All posts by Administrator

Ana Blandiana

RAFTUL CU CARTE:

                                  ANA BLANDIANA- „SORĂ LUME”,

                                „O ÎMBRĂȚIȘARE LUCIDĂ A LUMII”

În trimestrul ultim al anului 2020, scriitoarea Ana Blandiana (numele literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) a publicat la Editura Humanitas un nou volum de proză intitulat „Soră lume”. Titlul și coperta lui sunt deosebit de sugestive pentru modul în care autoarea simte/trăiește/concepe relația sa cu lumea. Până acum, ecourile ei în presă sunt deosebit de favorabile. Spre exemplu, într-o cronică literară publicată de Codruț Constantinescu în „Revista 22”, acesta este de părere că volumul este „un tratat de înțelegere a lumii” și îl consideră „cartea anului trecut-2020”.

Dintre precedentele cărți epice ale Anei Blandiana, amintesc: „Cele patru anotimpuri”, „Proiecte de trecut”, „Sertarul cu aplauze”, „Povestiri fantastice” etc. Lor li se adaugă textele eseistice reunite în volume precum – „Calitatea de martor”, „Eu scriu, tu scrii, el scrie”, „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile”, „Cine sunt eu?” și altele. Văzând titlul noii apariții editoriale, cititorii născuți mai demult sau iubitorii melosului popular și-au reamintit vestitul cântec „Lume, lume, soro lume” al nemuritoarei Maria Tănase. Asocierea celor două creații este bine motivată. Ambele artiste prin arta lor s-au adresat lumii întregi, bucurându-ne și făcându-ne să nu uităm că, oriunde ne-am afla, cu toții suntem de-o seamă, deci oameni.

Cartea ce ne prilejuiește aceste rânduri și care beneficiază de o copertă ce merită pusă în ramă, este alcătuită din 50 de texte, unele aparținând prozei, iar altele eseisticii.

Predomină în volum paginile ce reflectă călătoriile autoarei efectuate în diverse țări înainte și după 1989. Majoritatea sunt legate de viața literară a autoarei: participarea la festivaluri de poezie, vizitele în grupuri de scriitori în alte țări, lansarea unor cărți ce i-au fost traduse, onorarea târgurilor internaționale de carte, acordarea de premii literare. Cum a fost conceput și ce se dorește a fi noua apariție editorială a prozatoarei Ana Blandiana ne-o mărturisește ea însăși într-un text de pe coperta a patra: „În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintire un portet al țării. Acum este vorba despre lume”. 50 de narațiuni/ eseuri dense în informații despre oamenii și locurile prin care a trecut sau pe care le-a  onorat prin prezență și mesajul transmis prin creațiile sale  îmbrăcate în haina lingvistică a lor. Prin ele, Ana Blandiana a săvârșit „o îmbrățișare lucidă a lumii.”(apud Serenela Ghiteanu, „Revista 22” din 17 noiembrie 2020). Dincolo de premiile cu care a fost distinsă, de numărul mare al limbilor în care i-a fost translată opera, scriitoarea cu cel mai frumos pseudonim literar din România a trăit în aceste unice peregrinuri spirituale o stare necunoscută ei până atunci și pe care ne-o împărtășește și nouă cititorilor, dar și lumii prin care a trecut: „Nu mai trec dintr-o lume în altă lume, ci mă mișc în aceeași lume devenită tot mai comună”, adică „soră lume”.

În glosele/adnotările mele la tomul „Soră lume”, mă voi referi la eseul cu titlul „Poezia ca mod de supraviețuire” și la personalitatea artistică a creatoarei. Ana Blandiana a devenit scriitoare de prim-plan a literelor românești îndeosebi prin poeziile sale. Ea face parte din generația 60, numită și Labiș-Stănescu, cea care a renăscut lirica noastră posbelică prin promovarea curentului literar– neomodernismul. A debutat în anul 1964 cu volumul de poezii „Persoana întâi plural ”, urmându-i apoi cele intitulate „Călcâiul vulnerabil”, „Octombrie, noiembrie, decembrie”, „Somnul din somn”… pentru ca în 2019 să ne ofere „Integrala poemelor”. Valoarea estetică a versurilor ce i le datorăm au făcut-o să fie considerată azi una dintre vocile liricii europene de mare succes. Dovadă sunt nu numai premiile ce i s-au destinat, ci și alegerea ei ca Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stephane Mallarme” și a Academiei Mondiale de Poezie(UNESCO).

Înainte  de a intra în posesia volumului „Soră lume”, intenționam să scriu  un articol cu tema „Unde ne sunt cititorii?”. În el voiam să-mi spun și eu opinia în legătură cu diminuarea interesului publicului pentru beletristică în ultimele decenii. Eseul „Poezia formă de supraviețuire” vine și-mi oferă  nu numai o metaforică definiție a rolului creațiilor poetice în existența noastră, ci și un răspuns pertinent la deja clasica problemă, unde ne sunt cititorii de beletristică?

Am ajuns la o vârstă când pot și eu mărturisi asemenea eului rostitor dintr-o poezie inclusă în volumul „Variațiuni pe aceeași temă” al Anei Blandiana: „Tot mai mulți mă așteaptă acolo,/ tot mai puțini îmi țin aici de urât…” Până a ajunge aici, am cunoscut diverse medii sociale, politice, culturale, școlare. Am trăit jumătate de viață în „epoca de aur” și cealaltă parte a ei în cea „a capitalismului cu față umană”. Această carte de vizită a ființei mele mă îndreptățește să spun că în România de azi se și citește. Odată cu mutațiile aduse de vreme, se schimbă, însă, și tematica raftului de pe care ne luăm cărțile. Da, sunt de aceeași părere cu cei care au ajuns la concluzia că literatura beletristică nu mai este pe primele locuri din topul preferințelor de lectură.

Prefațez prezentarea punctului de vedere al Anei Blandiana cu câteva sumare opinii de autoritate și personale, ele fiind tot atâtea cauze ale diminuării apetitului pentru beletristică sau efectiv îl defavorizează. Criticul literar Irina Petraș în eseul „Criticul, cititorul la vedere”, publicat în „România literară”, nr.3 din 2021, consideră că:

„…acum când, deși aparent se citește mai mult, cititorii pare că au dispărut(zic aparent), fiindcă cei care citesc să umple timpul mort din gara planetară nu sunt cititori adevărați, neaparat de cursă lungă…” ;

„ambiguitatea e maximă, ne aflăm în epoca subtextului… neâncrezători în ce vrea să spună celălalt…”; „…pe măsură ce numărul cititorilor scade, numărul scriitorilor crește” etc. Au dispărut librăriile din orașele mici și mijlocii, tirajul cărților căutate este mic, în schimb prețul lor este mare, bibliotecile școlare nu țin pasul cu piața cărții, orele de literatură din liceu s-au „dezumanizat”, în sensul că în ele accentul se pune pe partea „tehnică” a operelor și mai puțin pe modul în care acestea reflectă condiția umană. S-o spunem limpede: modul în care se scrie azi poezia și proza, multor iubitori de carte nu le place, iar critica de întâmpinare se pare că „nu-și face datoria”.

Ana Blandiana, în stilul său clar, inteligibil, sintetizează în eseul la care ne referim cauzele stării de azi a relației poet-cititori: „După un întreg secol de îndepărtare de cititor și chiar de disprețuire a acestuia-prin superintelectualitatea ermetismului sau prin iresponsabilitatea avangardei-poeții au descoperit cu uimire că zmulgerea rădăcinilor din pământ atrage după sine tăierea aripilor spre cer și au început să se simtă singuri și fără rost”. Proliferarea festivalurilor de poezie în lume, nu-i suficientă pentru ca supraviețuirea spirituală prin poezie să nu fie scurtcircuitată.

Soluțiile? Întoarcerea poeților cu adevărat spre cititori, făcându-i să înțeleagă noul mod de a se scrie literatură în secolul XXI. De asemenea, să se elimine impresia largă că scriitorii de fapt scriu pentru a se aplauda reciproc în festivaluri, iar criticii literari, ce au adoptat mulți dintre ei un stil criptic, devin parcă niște persoane ce  veghează ca nu cumva noi, cititorii de rând, să avem acces la structura internă a creației literare.

Întrebat mereu dacă un text scris în versuri este și poezie sau nu, am răspuns cu un memorabil vers bacovian: „Mai citesc și-mi pare că sunt viu”.(„Tăcere”).

Închei, făcând apel la un titlu al unei opere datorate Anei Blandiana: „Eu scriu, tu scrii, el scrie”. Cine mai citește?

 

                                                                   Octavian Guțu,

                                             dascăl de cetire și simțire românească

Florin PIERSIC, 85 de ani de viață!

Motto: „Eu cred că suntem făcuți din iubire, trăim pentru a primi și a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranței, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal”. (Florin Piersic)

Miercuri, 27 ianuarie 2021, Florin PIERSIC, unul dintre cei mai buni și mai iubiți actori români de film și teatru, a împlinit 85 de ani! Despre el și activitatea lui s-a vorbit și s-a scris mult. Și se va mai vorbi și scrie. Cu acest prilej, voi spune O POVESTE OBIȘNUITĂ… O POVESTE CA ÎN BASME.

După FRUMOASELE VACANȚE, spre sfârșitul lunii lui Răpciune 2003, citind CARTREA LUI IOVIȚĂ, Florin Piersic a avut o  ELIBERARE. A visat că va avea o REGĂSIRE cu ȘAPTE BĂIEȚI ȘI O ȘTRENGĂRIȚĂ și cu HARAP ALB la Șimleu Silvaniei, cu prilejul sărbătoririi „Zilelor Orașului”. N-a avut. Totuși, după JOCUL DE-A VACANȚA din spectacolul prezentat pe scenă, PINTEA a avut o întâlnire cu mai mulți „ciocoflenderi” în sala de ședințe a Primăriei șimleuane.  În stilul care-l caracterizează, CELEBRUL 702 ne-a vorbit despre DULCEA PASĂRE A TINEREȚII în HEIDELBERGUL DE ALTĂDATĂ, unde, ÎN LACRIMI DE IUBIRE, o FATĂ FĂRĂ ZESTRE a primit TRANDAFIRUL GALBEN și COLIERUL DE TURCOAZE. În continuare, ROȘCOVANUL, acest Alain Delon de România, a spus că pe meleaguri sălăjene a găsit ELIXIRUL TINEREȚII și oameni buni, ospitalieri care se simt APROAPE DE SOARE.

Atunci, referitor la activitățile desfășurate cu prilejul sărbătoririi celor 752 de ani de atestare documentară a urbei de la poalele Măgurii Țării Silvaniei, artistul și actorul cu chip de „Făt Frumos” al filmului și teatrului românesc, care, la 67 de ani, era același june-prim cunoscut de noi, șimleuanii, mai ales din filmele de capă și spadă (din „Haiducii lui Șapte Cai”, cum bine îi plăcea să spună!), dar și din evoluțiile remarcabile pe scena Casei de Cultură a orașului Șimleu Silvaniei, mi-a declarat, printre altele: „A fost întâlnirea mea de suflet cu șimleuanii și, în general, cu mulți sălăjeni. Am așteptat-o cu mare bucurie, nici nu vă închipuiți cum. Această zi de 28 septembrie  este și rămâne una dintre zilele cele mai încărcate de prietenie și de „hai să dăm mână cu mână” pe care le-am avut în anul 2003. Când i-am spus – mai în glumă, mai în serios – primarului orașului, domnul profesor Octavian Guțu, că vreau să fiu Cetățean de Onoare al Șimleului Silvaniei, cu diplomă, domnia sa mi-a zis că eu am fost, sunt și rămân cetățean de onoare al acestui oraș, pentru că n-am nevoie de această… hârtie! Vă îmbrățișez până la prima noastră revedere!”.

Prima noastră „revedere” a avut loc peste două săptămâni, printr-un schimb de scrisori. Eu i-am trimis articolul „Ecouri de la Zilele Șimleului”, fotografia cu noi doi și catrenul pe care i l-am compus la întâlnirea de la Primărie:

„E artist între actori, / Cum e crinul între flori. / Însă, este cel mai „șic” / Fiindcă-i floare de… PIERSIC!”. Domnia sa mi-a trimis, de la București, salutări și o fotografie făcută la Paris.

Așadar, Florin PIERSIC, actorul cu chip de Făt Frumos al filmului și teatrului românesc, vedeta masculină a superproducțiilor românești, cu aură hollywood-iană și prezență de spirit  a românului binecrescut pe măsura talentului său, omul cu inima și sufletul mari, de notorietate inconfundabilă în lumea artei, cu un farmec special în care inteligența, eleganța și distincția definesc personalitatea acestui june-prim carismatic, dezinvolt și exuberant, ce întruchipează tinerețea veșnică, a împlinit 85 de ani!

La mulți ani cu sănătate, Florin PIERSIC!

                                                                                                                       Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                                               Publicist, Șimleu Silvaniei

La Șimleu Silvaniei s-a dansat „HORA UNIRII”

În urmă cu 162 de ani, la 24 Ianuarie 1859, Moldova s-a unit cu Țara Românească, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În istoria României, acest eveniment are o mare însemnătate, fapt pentru care, an de an, în 24 Ianuarie, se celebrează UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE.

În memoria fiecărui român și a națiunii noastre, ziua de 24 Ianuarie 1859 este o zi măreață, una sfântă. Atunci s-au creat premisele politice pentru proclamarea Independenței depline de stat a României la 9 Mai 1877 și, apoi, a MARII UNIRI a românilor din Basarabia, Bucovina, Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, proclamată solemn și definitiv la 1 Decembrie 1918. În anul acesta, 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, festivitățile de sărbătorire a MICII UNIRI se vor desfășura într-un cadru mai restrâns. De aceea, pentru aducere aminte, redau articolul și o „galerie foto” despre activitățile desfășurate acum 12 ani. Vizionare plăcută! TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

De ani și ani, în orașul Șimleu Silvaniei se sărbătorește UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, Moldova și Țara Românească.

În acest an, 2009, toate manifestările desfășurate au atras sute de personae, de diferite vârste și categorii socio-profesionale.

Astfel, la Școala Gimnazială „Silvania”, elevii și cadrele didactice au demarat proiecte educaționale tematice (coordonatoare, profesoara Marioara Ghile – consilier educativ). Într-un mare careu al elevilor și cadrelor didactice, eleva Roxana Pop (clasa a VIII-a B) a vorbit despre Unirea Principatelor. Apoi, s-a recitat, s-a cântat și s-a dansat Hora Unirii. La Biblioteca Orășenească „Alexandru Șterca-Șuluțiu” s-au vizionat expozițiile de carte tematică, iar Cercul Militar s-a transformat, din nou, într-un „teatru de cultură și spiritualitate”. Acolo, despre istoricul „Unirii Mici” și a însemnătății acesteia, au vorbit: locotenent colonel Ștefan Toader (Garnizoana Șimleu Silvaniei) și profesorii de istorie Cornelia Farcău (pensionară) și Ioan Man (Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”). Un grup de elevi de la Școala „Silvania” (condus de profesorul Traian Albu), precum și surorile Lavinia și Ioana Chiș (Ansamblul „Silvania” de la Casa Orășenească de Cultură) au prezentat un inedit program cultural-artistic.

La nivel local, din inițiativa ing. Septimiu Cătălin Țurcaș – primarul orașului, Primăria și Consiliul Local au organizat și desfășurat o amplă manifestare, în centrul orașului, unde și-au dat întâlnire sute de cetățeni. Despre Unirea Moldovei cu Țara Românească au vorbit: profesorul Vasile Oiegar (Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”), dr. Andrei Barbu – prefectul Sălajului și Septimiu Cătălin Țurcaș.

În final, s-a dansat cu însuflețire și bucurie HORA UNIRII, într-un entuziasm general.

                                                                                                                      Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                                             Publicist, Șimleu Silvaniei

 

 

Salvarea Sinagogii de la demolare

Multă lume știe că, la 11 septembrie 2005, în orașul Șimleu Silvaniei a fost inaugurat Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord. Atunci, clădirea Sinagogii a fost transformată în primul Muzeu al Holocaustului din România. Totuși, puțină lume știe că, în anul 1964, aceasta a fost salvată de la demolare. De cine? „Povestea” am aflat-o de la economistul Paul Maghiar, pensionar din Șimleu Silvaniei.

 Exodul membrilor comunității evreiești a dus la abandonarea Sinagogii, care se ruina neîncetat. În anul 1964, Paul Maghiar era contabil șef la Cooperativa Agricolă de Producție (CAP) din Șimleu Silvaniei. Președintele CAP-ului, Traian Pop, a fost chemat la „autoritatea orășenescă”, unde i s-a adus la cunoștință faptul că, la nivelul superior al Regiunii Crișana s-a hotărât demolarea Sinagogii șimleuane. Pe locul respectiv se dorea construirea unui complex comercial, iar pentru demolarea Sinagogii a fost nominalizat CAP-ul din Șimleu Silvaniei. Pentru întreaga „lucrare”, CAP-ul primea materialele de construcție care puteau fi recuperate, iar molozul trebuia transportat pe drumul de pământ, între cartierul II militar din oraș și localitatea Pericei.

Traian Pop, care – pe lângă multe calități profesionale și morale – era un evlavios desăvârșit, n-a fost încântat de această ofertă. Dimpotrivă. Ca atare, s-a consultat cu Ioan Ciulea – inginer șef și cu Paul Maghiar, pentru a găsi motive obiective de neacceptare a acestei oferte nepotrivite. Nepotrivite pentru CAP Șimleu Silvaniei, care – unificat în anul 1963 cu cooperativele omoloage din localitățile Bic, Cehei și Pustă Vale –  avea bune relații/legături comerciale cu evreii, prin care se realizau mari venituri bănești. Este vorba despre beneficiile obținute din livrarea la export a multor tone de castraveți, prune uscate și căpșuni, prin intermediul lui Laster Ioan de la Fructexport și de cele de la Institutul Cantacuzino din București, unde contractanții evrei ajutau la preluarea animalelor de reformă (cai, scroafe și capre) pentru producerea de seruri și medicamente.

De aceea, s-a constituit o comisie de evaluare a lucrărilor de demolare, formată din: Traian Pop, Ioan Ciulea, Paul Maghiar, Ștefan Ardelean – maistru constructor, Gavril Pop și Ioan Ruțaș – membri CAP Șimleu. Această comisie a mers la clădirea Sinagogii, unde a analizat situația și a făcut diferite măsurători. S-a întocmit un proces-verbal în care se menționa că: țiglele nu puteau fi refolosibile, grinzile și cornii nu erau în stare prea bună, pereții necesitau o spargere cu barosul și nu rezulta nimic bun, nu se dispunea de forță de muncă și nici de mijloace de transport pentru moloz, cheltuielile ar fi afectat veniturile anului 1964 etc.

Traian Pop și Paul Maghiar au mers cu acest proces-verbal la „autoritatea locală”. L-au predat lui Ioan Pop – edilul orașului, având și o discuție adecvată cu el, pentru a nu se demola acest edificiu religios. Amândoi au observat înduplecarea lui Ioan Pop – un om corect și bun creștin, pentru că, de atunci, nimeni n-a mai deranjat CAP-ul cu acest subiect, iar Sinagoga a rămas în picioare, cum se spune.

Așadar, trebuie apreciată această atitudine civică a Consiliului de conducere al CAP Șimleu Silvaniei din acea perioadă, deopotrivă, cu felicitările de rigoare! Și datorită acestor „oameni de omenie” a fost salvată Sinagoga, unde funcționează Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord.

                                                                                                       Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                               Publicist, Șimleu Silvaniei

A murit profesorul Vasile STOICA

Profesorul Vasile STOICA, fost șef al Secției de Învățământ a Raionului Șimleu, Regiunea Crișana și director al Școlii Generale nr. 1 din Șimleu Silvaniei a murit luni, 11 ianuarie 2021. Fostul dascăl, care „mergea” pe 106 ani, a murit acasă, la Cluj-Napoca (unde s-a stabilit după pensionare), din cauza unui stop cardio-respirator.

Vasile Stoica s-a născut în 7 octombrie 1915, la Urluiasca (lângă Drăgășani), fiind absolvent al Școlii Normale de Învățători din Târgu Mureș și al Școlii de Ofițeri din Ploiești. A luptat în Armata României, în Al Doilea Război Mondial, până la Cotul Donului și, înapoi, până în Munții Tatra, în grad de sublocotenent. A fost veteran de război, având gradul de colonel în retragere.

Pe meleagurile sălăjene a ajuns în anul 1946, profesând în satele: Iaz (comuna Plopiș), Preoteasa și Subcetate (ambele, comuna Valcău de Jos) și orașul Șimleu Silvaniei. Și-a perfecționat statutul de dascăl la nivelul Regiunii Crișana, înțelegând că această profesiune este o artă, un har dat de Domnul și că, pe tărâmul învățământului, în procesul instructiv-educativ, este util să îmbine rolul de inițiator, organizator și conducător cu rolul de participant, de coleg și chiar de prieten. Înțelegând importanța funcției, a știut să țină „în frâu” destinele învățământului pe frumoasele meleaguri sălăjene într-o perioadă „sensibilă” din multe puncte de vedere, cu precădere numărul mic de cadre didactice calificate.

L-am cunoscut în anul 1963, când eram dascăl la Școala Tehnică Veterinară din Șimleu Silvaniei (acum LT „Ioan Ossian”), apreciindu-i personalitatea și activitatea pentru că-și onora cu demnitate statutul de cadru didactic autentic, făcând abstracție de funcție, într-o notă de aleasă educație. Și, după cum știu, s-a bucurat de respectul colegilor de breaslă și de cel al comunităților locale în care și-a desfășurat activitatea. De asemenea, a fost apreciat cum se cuvine de primăriile și consiliile locale din Șimleu Silvaniei și Cluj-Napoca, precum și de Ministerul Apărării Naționale și Asociația Națională a Veteranilor de Război.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

                                                                                                                    Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                                           Publicist, Șimleu Silvaniei

DE  CE IUBIM ROMÂNIA?

Născut în 1966 în Caracal, Marius Tucă este jurnalist, moderator și om de afaceri român.Din anul 1997, a devenit unul din cei mai apreciați jurnaliști. Succesul la marele public l-a dobândit după ce a lansat TALK-SHOW-UL „Miliardarii de la miezul nopții”. După câțăva ani va schimba numele emisiunii în „Marius Tucă Show”. Emisiunea își încheie existența în preajma alegerilor prezidențiale din 2004. Revine în 2017 cu subiectul „Elodia” pentru câteva ediții, după care se închide definitiv.

În toți acești ani, Marius Tucă s-a dovedit a fi unul dintre cei mai apreciați, mai urmăriți moderatori români. Actualmente, Marius Tucă la postul de televiziune „ALEPH NEWS”, de luni până  vineri de la ora 18:00, poate fi urmărit în emisiunea „Marius Tucă Show”. În 1 Decembrie 2020 tema acesteia a fost intitulată „De ce iubim România?”. Ea s-a dorit și a fost sinonimă cu o declarație de dragoste adusă patriei românești de ziua ei. Invitații au fost Părintele Constantin Necula și Ioan- Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Show-ul din 1Decembrie 2020 de la postul de televiziune „Aleph News”  n-a avut doar o temă neobișnuită, una de sărbătoare, de simțire românească, ci și o inedită desfășurare. Nu a avut niciun dialog, nicio dezbatere asupra temei, ci pur și simplu invitații au fost rugați să enumere motivele pentru care nutresc sentiment de iubire pentru România. Mai mult, nu s-a solicitat celor doi invitați de seamă să-și argumenteze motivele iubirii pentru patria mamă. Pur și simplu cei trei participanți la foarte interesanta și atractiva manifestare sărbătorească și-au expus cu maximă sinceritate și profundă trăire resorturile lăuntrice din care izvorește nobilul sentiment de dragoste pentru România.

Primul invitat a fost Părintele Constantin Necula, acesta este preot ortodox și profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu. Este doctor în teologie și autor al mai multor volume în domeniu, dar și de cărți pentru copii și tineret, traducător. Este cunoscut publicului prin numeroasele sale apariții la conferințe și dezbateri televizate.

Al doilea invitat a fost profesorul  universitar Ioan -Aurel Pop, președintele Academiei Române.

În timp ce fiecare participant la emisiune își selecta în gând motivele înainte de a le traduce în cuvinte, moderatorul Marius Tucă își făcea și el cunoscute cu voce tare și cu emoții puternice propriile componente  din viața României care îl determină  să aibă pentru ea o iubire fără rest.

Pentru cei care regretă că nu au urmărit această emisiune de colecție a lui Marius Tucă intitulată „De ce iubim România?”, voi reproduce câteva motive  enumerate de Părintele Constantin Necula și de jurnalistul Marius Tucă.

Așadar, Părintele Constantin Necula iubește țara noastră pentru că:

„iubesc România pentru tot ce are în ea, cu bune și rele, cu zboruri și căderi, e țara în care Dumnezeu calcă pe jos ”;

„Nu cred că raiul nu are ceva românesc”;

„Iubesc România pentru că Manole a ales să moară pe aripi, Ana altar, Manole Icar e cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut ”; „Iubesc România pentru că de fiecare dată când mă întorc, mă întorc acasă”; „Nu toți ne-au lăsat o Românie Mare, dar toți ne-au lăsat o limbă română inalienabilă. E limba în care dacă știi să vorbești, te aude Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne ascultă în  limba română”; „Suntem singura țară care are povești în care Dumnezeu merge printre oameni”; „ Iubesc România și pentru Tudor Gheorghe pentru că m-a învățat poezie cum nu ne învață universitățile de filologie de azi ”; „Iubesc România pentru morții din tranșee…”etc, etc.

Nenumărate și diverse sunt și aspectele din această țară care-l fac pe Marius Tucă s-o iubească necondiționat, câteva dintre ele:

„Iubesc România care s-a zbătut sub comunism și a supraviețuit cu demnitate ”; „Iubesc România pentru toți eroii necunoscuți care sunt în cimitre”; „Iubesc România și pentru că în 1989 oamenii au ieșit în stradă”; „Iubesc România care privește înainte fără mască, curată, luminoasă, deschisă care își arată pe deplin chipul, frumusețea”; „Iubesc România pentru toți ziariștii români care nu s-au vândut niciodată”; „Iubesc România pentru toate icoanele sale, pentru sfinții săi, pentru că a dat-o pe mama, care e o icoană în carne și oase”; „Iubesc România pentru artiștii  săi universali sau nu, actorii, pictorii, sculptorii, toți au făcut ca lumea să fie mai frumoasă”; „Iubesc România pentru oamenii săi…”; „Iubesc România pentru viile sale renăscute, pentru vinul său care se zămislește din toamnă în toamnă”.

Despre modul în care Ioan -Aurel Pop iubește România am scris în articolul „Un apărător al limbii romăne”, apărut în acest cotidian în luna noiembrie.

Și eu, semnatarul acestui text, sunt un cetățean de rând al acestui binecuvântat  de Domnul pământ românesc. Sunt mândru că sunt român. În cei 50 de ani de muncă la catedră o preocupare constantă a mea a fost să-i formez pe elevii mei ca viitori buni cetățeni. A fost o formă de a mea de a face ca România să poată fi prețuită deoarece valoarea cetățenilor ei dă valoare țării în care trăiesc.

Bucuria mea este că prin rândurile acestui articol pot și eu să-mi fac parțial cunoscute resorturile intime ce m-au făcut și mă fac să iubesc România și tot ce-i românesc. Pentru a nu supradimensiona articolul, voi sintetiza în două fraze ample aceste motive. Așadar, iubesc România pentru că:

  1. Este țara în care s-a născut dorul , doina, „Miorița ”, „Coloana infinitului”, „Balada” lui Ciprian Porumbescu, în care se joacă călușarii, cresc „codrii de aramă”, oamenii vorbesc o „limbă ca un fagure de miere”, sculptează porți maramureșene, s-a inventat 10-le în gimnastică, s-a construit „Transfăgărășanul”, o biruință a omului asupra muntelui, în care în Cimitirul de la Săpânța învățăm să supraviețuim prin umor, iar în mănăstirile din Moldova aflăm cum putem dăinui prin frumusețile  arhitecturale datorate Meșterului Manole și ajunși în Delta Dunării ne simțim cu adevărat în „Împărăția apelor”.

  2. Iubesc România și pentru etnogeneza poporului său, unul care s-a „născut poet”, deci creativ, inventiv, iar o dovadă a acestor calități este faptul că spiritul creator român a pus umărul la o lume mai sănătoasă(Ana Aslan a descoperit gerovitalul; Ion Cantacuzino vaccinul antiholeric;Nicolae Paulescu insulina;Victor Babeș a fondat școala românească de microbiologie etc. ) și în domeniul aeronauticii suntem pionieri pe plan mondial ( Traian Vuia ne-a demonstrat că putem zbura; Henri Coandă a inventat primul avion cu reacție; Aurel Vlaicu a realizat primul avion cu construcție metalică și mai aproape de zilele noastre prin Dumitru Prunariu avem și noi primul cosmonaut), iar ca noi să avem cu ce scrie despre toate acestea , Petrache Poenaru a inventat stiloul.

                                                            Octavian Guțu

                                     Dascăl de cetire și simțire românească

Schimbare de destinație din zonă industrială în zonă pentru locuințe colective max. P+3 și schimbare destinație clădire existentă din sediu social P+3 în clădire pentru locuințe, în localitatea Șimleu Silvaniei

Primăria Orașului Șimleu Silvaniei anunță elaborarea a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ): ,,Schimbare de destinație din zonă industrială în zonă pentru locuințe colective max. P+3 și schimbare destinație clădire existentă din sediu social P+3 în clădire pentru locuințe, în localitatea Șimleu Silvaniei”, amplasat în intravilan loc. Șimleu Silvaniei, str. Castanilor, nr. 2,  jud. Sălaj, terenuri proprietate SC Consilva SA, înscrise în CF. nr.  55353, 55354, 55355 ȘIMLEU SILVANIEI în suprafață totală de 12.792,00 m².

Inițiator/beneficiar PUZ: SC CONSILVA S.A. cu sediul în Șimleu Silvaniei, str. Castanilor, nr.2,  jud. Sălaj, telefon 0745 393 139.

ANUNȚ PUBLIC INTOCMIRE PUZ

MEMORIU GENERAL AFERENT PUZ

U01 INCADRAREA IN ZONA

U02 SITUATIA EXISTENTA

U03 REGLEMENTARI URBANISTICE

U04 ECHIPARE EDILITARA

U05 PROPRIETATEA ASUPRA TERENURILOR