales, în meciurile de acasă”.

La PHOENIX Şimleu Silvaniei, antrenorii: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund, au aliniat formaţia: Toth Gabor ( Andrei Harlişca ), Florin Filip (Ovidiu Teuşan), Ionuţ Rus, Cristian Pop, Marian Bala, Bokor Gabor ( Ionuţ Silaghi – căpitan de echipă ) şi Paul Olar – libero. Au fost prezenţi: Sergiu Ivan şi Kis Gabriel.

La DINAMO Bucureşti, antrenorii: Daniel Rădulescu – principal şi Cristache Catană – secund, au folosit formaţia: Cătălin Dobre, Bogdan Mureşan, Mircea Roman – căpitan de echipă, Cristian Dincă ( Ricardo Pătran ), Marius Soloc, Filip Despotovschi şi Alexandru Călin – libero. Au fost prezenţi: Paul Crăciun, Răzvan Olteanu, Răzvan Bogdan şi Radu Predescu.

Au arbitrat bine: Tudor Pop – principal, Dan Buhăţel – secund (ambii din Cluj-Napoca), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu, Mihai Bujor, Gheorghiţă Mitraşca şi Cristian Boroeanu – asistenţi (toţi patru din Zalău).

Observator din partea Federaţiei Române de Volei a fost Mihai Vlădescu ( Braşov ).

Sâmbătă, 13 octombrie a.c., şimleuanii vor juca, acasă, cu echipa Ştiinţa Explorări din Baia Mare, iar dinamoviştii, tot acasă, cu echipa C.V.M. TOMIS din Constanţa.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei