CSM Câmpia Turzii – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 1 – 3 ( 21, -18, -14, -25 )
Şimleuanii au obţinut, din nou, un succes remarcabil. A fost o victorie, pe cât de preţioasă, pe atât de muncită, obţinută după o oră şi 45 de minute. În ciuda scorului, meciul a fost unul disputat, cu un set patru maraton, care a durat 29 de minute ! La ai noştri au funcţionat cel mai bine serviciile (Silaghi, Harlişca, Puşcaş şi Ardelean) şi preluările mingii (Boroeanu), iar finalizările au fost deficitare. Ei au fost lipsiţi de aportul lui Abraham, aflat într-o stare acută de răceală. Totuşi, în calitate de antrenor şi căpitan de echipă nejucător (!), el a avut intervenţii tactice de bun augur. Drept dovadă stă şi cel de-al doilea “time-out” din setul patru, când elevii lui, de la 20-23, au egalat scorul: 23-23 şi, apoi, au câştigat în prelungiri. Gazdele au început nesperat de bine această partidă şi puteau să ducă meciul în prelungiri, dar s-au lovit de abnegaţia sălăjenilor.
Prima parte a setului întâi a fost controlată de gazde: 2-0, 6-4, 11-9. Oaspeţii au egalat la 11 şi chiar au condus cu 13-12 şi 14-13. Localnicii au revenit, s-au distanţat la trei-cinci puncte (17-14, 21-16, 23-18) şi au câştigat cu scorul de 25-21. În mai mult de jumătate din următorul set au existat numeroase egalităţi de scor, printre care: 5-5, 10-10, 16-16. După scorul de 17-16 pentru gazde, şimleuanii şi-au adjudecat setul după o frumoasă serie de cinci puncte (21-17), cu Silaghi la serviciu, Harlişca, Pantea şi Pop în linia întâi şi încă una de patru puncte: de la 21-18, la 25-18, când servea Harlişca, iar Pantea, Pop şi Puşcaş se aflau la fileu. Setul trei a fost clar dominat de sălăjeni, cu alte serii de câte şase şi cinci puncte. În prima, de la 5-3, au făcut 11-3, iar în a doua, de la 12-6, au ajuns la 17-6. După 19-10 şi 24-13, oaspeţii s-au impus cu scorul de 25-14. Cum spuneam, setul patru a fost unul disputat, pentru că antrenorul Liviu Popa şi elevii săi au dorit să restabilească egalitatea la seturi (2-2). Astfel, ei s-au mobilizat bine, reuşind să adune puncte pe tabela de marcaj: 2-0, 7-2, 13-6. Ai noştri n-au cedat şi s-au apropiat la un punct: 12-13, prin şase puncte consecutive!
Atunci, la serviciu se afla Ardelean, iar la plasă acţionau: Puşcaş, Kis şi Silaghi. Totuşi, gazdele au rezistat presiunii oaspeţilor, ţinând de un scor confortabil: 17-13, 20-16, 23-20. Sălăjenii, însă, au revenit puternic şi au egalat scorul:23-23, intrându-se într-un final de set dramatic, cu două mingi de set anulate: a lor la 24-23 şi a noastră la 25-24. După 25-25, cu toată opoziţia gazdelor, prin Remeş, Vanca şi căpitanul de echipă Suciu, aflaţi la plasă, şimleuanii au câştigat cu scorul de 27-25, într-o evidentă dezamăgire a localnicilor.
La CS Phoenix, antrenorii Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund, au folosit formaţia: Mihai Silaghi, Andrei Harlişca, Ioan (Onuţ) Puşcaş, Adrian Pop (Dacian Ardelean), Kis Gabriel, Sergiu Ivan (Adrian Pantea) şi Cristian Boroeanu – libero.
Au arbitrat bine: Cristian Serei – principal (Baia Mare) şi Marius Lazăr – secund (Zalău).
Sâmbătă, 17 decembrie a..c., şimleuanii vor juca, acasă, cu echipa C.S. PROVOLEI din Arad.
Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei
În acest context, la Biserica “Sfântul Pantelimon” din incinta Spitalului Orăşenesc “Prof. dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei, Sfântul Nicolae a fost sărbătorit cum se cuvine. După terminarea Sfintei Liturghii, preoţii Mircea Pop şi Cosmin Porcar, în parteneriat cu grădiniţele şi şcolile, precum şi cu Primăria şi Consiliul Local, au desfăşurat un frumos şi pilduitor program cultural-artistic tematic.
Aşa cum ne-am obişnuit, în jurul Sfintei Troiţe din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1 şi a Parcului Central al oraşului, s-au organizat şi desfăşurat activităţile de ceremonie, cele care ţin de protocolul unui asemenea eveniment din viaţa şi istoria românilor. Din nou, manifestaţia a fost deschisă de ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului şi col. Ioan Florentin Buhoş – comandantul Garnizoanei, care, primind onorul, au salutat Drapelul de Luptă şi au trecut în revistă Garda de Onoare. Fanfara “Promenada” a Primăriei din Zalău a intonat Imnul Naţional al României, iar un sobor de preoţi reprezentând Biserica Ortodoxă şi Greco-Catolică, a oficiat cunoscutul serviciu religios. Întregul ceremonial a fost condus de prof. Dumitru Corbeanu – directorul Centrului Cultural Şimleu Silvaniei, cel care a evidenţiat istoricul şi importanţa Zilei de 1 Decembrie pentru toţi românii.
Au depus coroane şi buchete de flori: Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria şi Consiliul Local din oraşul Şimleu Silvaniei, Unităţile Militare din Garnizoana Şimleu, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Cadrele Militare în rezervă şi retragere şi Veteranii de Război, Biserica Ortodoxă şi Vicariatul Greco-Catolic, Partidul Democrat Liberal şi Biroul Parlamentar Şimleu, Organizaţia PDL – Tineret Şimleu, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democratică a Maghiarilor din România şi Biroul Senatorial Şimleu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional şi Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu”, Colegiul Naţional Tehnic “Iuliu Maniu”, Grupul Şcolar “Ioan Ossian”, Şcolile Gimnaziale din Şimleu Silvaniei, Grupul de Firme “Simex”, Spitalul Orăşenesc “Prof.dr.Ioan Puşcaş”, Administraţia Finanţelor Publice, Ocolul Silvic “Măgura” Şimleu şi Direcţia Silvică Sălaj, Banca Comercială Şimleu, Casa Judeţeană de Pensii Sălaj şi Asociaţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Sălaj.
Au vorbit, apoi, despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi Ziua Naţională a României, domnii : col. Ioan Florentin Buhoş – comandantul Garnizoanei, col.(r) Alexandru Liviu Şerban – consilier la Consiliul Judeţean Sălaj, Lucian Bode – deputat PDL în Parlamentul României şi ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei.
Activităţile dedicate Zilei Naţionale a României au continuat la Casa de Cultură, pentru inaugurarea acesteia (după acţiunea de modernizare ) şi desfăşurarea spectacolului cultural-artistic. Panglica inaugurală a fost tăiată de domnii: Fekete Andras – senator, Lucian Bode – deputat, Vegh Alexandru – prefect, Septimiu Cătălin Ţurcaş – primar şi Dumitru Corbeanu – director Centrul Cultural Şimleu, cei care au reliefat modul de realizare a noului edificiu şi importanţa lui pentru activitatea cultural-artistică. În plus, dl.prefect Vegh Alexandru a dat citire Mesajului primului ministru al României, Emil Boc, cu prilejul sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie, transmiţând, totodată, în nume personal, precum şi al Instituţiei Prefectului, un mesaj adecvat marii sărbători.
În holul de la intrarea Casei de Cultură a avut loc vernisajul picturilor pe sticlă ale cunoscutului pictor şimleuan Dumitru Costălaş iar pe moderna scenă, sub monitorizarea prof. Flaviu Doru Neaga (Clubul Copiilor), timp de peste două ore, în faţa celor peste 400 de spectatori ( !), s-a desfăşurat Programul “Din dragoste de neam şi ţară”, din iniţiativa Primăriei şi Consiliului Local, a Centrului Cultural şi a Clubului Copiilor, toate din Şimleu Silvaniei.
Protagoniştii din grădiniţe, şcoli, licee, Clubul Copiilor (Ansamblul Folcloric “Barcăul”) şi Liceul de Artă “Ioan Sima” din Zalău (Formaţia “Menestrelii”) şi-au etalat talentul artistic în grupurile vocale şi instrumentale, recitări şi cântece tematice, dansuri populare, de societate şi moderne, precum şi gimnastică ritmică.
De o mare popularitate s-a bucurat cunoscutul interpret de muzică populară Dinu Iancu Sălăjeanu, răsplătit cu vii aplauze pentru bogatul şi frumosul repertoriu muzical, prezentat cu formaţia sa. De asemenea, au evoluat cu succes şi interpretele de muzică populară Marinela Ardelean şi Marioara Vlăduţa Lupău.
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, la Şimleu Silvaniei s-au organizat întreceri sportive (cros, şah şi tenis de masă), din iniţiativa Primăriei şi a Consiliului Local, a Centrului Cultural, precum şi a catedrelor de educaţie fizică şi sport din şcoli, cu sprijinul conducerilor acestora. De asemenea, la buna desfăşurare a concursurilor a contribuit şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj (DJSTS).
Aceştia au primit diplome şi tricouri, dar DJSTS, prin prof. Nicu Ionel Lăpuşan – consilier sportiv şi director al filialei judeţene Sălaj a Academiei Olimpice Române, a oferit 60 de tricouri cu însemnele Cros “Cupa Marii Uniri – 2011”, primilor 15 clasaţi (fete-băieţi) la fiecare categorie de concurs.
Organizatorii au înmânat diplome şi cupe. Desfăşurarea concursului a fost asigurată de: Simona Duma – documentarist, Gavril Lungu – profesor şi Ivan Vasile – instructor sportiv.

La jubileul său (50 de ani de viaţă), cuprins de vise şi, totuşi, lucid, năpădit de gânduri, dar realist, Ioan Vasile BULGĂREAN a ajuns la al treilea volum de versuri : “Visul din vis – nişte gânduri…” (Editura Silvania, Zalău – 2011). Primele două au fost intitulate “Dor de voi”(2008) şi “Saloanele iubirii”(2010), iar toate trei s-au bucurat şi se bucură de multe aprecieri, conturând profilul poetic al şimleuanului născut în Zalnocul sălăjean, la 14 ianuarie 1961.
Recentul volum reprezintă peregrinările lăuntrice ale autorului, într-o lume onirică. Totuşi, dincolo de întortocherea viselor poetului, se resimte trăirea evenimentelor în mod real, în jurul a tot ceea ce reprezintă familia sa şi nu numai. În plus, se observă că, toate gândurile au în centrul atenţiei condiţia spirituală şi nu pe cea a poetului împovărat material. Rafinamentul exprimării autorului conferă un “şarm” aparte citirii fiecărui vis din această mulţime de gânduri destăinuite cititorului.
Volumul este scris cu destulă virtuozitate stilistică şi, îmbinând armonios oniricul cu autenticul de zi cu zi, poetul ne oferă oportunitatea să reflectăm la “visul din visele lui”.